România
Moto: Corectează un om deștept, iar el va deveni și mai deștept. Corectează un prostălău și o să devină dușmanul tău!
România din salon: între nostalgii și realități paralele
Există momente în care nu mai ai nevoie de sondaje, analize politice sau exit-poll-uri. E suficient un salon de spital, o cancelarie sau o conversație întâmplătoare într-un mijloc de transport public. Acolo, fără filtre, România vorbește exact așa cum este: fragmentată, tensionată, vulgară, plină de ură, prinsă între trecut și un viitor pe care unii îl vor, iar alții îl suspectează.
Realitatea nu mai e de mult una singură. E împărțită în lumi paralele, fiecare cu propriile „adevăruri”. Când aceste lumi se întâlnesc, e dezastru!
Două Românii care nu se mai aud
Pe de o parte, există acea minoritate lucidă — oameni care cred în muncă, în reguli, în educație, în ideea de progres. Oameni care au înțeles că nivelul de trai nu vine din lozinci, din cumetrii, pile, relații, gheșfturi necurate, ci din efort constant și instituții funcționale. Oameni care nu dau vina pe nimeni pentru eșecurile lor ci și le asumă.
Pe de altă parte, crește vizibil o masă de indivizi captivi într-un discurs al fricii, al resentimentului și al nostalgiei. O lume în care conspirațiile țin loc de argumente, iar televiziunile așa-zis suveraniste devin sursă unică de „adevăr”.
Nu e o diferență de opinii. E o diferență de realitate. Mare! Și extrem de nocivă.
Declarațiile care spun totul
Două mărturii — una din mediul educațional, alta dintr-un salon de spital — conturează perfect această ruptură.
Prima vine dintr-o cancelarie:
„Dana, am colege care numai despre Simion și Georgescu vorbesc în cancelarie. Și că ce bine era pe vremea lui Ceaușescu! Dar ele aveau 5 ani în 1983! Culmea! Îl înjură pe Bolojan, pentru că a distrus învățământul, că a luat profesorilor din bani și a desființat bursele elevilor. Altfel, aceste înfocate susținătoare ale lui Ceaușescu, votante AUR, merg de trei ori pe an în vacanțe în Europa, în Grecia, au Facebook-ul plin cu poze de acolo. Crede-mă că nici nu mai vorbesc cu ele. Bună ziua, bună ziua și atât. Mi-e silă! Și persoane care gândesc ca ele sunt peste tot: la metrou, în autobuz, în spitale, în magazine sau la piață.”
„Toți sunt hoți, mai puțin cei de la AUR și PSD”
A doua, mult mai amplă, vine dintr-un salon de spital:
„Sunt internată în spital, pentru niște suferințe destul de mari. Azi mi-au venit două colege de salon din Maramureșul istoric. Așa-i că frumos sună? Maramureșul istoric. Femeile sunt extrem de nostalgice după Ceaușescu, știi tu textele, nu le repet. Apoi au tăbărât pe Bolojan, care este hoț, pen’ că așa a spus Olguța Vasilescu. Toți sunt hoți, mai puțin cei de la AUR și PSD. Discuția a fost aprinsă, iar eu m-am încins destul de tare, până mi-am dat seama că am de-a face cu o ignoranță cum nu am mai întâlnit vreodată. Dacă nu aș fi la Cluj, mi-aș face bagajele și aș merge acasă. Este cumplit să auzi atâtea nerozii și să le asculți neputincioasă, fără să poți face nimic. Cumpăr fise să mă uit la televizor, pentru că se întâmplă lucruri în țară și vreau să ascult știri. Ce crezi? Nu pot, că ele se uită la România TV, iar eu nu. Și sunt condamnată să stau până luni, marți, în atmosfera asta, care bubuie de ignoranță. Este grav, foarte grav ce se întâmplă. Acești oameni au drept de vot, iar la următoarele alegeri nici dracu’ nu ne scapă de extremism. Acum femeile mele discută despre vaccinuri și cât de periculoase sunt ele. Vorbesc