Bank of England a facut un anunt care ii evidentiaza prioritatile mai presus de orice indoiala. Un exemplu poate de urmat. Astfel, odata cu decizia de crestere a dobanzii de referinta cu un sfert de punct procentual, la cel mai inalt nivel din februarie 2009, a avertizat ca economia va intra in recesiune in cursul anului acesta. O declaratie mai clara, care sa statueze ca prioritatea sa zero este lupta impotriva inflatiei și nu salvarea cresterii economice, nici ca se putea. (De remarcat ca o astfel de declaratie, lipsita de orice ambiguitati, vine dintr-o tara in care altminteri ceaiul este foarte popular.)
Cred ca desemnarea inflatiei ca fiind prioritatea zero este un demers logic in conditiile in care, plecand de la preturile de intrare – energie, gaze, marfuri – vedem cum cresterea preturilor se propaga acum in economie, așa cum o arata și inflatia de baza (din care sunt scoase toate componentele volatile). Din acest motiv, se impun masuri pentru a diminua așa numitul “efect de runda a doua", adica al doilea val al inflatiei.
până la urma, preturile sunt o expresie a diferentei dintre cerere și oferta, iar cresterea lor necontenita sugereaza ca exista o cerere solvabila chiar și la preturi mai mari. In acest context, singura modalitate de limitare a cresterii in continuare a preturilor tine fie de cresterea ofertei, fie de scadere cererii. Nu exista alta. Plafonarea administrativa a preturilor nu rezolva dezechilibrul dintre cerere și oferta și va sfarsi prin a crea probleme financiare companiilor vizate și, dupa caz, aparitia unei piete negre care va da pretul corect.
Despre cresterea ofertei, nu poate fi vorba. Asta ar fi presupus o strategie de dezvoltare de care România nu a avut parte niciodată. Resursele bugetare au fost de decenii orientate spre stimularea consumului și nu spre stimularea ofertei prin investitii. De aici, deficitele gemene (bugetare și de cont current) pe care le-a avut in mod constant România.