Imaginea hărții conflictului ruso-ucrainean prezentată aseară în Biroul Oval al Casei Albe are o semnificație aparte pentru România. Ea arată limpede cât de aproape suntem de focarul acestui război și, în același timp, rolul esențial pe care îl jucăm ca stat aflat la granița dintre pace și agresiune. Dacă pentru Washington și capitalele occidentale conflictul se citește la nivel strategic, pentru București realitatea este una imediată: suntem vecini direcți ai Ucrainei și prima linie de contact a NATO cu flancul estic.
În acești ani, România a devenit un pilon de sprijin pentru Ucraina, prin coridoarele de transport care au permis exporturile de cereale vitale pentru securitatea alimentară globală, prin ajutorul umanitar acordat milioanelor de refugiați și prin solidaritatea politică arătată constant. În același timp, România s-a transformat într-un punct central al infrastructurii de securitate a Alianței Nord-Atlantice. Baza de la Deveselu, cu sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore și baza de la Mihail Kogălniceanu, care găzduiește trupe americane și aliate, nu sunt doar obiective militare, ci garanții ale apartenenței noastre la spațiul euro-atlantic. Ele reprezintă ancorele prin care România își consolidează rolul de stat esențial pentru securitatea europeană.
Această poziție strategică explică și intensitatea eforturilor Moscovei de a-și proiecta influența în interiorul României. De la AUR și CG, până la o parte din PSD și chiar membri ai PNL, Kremlinul încearcă să creeze fisuri în societatea românească și să slăbească unitatea pro-occidentală a țării. Este o strategie veche, dar eficientă: unde nu poate avansa prin arme, Rusia încearcă să destabilizeze prin propagandă, manipulare și infiltrare politică.