non-stop, fără pauză. Nu-ți doresc să treci prin așa ceva niciodată! Colegele nu vor alte televiziuni. Nu am cunoscut până acum asemenea exemplare. Eu mă aflu într-un spital de recuperare. Am întrerupt toate procedurile, pentru că am făcut o criză urâtă la coloana lombară. Sunt aproape imobilizată. Urmează operația. Am dureri mari, iar ce se întâmplă în salon îmi sporește suferința. Am senzația că nu mai avem scăpare. Muierile astea nu au acel bun-simț specific oamenilor de la țară. S-au cuconit, au fost prin Italia, „slugi la străini, mânca-i-ar câinii”, din cauza lui Bolojan și a lui Nicușor Dan, care nici măcar nu era la butoane când ele erau prin Italia. Nu știu cum o să rezist, că este rău de tot. Și ce-i mai grav este că votează! Personalul din spital este foarte drăguț. Nu pot să le interzică nimic. Eu ascult televizorul la cel mai mic volum posibil, iar în contrapartidă ele povestesc. Ghinionul meu este că sunt din același sat și sunt și vecine. În cinci-șase ore de când sunt aici, cunosc toate cancanurile din sat. De mâine nu mai cumpăr fise pentru televizor și o să le interzic să mai dea din clanță.”
Și continuarea:
„Țăranca mea din Maramureșul istoric a lucrat mulți ani în Italia. Ea spune că a fost slugă la italieni. Dacă muncea în România pe salariul minim pe economie, nu mai era sluga nimănui. Despre Ilie Bolojan și Nicușor Dan au spus mizerii pe care nu vreau să le reproduc. Dar repetă aproape cuvânt cu cuvânt retorica invitaților de la Realitatea, România TV și Antena 3. Astea habar nu au cum ar fi dacă România ar ieși din UE. Nu contează niciun argument în fața prostiei lor nemăsurate. Nu am fost niciodată o mare iubitoare de Maramureș, pentru că nu-și merită faima. Dar acest text cu ‘am fost slugi la italieni, francezi, spanioli’ este foarte des vehiculat și face parte din manipularea celor de la AUR și chiar și PSD. În cea mai mare parte, nemernicii aceia și-au atins scopul. Au demonizat Uniunea Europeană, iar acești nefericiți care au lucrat, sau chiar lucrează acolo, urăsc UE din toți rărunchii lor. Nu au niciun gram de recunoștință pentru țările care i-au acceptat și datorită cărora și-au făcut aici în țară case frumoase și și-au putut întreține familiile.”
Ironia unei țări care nu se mai recunoaște
Ironia este greu de ignorat: oameni care au beneficiat direct de libertatea de circulație, de oportunitățile Occidentului, de avantajele apartenenței la Uniunea Europeană ajung să respingă exact sistemul care le-a făcut posibil acel parcurs.
Nu e doar o contradicție. E o ruptură logică. Și o prostie patologică!
Iar această ruptură nu mai este marginală — devine vizibilă în toate instituțiile: în educație, în sănătate, în spațiul public.
Întrebarea care rămâne
Cum ajungi să respingi exact lumea care ți-a oferit șansa unei vieți mai bune?
Cum ajungi să transformi experiența directă într-o poveste otrăvită și falsă?
Concluzie: două direcții, o singură țară
România nu mai este doar diversă în opinii. Este împărțită în două direcții clare:
- una care merge spre progres, educație, deschidere și asumare
- și alta care se retrage în nostalgie, frică și explicații simpliste (și sinistre!)
Problema nu este că există aceste două lumi. Problema este că ele nu mai comunică. Bine, nici n-ar avea ce!
Mai există un drum comun sau deja trăim în două Românii diferite?
Apropo: tu în care ai vrea să trăiești?
DFM 30 aprilie 2026
Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog,
poți să-mi oferi un mic cadou, aici:
