Vă semnalez un manifest care merită citit integral. Sergiu Neguț, președintele Romanian Business Leaders, a deschis ediția de anul acesta a RBL Summit cu un text adresat direct clasei politice — patru priorități clare și o propunere de pact transpartinic, asumat de toate partidele indiferent de cine guvernează.
Mesajul-refren este simplu: „Nu distrugeți ce funcționează." Comunitatea antreprenorială nu cere favoruri, nu cere subvenții, nu cere contracte. Cere reformă reală a statului, restructurarea companiilor publice, alocarea inteligentă a investițiilor și o politică de dezvoltare a capitalului românesc.
Reproduc mai jos textul integral, așa cum a fost rostit pe scena RBL Summit 2026.
Manifestul lui Sergiu Neguț la RBL Summit 2026
Stimați colegi, parteneri, oameni de afaceri, oameni de stat,
Stau în fața voastră nu ca să vă spun că totul e bine. Stau în fața voastră ca să vă spun că încă nu e prea târziu.
Suntem aici, în această sală, câteva sute de oameni care au construit ceva în România. Companii, locuri de muncă, produse, exporturi, reputație. Am construit în ciuda birocrației, în ciuda imprevizibilului, în ciuda acelui sport național care spune că „merge și-așa".
Și nu am venit să ne plângem. Nu ne pricepem la asta. Am venit să cerem un lucru simplu, dar fundamental:
Nu distrugeți ceea ce funcționează!
I. Deficitul și statul care îl produce
România are un deficit care nu se mai închide cu optimism. Și toată lumea caută soluția în același loc: în buzunarul contribuabilului. Taxe noi. Impozite mărite. Contribuții suplimentare.
Nu! Problema e că statul cheltuie prost.
Nu cerem austeritate. Cerem reformă. Reforma serioasă a administrației publice. România are unul dintre cele mai mari aparate de stat din Europa raportat la ce produce. Instituții care se suprapun, agenții care se duplică, structuri care nu fac decât să consume buget și să producă hârtii.
Deficitul nu se scade cu taxe mai mari. Deficitul se scade cu un stat mai competent. Dar în loc de reformă, primim reorganizări: aceleași structuri, alte nume, aceiași oameni, altă organigramă. Reorganizarea fără reformă e un joc de scaune muzicale pe bani publici.
Și aici ajungem la cuvântul pe care toată lumea îl rostește, dar nimeni nu îl aplică: debirocratizare.
Un antreprenor din România interacționează cu statul ca și cum ar naviga un labirint: avize, autorizații, adeverințe, declarații pe proprie răspundere că ai mai dat o declarație pe proprie răspundere. Și îl plătim noi, acest cost — cu fiecare oră pierdută, cu fiecare proiect întârziat. Debirocratizarea nu înseamnă să desființezi formulare. Înseamnă să desființezi nevoia de formulare.
Și vrem digitalizare cu sens. Nu aceeași hârtie în format PDF, trimisă pe email la aceeași adresă unde nimeni nu o citește.
Cerem reformă reală: mai puține instituții, debirocratizare radicală, digitalizare care elimină fricțiunea — nu care o mută pe ecran. Nu în opt ani. Acum.
II. Companiile de stat — muzeul ineficienței
România are sute de companii cu capital majoritar de stat. Unele pierd bani de decenii. Altele funcționează ca agenții de plasare politică. Câte dintre ele ar supraviețui o singură zi pe piața liberă, fără perfuzii de la buget?
Nu cerem privatizare sălbatică. Cerem performanță. Cerem ca un director de companie de stat să fie ales pentru ce știe, nu pentru pe cine știe. Cerem consilii de administrație populate cu profesioniști. În fiecare partid, în fiecare minister, în fiecare agenție de stat, recrutați și selectați oameni care știu! Iar transparența bursei obligă la profesionalizarea guvernanței, la transparența execuției bugetare. Din cauza asta, listările la bursă, chiar și pentru pachete mici de acțiuni, au efect mare — pentru că forțează transparența și blocarea risipei.
Restructurarea companiilor de stat nu e un moft. E o urgență națională!
III. Investiții pentru valoare, nu pentru voturi
Există un cuvânt magic în politica românească: „investiție". Se aruncă în discursuri ca un confetti. Dar când tragi linia, multe din aceste „investiții" sunt cadouri electorale ambalate în hârtie de staniol cu antet de minister.
O investiție reală creează valoare adăugată și locuri de muncă care rezistă după ce se taie panglica. O investiție politică creează un comunicat de presă și un contract pentru cineva „de-ai noștri".
România cheltuie puțin, prost și în toate direcțiile deodată. Fără priorități, fără focus, fără o viziune care să supraviețuiască mai mult de un ciclu electoral. Încropim câte puțin din fiecare și nu excelăm în nimic.
Și avem domenii în care România este deja respectată la nivel european și global. IT, cybersecurity, industria auto, servicii de business, industrii creative. Nu sunt invenții. Sunt realități construite inclusiv de oameni din această sală și de colegii lor.
Întrebarea strategică nu e „ce mai facem?" ci „în ce alegem să fim cei mai buni?" Ce ne lipsește ca să dominăm acele domenii? Cât ar costa? De unde aducem specialiștii? Cum îi atragem și cum îi păstrăm în România?
Și la fel de important: în ce domenii nu mai vrem să fim? În ce zone oamenii sunt plătiți prost la nivel global, unde nu avem niciun avantaj competitiv, unde pur și simplu aruncăm resurse într-o gaură neagră?
O țară fără strategie e o țară care reacționează. O țară cu strategie e o țară care alege.
IV. Sinecurile, taxa invizibilă pe economie
Să numim lucrurile pe nume. Există în aparatul de stat, în agențiile de reglementare, în companiile publice, o armată de funcții care nu produc nimic. Funcții create nu pentru a rezolva o problemă, ci pentru a rezolva o favoare politică.
