Sunetul sec produs când tragem de degete sau ne răsucim gâtul vine, în cele mai multe cazuri, din bule de gaz care apar brusc în lichidul sinovial, fluidul care lubrifiază articulațiile. Nu are legătură, de regulă, cu oasele care se freacă între ele, cum crede multă lume, dar nu toate pocniturile articulare au aceeași origine.
Articulațiile mobile, de la degete la genunchi, sunt învelite într-o capsulă care conține lichid sinovial. Acest fluid are rolul de a reduce frecarea dintre oase și de a hrăni cartilajul. În el sunt dizolvate gaze, în special dioxid de carbon.
Mecanismul din spatele pocnetului
Când o articulație este întinsă brusc, spațiul dintre oase crește, iar presiunea din interiorul capsulei scade. Gazele dizolvate în lichidul sinovial nu mai încap în stare dizolvată și formează rapid o bulă, printr-un proces numit cavitație.
Cercetători de la Universitatea din Alberta au filmat fenomenul cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică și au arătat că apariția zgomotului coincide cu momentul formării acestei bule de gaz. Concluzia lor contrazice teoria mai veche, potrivit căreia sunetul ar veni din prăbușirea bulei. Mecanismul complet nu este însă stabilit definitiv pentru toate cazurile, iar unii cercetători consideră că discuția rămâne deschisă. Alte pocnituri articulare, mai rare, pot proveni din mișcarea tendoanelor sau a ligamentelor peste proeminențele osoase, un fenomen diferit de cavitație.
După ce o articulație a fost trosnită prin cavitație, e nevoie de aproximativ douăzeci de minute pentru ca gazele să se redizolve în lichidul sinovial. Asta explică de ce nu poți trosni imediat aceeași încheietură a doua oară.
Mitul artritei, demontat de studii
Ideea că trosnitul degetelor duce la artrită circulă de decenii și a intrat în categoria avertismentelor transmise de părinți către copii. Studiile medicale nu au găsit o legătură cauzală între cele două.
Un caz devenit celebru în literatura medicală este cel al doctorului Donald Unger, care și-a trosnit degetele de la o singură mână timp de peste șaizeci de ani, lăsând cealaltă mână netrosnită, ca grup de control. La final, nu a găsit diferențe vizibile între cele două mâini în privința artritei.
