Crime bolșevice… 🙁
Mamele lor îi așteptau acasă. I-au așteptat până au murit. Nu le-au mai găsit niciodată trupurile. Bolșevicii au trecut cu tancurile peste ei, i-au sfârtecat și i-au amestecat cu zăpada și noroiul. Acasă, mamele le-au făcut pomeni, au plâns până li s-a uscat inima… dar fiii lor nu s-au mai întors niciodată de la ruși. (DFM)
…
’’Predați-vă români, că nu vă facem nimic. Vă dăm pâine, tutun și direcția spre casă.’’
După o clipă de ezitare, unul câte unul, soldații au pornit spre tancurile sovietice cu mâinile ridicate. Apelul a fost repetat și grupuri intregi au inceput să se predea. Cand au văzut că nu se mai ridică nimeni, sovieticii au deschis focul, moment în care cei care au crezut in cuvântul lor au căzut secerați de gloanțe, ca spicele de grâu sub cuțitul secerătoarei. De teamă să nu le scape vreunul ascuns prin bălării, au pornit tancurile; de-a lungul și de-a latul văii măturând tot ce le ieșea in cale.
Stam nemișcat, ascultând vaietele camarazilor mei călcați de șenile sau striviți de rotirea tancurilor, deasupra gropilor de obuz in care se ascunseseră. Când zgomotul motoarelor abia se mai auzea, m-am ridicat, am îmbrăcat mantaua, am privit in jur și m-am ingrozit. O masă de carne terciuită amestecată cu zăpadă, picioare retezate, trupuri fără cap și creieri improscați peste tot, înroșind zăpada albă. Doamne, ce măcel! Un tablou neconceput in cuvinte, pe care n-am să-l uit niciodată, un tablou infiorător, ascunzând in el fiara din om scapată din frâul rațiunii.”
Fiind ea însăși încercuită și neputând, în consecință, să salveze „Grupul Lascăr”, Divizia 22 Blindată germană a decis, la 24 noiembrie, să rupă cu orice preț încercuirea; a reușit atunci să se îndrepte către sud-vest, antrenând sub protecția sa 35 de motorizate românești, rătăcite în viscol și ceață, și chiar 2800 de soldați, scăpați din încercuire, pe care i-a cules, pe jumătate morți, din stepă. Această „coloană blindată” de care erau agățați soldați în zdrențe, urcați până și pe afetul tunurilor de pe tancuri, s-a îndreptat către Cernîșevskaia, unde se refugiaseră majoritatea românilor, în jurul spitalului de campanie…
„Drumul către Cernîșevskaia era presărat cu cadavre ale soldaților români, dezbrăcați și oribil mutilați de tancurile care trecuseră peste ei” (din Raportul supraviețuitorilor). Coloana a ajuns din urmă chiar și un grup de 60 de vânători de munte, prizonieri români evadați, mulți fără haine și fără încălțăminte..
Printre cei decedați era și locotenentul de Roșiori Andronic Cantacuzino, vlăstar din marea familie a Cantacuzinilor, care a murit eroic la Stalingrad, în prima săptămână a atacului sovietic de la cotul Donului: rănit la 19 noiembrie 1942 la Blinovski (prima zi de atac sovietic la Cotul Donului), a murit, călcat de un tanc, o saptămână mai târziu, la 26 noiembrie 1942, la Cernîșevskaia. sursa: Ionuț Mihăiță Ocoleanu & România Eroică nr. 2(59), 2019).
Glorie eternă ostașilor români!
DFM 5 decembrie 2025
