Sarea roz de Himalaya, sarea neagră hawaiiană sau fulgii de sare cenușie din Bretania costă de câteva ori mai mult decât sarea albă de masă, dar diferența nutrițională dintre ele este nesemnificativă. Toate sunt, chimic, aceeași substanță: clorură de sodiu, în proporții de peste 95%.
Ce dă culoarea sării
Culoarea sărurilor colorate vine din urme de minerale prezente în zăcământ sau în apa din care se extrag. Sarea roz de Himalaya conține oxizi de fier, care îi dau nuanța roșiatică. Sarea neagră hawaiiană capătă culoarea de la cărbunele activ adăugat. Sarea cenușie de Bretania, culeasă manual din bazine costiere, păstrează urme de argilă marină.
Cantitățile acestor minerale suplimentare sunt însă foarte mici, de ordinul a câteva zecimi de procent din compoziție. Pentru a obține din sarea roz o cantitate de fier comparabilă cu cea dintr-o porție obișnuită de carne roșie, ar fi nevoie de un consum de sare de ordinul sutelor de grame pe zi, cu mult peste limitele sigure recomandate pentru sănătate.
Ce contează cu adevărat: sodiul
Indiferent de culoare sau de proveniență, toate tipurile de sare de masă au un conținut de sodiu apropiat, în jur de 38-40% din greutate. Organismul are nevoie de sodiu pentru funcționarea nervilor și mușchilor, dar consumul excesiv este asociat cu tensiune arterială crescută și risc cardiovascular, potrivit ghidurilor Organizației Mondiale a Sănătății, care recomandă sub 5 grame de sare pe zi pentru un adult.
Sarea de mare colorată nu conține mai puțin sodiu decât sarea albă rafinată. Impresia contrară apare uneori pentru că fulgii de sare nerafinată sunt mai mari și mai puțin denși, astfel încât o linguriță din ea cântărește mai puțin și, implicit, conține mai puțin sodiu la volum egal - nu la greutate egală.
Diferența reală: iodul
Aici apare singura distincție cu relevanță practică pentru sănătate. Sarea albă de masă comercializată în multe țări, inclusiv în România, este iodată prin adăugare deliberată de iodat de potasiu, pentru a preveni afecțiunile tiroidiene cauzate de deficitul de iod. Sarea de mare nerafinată, colorată sau nu, nu trece prin acest proces și nu conține iod adăugat, decât în urme naturale nesemnificative.
Deficitul de iod poate afecta funcționarea glandei tiroide și, la femeile însărcinate, dezvoltarea neurologică a fătului. Persoanele care înlocuiesc complet sarea iodată cu sare de mare nerafinată, fără să compenseze iodul din alte surse precum peștele, produsele lactate sau algele marine, își asumă un risc pe care eticheta atrăgătoare a produsului nu îl semnalează.
De ce se vinde mai scump
Prețul mai mare al sărurilor colorate ține de procesul de extracție, de multe ori manual, de ambalajul premium și de percepția de produs natural, nu de o valoare nutrițională superioară. Sarea de Himalaya este extrasă din mine vechi din Pakistan, iar transportul și marketingul cresc semnificativ costul final față de sarea obișnuită, extrasă și rafinată industrial, aproape de locul de consum.
Nicio agenție de sănătate publică nu a validat vreun beneficiu terapeutic specific pentru sărurile colorate. Textura mai grosieră este utilă în bucătărie pentru finisarea preparatelor, unde fulgii de sare oferă o senzație crocantă și eliberează gustul mai lent pe limbă, dar acesta este un atribut culinar, nu unul nutrițional.
Ce contează la cumpărături
Pentru cineva atent la sănătate, criteriul relevant nu este culoarea sării, ci dacă aceasta este iodată și cât de mult sodiu se consumă zilnic din toate sursele, inclusiv din alimentele procesate, care rămân principala sursă de sodiu în alimentația modernă. O persoană care gătește des acasă și preferă sarea de mare pentru gust poate continua să o facă, atât timp cât se asigură că primește iod din alte alimente.
