In ultimele saptamani, am fost martorii unui curent de opinie promovat, din pacate, inclusiv de persoane care nu pot fi suspectate de rea intentie sau impostura, care facea referire la lasitatea României și a celor care o conduc. Etichetarea era o consecinta a faptului ca, in timp ce mai toate tarile din regiune au avut grija sa faca publice in mod constant sumele și actiunile de sprijin pentru Ucraina, România a avut un comportament mai degraba discret pe aceasta tema. In consecinta, informatiile existente in spatiu public i-au facut pe analistii de profesie și amatori sa decreteze pe canalele de comunicare ca România nu face mai nimic, din teama, din lasitate, din duplicitate sau sau, cel mai grav, pentru că avem o conducere vanduta Moscovei.
Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par, motiv pentru care am asteptat cu mare interes vizita Ministrului de externe ucraininan la București. Din punctul meu de vedere acesta era un moment al adevarului menit sa ne ofere o oglinda fidela a eventualei implicari a României in sprijinul Ucrainei. Spun „fidela” pentru că, pe parcursul razboiului, oficialii ucraineni de varf nu au avut nici cea mai mica retinere de a taxa prompt și fara menajamente oricare tara, indiferent de anvergura ei internationala, pentru retinerea sau ipocrizia cu care au sprijinit Ucraina pe parcursul acestui razboi. Germania a fost de exemplu un beneficiar remarcabil al criticilor și chiar sarcasmului ucrainian. Și nu a fost singura…
In aceste conditii, avand in vedere analizele numerosilor „experti” autohtoni de circumstanta, România, tara, nu-i așa, cu cele mai subtiri ajutoare militare acordate Ucrainei ar fi trebui sa fie desfiintata de oficialii ucraineni. Și totusi, surpriza! Declaratiile ministrului de externe ucrainian a sunat astfel:
