Catedrala Națională, inaugurată între sobor de ierarhi și manifestații de extremă: când politica devine circ
Duminică, România a asistat la un eveniment de proporții istorice: sfințirea Catedralei Naționale, un lăcaș impresionant, vis de 15 ani al Patriarhiei, a cărui valoare depășește 200 de milioane de euro. La slujbă au participat peste 2.500 de invitați oficiali, printre care președintele Bucureștiului Nicușor Dan, președinta Republicii Moldova Maia Sandu, foștii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu, dar și membrii Casei Regale.
Însă, pe lângă solemnitatea și emoția momentului, scena politică românească a oferit un spectacol total neașteptat: un grup de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a ales să transforme ieșirea politicienilor din Catedrală într-o manifestație violentă și isterică. Aceștia nu s-au limitat la huiduieli obișnuite: făceau salutul nazist și urlau ca nebunii, strigând numele lui Georgescu și atacând verbal premierul Ilie Bolojan, Marcel Ciolacu, Victor Ponta sau Oana Țoiu. Unii au aruncat cu bucăți de pâine.
Forțele de ordine au intervenit prompt și au reușit să calmeze situația, dar imaginea unui grup care combină isteria cu simbolistica extremă a fost, pentru mulți, un semnal de alarmă: cât de ușor poate fi deturnată un eveniment solemn în arena unui circ politic?
Pe de o parte, Catedrala rămâne simbolul unei realizări remarcabile, un loc menit să unească, să inspire și să aducă recunoștință pentru istorie și sacrificiu. Pe de altă parte, reacțiile unor indivizi radicalizați și extremiști arată cât de fragilă poate fi conviețuirea publică între credință, politică și comportament civic.
Între solemnitate și circ, între rugăciune și huiduieli, România a avut duminică un moment ambivalent: un eveniment istoric umbrit de manifestări de extremă. Și, din păcate, astfel de episoade ne amintesc că naivitatea față de radicalismul politic poate transforma chiar cele mai emblematice sărbători ale națiunii în momente tensionate și regretabile.
Apoi, pentru că parcă era prea puțină isterie cineva a venit cu o geantă plină de ziare. Nu cu „Lumina”, care e o publicație pașnică, ci cu o hârtie care miroase a mucegai ideologic. Un ziar cu simboluri fasciste, elogii legionare și texte care ar fi trebuit să rămână în arhivele negre ale istoriei.
Jandarmii l-au văzut, l-au ridicat, l-au predat poliției. Atât. Un incident, ar zice unii. Dar nu, nu e doar un incident.
Pentru că nu e prima dată când umbrele trecutului se furișează în prezent sub masca „patriotismului” și „credinței adevărate”. Nu e prima dată când ura se dă drept dragoste de țară, iar intoleranța se închină la icoană, cu mâna pe inimă și privirea spre cer.
E o combinație toxică — am văzut-o în istorie, și mereu a început la fel: cu vorbe, cu foi volante, cu ziare împărțite „din convingere”.
