O alertă roșie pentru ploi torențiale, cel mai înalt nivel de avertizare al Serviciului Meteorologic al Cataluniei (Meteocat), este în vigoare sâmbătă, 3 octombrie 2026, pe litoralul și în părți din interiorul Catalonia, inclusiv în Barcelona. Autoritățile regionale au limitat deplasările neesențiale în 20 de comarci, subdiviziuni administrative ale regiunii, între 20:00 de sâmbătă și 14:00 de duminică, iar transportul feroviar a fost suspendat.
Ce anunță meteorologii
Meteocat vorbește despre un episod „excepțional”, în care nu este exclusă formarea unui „mini-uragan mediteranean”. Ploile pot depăși local 200 de litri pe metru pătrat în mai puțin de 24 de ore, iar o mare parte din cantitate ar putea cădea în doar șase ore. Vârful este așteptat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică și în dimineața de duminică.
Agenția Națională de Meteorologie a Spaniei (Aemet) menține Catalonia în cod roșu pe toată durata zilei de duminică. Este singura comunitate autonomă la acest nivel, în timp ce alte zece au avertizări de intensitate mai mică. Cele mai mari cantități sunt prognozate în zonele Barcelona și Girona. Publicația El Español, care citează Aemet, leagă situația de o Mare Mediterană încă foarte caldă și de furtuni care se regenerează continuu în fața coastei.
Restricții și transport oprit
Guvernul regional a trecut planul special de urgență pentru inundații, INUNCAT, în faza de urgență. Rezoluția interzice deplasările care nu sunt strict necesare și suspendă activitățile sportive, culturale și de agrement, inclusiv pe cele din spații naturale, parcuri și grădini urbane. Activitatea educațională este oprită, iar angajatorii sunt îndemnați să recurgă la telemuncă acolo unde se poate. Nerespectarea măsurilor poate atrage sancțiuni, potrivit legii protecției civile din Catalonia.
Protecția Civilă a trimis un mesaj ES-Alert, echivalentul spaniol al RO-Alert, pe telefoanele din cele 20 de comarci. Subdirectoarea Protecției Civile, Imma Solé, a avertizat că în următoarele ore nivelul de pericol este de șase din șase, cu efecte generalizate.
Rodalies, rețeaua feroviară regională, și-a oprit serviciul de la 20:00, cu excepția liniilor RL3, RL4 și R16 între Tortosa și L'Hospitalet de l'Infant, aflate în afara zonei de risc maxim. Operatorul FGC suspendă și el circulația până duminică la 14:00, iar metroul din Barcelona (TMB) se oprește la miezul nopții. În capitala Cataluniei au fost închise cinematografe și teatre, iar concertele au fost anulate.

