Educatia financiara este un capitol la care romanii stau extrem de prost. Lipsa timp de decenii a acestei materii din curricula invatamantului romanesc produce consecinte severe in randul populatiei adulte din România. In aceste conditii, implicarea sectorului privat in acest proces este de bun augur, in timp ce importante institutii ale statului pun și ele umarul, mai nou sub inaltul patronaj al presedintelui României. Ce sanse au sa reuseasca?
Singura sansa a reusitei este intelegerea faptului ca educatia financiara a adultilor se face nu doar in seminarii sau colocvii restranse, ci ea trebuie facuta realmente intr-o comunicare de masa, in care este esential ca toti purtatorii de opinie și toate autoritatile sa vorbeasca aceeasi limba. Ce vreau sa spun?
Degeaba oameni inimosi, voluntari animati de un crez, isi vor dedica zeci și sute de ore din timpul lor pentru a face training in mici grupuri cu mii de oameni, daca purtatori importanti de opinie vor face contra-educatie financiara pe marile ecrane in fata a sute de mii și milioane de adulti. In astfel de conditii, marea educatie financiara nu are absolut nicio sansa sa razbata, cu consecinte dramatice pentru sanatatea financiara a multor romani.
Marea problema a “educatiei financiare" facuta seara la televizor in talkshow-uri este cultivarea la nivelul populatiei a unei idei false și periculoase: volatilitatea pietelor financiare este anormala, este chiar suspecta. De fapt, cel mai important curs care ar trebui sa fie predat romanilor este aceptarea volatilitatii, acceptarea și administrarea riscului. Pentru că mare problema a ignorantei in acest context este usurinta cu care frica și apoi panica se raspandesc la nivelul populatiei din motive uneori nejustificate. Iluzia stabilitatii creaza asteptari nejustificate și neconfirmarea lor produce reactii emotionale puternice. Iar bulgarele de zapada al panicii poate darama orice sistem financiar din lume.
Primul și probabil cel mai important exemplu este asteptarea privind stabilitatea cursului de schimb. Leul a fost in ultimele decenii cea mai stabila moneda din regiune, iar autoritatile au motivat permanent cultivarea acestei stabilitati prin asteptarile populatiei. In realitate insa, nu s-a facut mai nimic pentru a educa populatia in sensul acceptarii unei volatilitati mai mari a cursului. Nu vad niciun motiv rational pentru care polonezii, de exemplu, pot trai foarte bine cu o volatilitatea mai mare a zlotului pe cand romanii nu pot. Nu vad niciun motiv pentru care in Polonia toate preturile sunt denominate in zloti, iar in România o parte din ele sunt prezentate in euro.
Intrebarea pe care multi ar putea sa și-o puna este “ok, și ce e rau in asta?" Ce e rau in faptul ca am avut un curs de o stabilitate atipica? Raspunsul este ca pietele financiare au o regula de aur, pe care, din nou, multi purtatori de opinie nu o inteleg: evitarea unui fenomen atat de normal precum volatilitatea are întotdeauna un cost. In cazul nostru, costul evitarii volatilitatii cursului a fost volatilitatea semnificativ mai mare a dobanzilor pe termen scurt in România in comparatie cu Polonia. In aceste conditii, costurile de finantare din România in moneda locala au fost permanent mai mari decât cele din Polonia.