Dezrădăcinata
Mia are 42 de ani și zece clase terminate într-un sat de pe lângă Galați. Atât. Nicio diplomă, nicio calificare, nicio meserie învățată oficial. Dar vorbește des despre „școala vieți”, musai cu un i, că ea așa știe!
Evident, singura școală despre care spune că i-a folosit cu adevărat.
La Revoluție avea cinci ani, dar plânge după Ceaușescu de parcă ar fi tac-su. „Iera patriot, ne dădea casi șî sierviși, ni-o plătit datoriili.”
Atâta-ți trebuie, să încerci să-i explici că nu era chiar așa. Ești mâncat! Și dacă o ia pe ulei, ascunde-te! E aprigă Miuța, îți trage cu sticla-n bot, de te coase chirurgul paișpe ore, ca să-ți redea cât de cât o față normală. Vorba proverbului: de proști și de muierea beată să te ferești întotdeauna!
Să revin: Mia a plecat „pă Anglea”, cum îi place să spună, acum aproape un deceniu, cu aceeași idee harnică în cap: „Mă duc câțiva ani, strâng bani șî mă întorc!”. Nu s-a mai întors. Sau, mai exact, nu definitiv.
La început a lucrat ca menajeră. Curățenie în casele unor britanici pe care îi descrie și azi drept „boșorogi senili, ai dracu, dar politicoși”.
Apoi a găsit ceva mai stabil într-un restaurant indian din Londra. Spăla vase. Kitchen Porter, cum îi spun englezii. În capitalele și orașele mari, astfel de joburi sunt plătite cu 13,5–14,5 lire pe oră, suficient cât să supraviețuiești într-unul dintre cele mai scumpe orașe europene. Cu bacșișurile împărțite prin sistemul Tronc și cu ore suplimentare aproape permanente, Mia ajungea la aproximativ 2.000–2.200 de lire brut pe lună. Cine mai era ca ea?
În realitate, împărțea o casă umedă și mucegăită cu încă cinci oameni. Pereții miroseau a igrasie, iar bucătăria comună era mereu ocupată. Dar suporta totul cu încăpățânare. Pentru cele două săptămâni pe an când revenea în România.
Atunci devenea alt om. Știți voi ! 😉
Cu banii strânși și cu foamea făcută printre englezi — „ai dracu’, au o mancari, niși în șizmi sî n-o vâri!” — Mia mergea la Eforie Sud și își lua cameră la un hotel de patru stele.
Cobora dimineața la micul dejun în rochii colorate, fuma privind marea și, pentru câteva zile, avea impresia că a învins viața. Doar că victoria dura puțin. Și era tristă.
În Londra, continua să trăiască între navete, ture de seară și oboseală. Nu aparținea nici Angliei, dar nici România nu mai era cu adevărat acasă. Satul din care plecase se cam dezbrăcase de oameni, prietenii dispăruseră prin Europa, iar familia se împărțise și ea între țări și distanțe.
Mia vorbește acum despre România cu o nostalgie aproape dureroasă. Bea de stinge, de dorul patriei și îi înjură de-i spurcă pe Bolojan, pe Nicușor, pentru că „au vândut țara” și pe toți cei pe care nu-i capabilă să-i înțeleagă. Și sunt destui.
Pe Tiktok e fericită. Acolo e lumea ei, în care personaje plătite să facă propagandă ceaușistă îi bagă în cap tot felul de minciuni și prostii cât ea de mari. Miuța bea votcă și plânge visând la o țară în care „toți aveau servici” și viitorul părea simplu. Chit că ea a trăit doar cinci ani în comunism!
Din acest amestec de dor, frustrare și dezrădăcinare vin și alegerile ei politice. A votat furios și sentimental în ultimii ani, convinsă că cineva trebuie „să dea țara înapoi românilor”.
Evident că-l adoră pe Georgescu, „iesti un uom cult șî frumos ca un prinț”, pe el l-a și votat, dar și de Simion îi place la nebunie. „Aista dă cu pumnu-n masî, nu sî tiemi!”
Între timp, viața ei rămâne suspendată între două lumi. Mia n-a apucat niciodată să prindă rădăcini. Dar nici nu s-a stresat prea mult.
În Anglia este forță de muncă ieftină. În România este „fata plecată afară”, cea despre care rudele cred că „s-a realizat”. Dar, în realitate, Mia nu mai locuiește cu adevărat nicăieri. Iar povestea ei nu e deloc deosebită. Există sute de Mii plecate (total!) și dezrădăcinate, care plâng după Ceaușescu și îl adoră pe Simion.
Din milioanele de români împrăștiați prin Europa, foarte mulți trăiesc exact în această zonă gri: prea străini pentru țările în care muncesc, prea schimbați pentru locurile din care au plecat.
O generație care a fugit pentru un trai mai bun și a descoperit, după ani de muncă, că prosperitatea poate veni la pachet cu singurătatea, dezorientarea și sentimentul că „acasă” nu mai există nicăieri.
DFM 25 mai 2026
