„Pe aici a trecut Sfânta tinerețe legionară” „La etajul al optulea al imobilului de pe Calea Victoriei nr. 95, Mihail Sebastian a trăit singur nopțile rebeliunii legionare și ale pogromului, în 21-23 ianuarie 1941. Au trecut 85 de ani de-atunci. Singur, fără a putea lua legătura cu familia aflată în
„La etajul al optulea al imobilului de pe Calea Victoriei nr. 95, Mihail Sebastian a trăit singur nopțile rebeliunii legionare și ale pogromului, în 21-23 ianuarie 1941. Au trecut 85 de ani de-atunci. Singur, fără a putea lua legătura cu familia aflată în str. Antim, notează în jurnal ceea ce aude din garsoniera sa. Strigătele, cântecele legionare, împușcăturile, loviturile de tun. Un glonț rătăcit se oprește deasupra și la dreapta ușii de la balcon. Se vedea perfect gaura făcută în zid.
În acele nopți de insurecție armată a legionarilor împotriva generalului Antonescu, a avut loc pogromul de la București. Sinagogi, temple corale, prăvăliile și casele evreiești au fost vandalizate, incendiate și prădate, membrii comunității evreiești au fost bătuți, arestați cu sutele, iar peste 125 dintre ei și-au pierdut viața.
Spre dimineața zilei de 22 ianuarie 1941, în jur de 90 de evrei, dintre cei peste 200 aflați în sediul legionar din b-dul Domniței nr. 53, au fost urcați în 2 camionete și duși la marginea satului Jilava, dincolo de râul Sabar. Acolo au fost executați cu sânge rece de către legionari. Opt dintre cei până în zece evrei care au scăpat de acest prim val de execuții au fost prinși, bătuți, umiliți și duși din nou în pădure pentru a fi împușcați. Rabinul Herș Gutman a scăpat miraculos din ambele episoade (nu și fiii săi, Iosef și Iancu). Alți 15 evrei au fost uciși cu bestialitate la Abatorul Comunal.
Sebastian nu își va mai reveni niciodată din acest șoc. Câteva luni mai târziu, peste 15.000 de evrei piereau în pogromul de la Iași.
„Nu pot uita și nici nu vreau să uit ororile pe care le-am trăit. […] Ceea ce te încremenește mai ales în măcelul de la București este ferocitatea absolut bestială cu care s-au petrecut lucrurile. Ea străbate până și prin termenii atât de seci ai comunicatului oficial, care anunța deunăzi că în pădurea Jilava au fost asasinate 93 de persoane (ultim eufemism pentru evreu: «persoană») în noaptea de marți, 21. Dar ceea ce se povestește este mult mai cutremurător decât ceea ce se comunică oficial. Acum se dă ca absolut sigur că evreii măcelăriți la abatorul din Străulești au fost atârnați de beregată de cârligele abatorului, în locul vitelor tăiate. Pe fiecare cadavru se lipise o hârtie: «carne cușer»”.
Liana, o fetiță evreică ucisă de naziști.
„Sunt oameni, ca mine, care au trăit în noaptea aceea despărțiți de familia lor — și a doua zi dimineața n-au mai găsit pe nimeni, n-au mai găsit nimic.” – Mihail Sebastian
„Mircea Albulescu, martor la ororile de la abator
Actorul Mircea Albulescu a povestit că în acele zile avea șase ani și a ajuns, cu totul întâmplător, împreună cu un unchi, la Abator. A intrat în hala abatorului și a zărit de la distanță trupurile evreilor agățate în cârlige. Totul nu a durat decât câteva secunde căci unchiul l-a scos imediat de-acolo.
O altă amintire este legată de o bandă de legionari care căutau un evreu despre care vecinii au spus că s-a ascuns la familia lui. Legionarii au vrut să intre, dar tatăl lui, dirijor în formațiunea armatei, i-a amenințat că-i va împușca, scoțând pe geam…un flaut. Mărturia sa a fost consemnată în Revista „Realitatea evreiască“ din anul 2013.
La 24 ianuarie, toți bucureștenii au ieșit din case. Au descoperit cartierele evreiești devastate, sute de evrei bătuți, cadavre. Brunea-Fox a sintetizat totul: „Pe aici a trecut Sfânta tinerețe legionară”., sursa Adevărul.
Ororile din noaptea de 22 ianuarie 1941: Masacrul legionarilor asupra evreilor, un capitol negru al istoriei
În noaptea de 22 ianuarie 1941, legionarii Mișcării Arhanghelul Mihail au orchestrat unul dintre cele mai atroce masacre din istoria recentă a României. După ce s-au pregătit prin ritualuri ortodoxe, cântând imnuri religioase, unindu-se prin gesturi simbolice cu pământ românesc și apă sfințită, aceștia au răpit 200 de evrei, inclusiv femei și copii, din casele lor din București.
Victimele au fost transportate la abatorul municipal, unde au fost supuse unor acte de cruzime extremă. Forțate să se dezbrace în frigul iernii, au fost așezate pe banda transportoare a abatorului, trecând prin procesul de mutilare destinat animalelor. Trupurile lor decapitate și însângerate au fost agățate în cârlige, marcate cu etichete cinice: „bun pentru consum uman.” Printre victime s-a numărat și o fetiță de cinci ani, al cărei trup însângerat a fost expus cu o cruzime inimaginabilă.
”În noaptea de 22 ianuarie 1941, legionarii Arhanghelului Mihail – după ce au cântat imnuri ortodoxe, și-au pus pământ românesc pe umeri și s-au uns unii pe alții cu apă sfințită – au răpit 200 de bărbați, femei și copii din casele lor”.
”Legionarii au adunat victimele în camioane și le-au dus la abatorul municipal, un grup de clădiri din cărămidă din sudul Bucureștiului, lângă râul Dâmbovița. Au obligat victimele, toți evrei, să se dezbrace în întunericul înghețat și să se așeze în patru labe pe banda transportoare.
Plângând de groază, evreii au trecut prin toate etapele de producție ale abatorului. Legionarii au agățat fiecare trup decapitat fără membre, din care țâșnea sângele, în cârligele abatorului, agățându-le o etichetă: ”bun pentru consum uman”.
Trunchiul unei fetițe de cinci ani, pe l-au agățat cu capul în jos, era însângerat, ca o pulpă de vițel, spunea în dimineața următoare un martor ocular”.
Robert D. Kaplan, în cartea sa Fantomele Balcanilor, descrie acest masacru ca fiind o răzbunare a legionarilor pentru execuțiile din 1938 ale liderilor mișcării de către poliția regală. El evidențiază, de asemenea, modul în care național-comunismul lui Nicolae Ceaușescu a înglobat anumite idei legionare, perpetuând astfel o parte din ideologia extremistă în discursul cultural și politic al României.
Acest episod întunecat este rar menționat în manualele de istorie, deși rămâne o dovadă a pericolului violenței și intoleranței. Mai mult, contextul actual al societății românești, marcat de limbaj agresiv și acte de violență fizică, atrage atenția asupra unei lecții esențiale: fără dialog și respect, astfel de tragedii se pot repeta. Violența, sub orice formă, trebuie respinsă categoric, iar istoria nu trebuie uitată.
