Blog Dana Fodor Mateescu

Care popor?

Iluzia „televiziunii poporului” În spațiul public românesc, sintagma „televiziunea poporului” a fost folosită cu o ușurință suspectă. Dar ce înseamnă, de fapt, „poporul”? Este el redus la o galerie de susținători, violenți mulți dintre ei, indivizi care aplaudă la comandă sau îi include pe toți cetă

de Dana Mateescu ·

Care popor?
Care popor?
Iluzia „televiziunii poporului”

În spațiul public românesc, sintagma „televiziunea poporului” a fost folosită cu o ușurință suspectă. Dar ce înseamnă, de fapt, „poporul”? Este el redus la o galerie de susținători, violenți mulți dintre ei, indivizi care aplaudă la comandă sau îi include pe toți cetățenii, indiferent de opinii?

Atunci când celor care nu împărtășesc aceeași viziune li se aruncă în față un „Marș, mă, la muci!”, nu mai vorbim despre o platformă a tuturor, ci despre un instrument al bădărăniei cronice.

O astfel de atitudine nu unește, ci fracturează. Nu construiește un dialog, ci alimentează resentimente. O astfel de atitudine murdărește. Infectează!


De la informare la manipulare

Ani la rând, anumite canale media au depășit granița jurnalismului și au intrat într-o zonă periculoasă: cea a intoxicării constante. Nu a fost vorba doar de opinii ferme, ci de un amestec de scenarii, acuzații nedovedite și narațiuni menite să inflameze persoanele vulnerabile.

Un „prieten” care se uită frecvent în gura Alexandreascăi (și nu e stomatologul ei, jur!) mi-a scris pe whatsapp: „Nu noi suntem cei slabi, ci voi, mucușoriștii, trotinetiștii, trădătorii de țară! Simion, Șoșoacă și Georgescu sunt puri și buni, ar fi ridicat România. Nu a existat Covid! Ucraina ne mănâncă banii copiilor! Ceaușescu a fost un erou! Vadim a fost un erou!” Și alte aberații de genul ăsta…

Și ca amicul de mai sus, gândesc toți pierduții care bocesc la tălpile celor enumerați în text.

Acum urlă pe Facebook că li s-a luat libertatea de-a flegma peste tot, de a instiga la violență, de a face propagandă legionară, de a înjura și de a rostogoli minciuni sfruntate izvorâte din micimea ființei lor.

Ați observat cu câtă ușurință insultă? Fără argumente! Le-ați văzut mutrele? Sunt exact ca interiorul. Goale! Și urâte! 90% dintre ei sunt analfabeți, abia de pot scrie două cuvinte corect într-o mică propoziție. Ei caută vinovați peste tot. Uniunea Europeană ne dă să mâncăm gândaci și chimicale. Americanii aruncă din cer cu otravă, iar evreii și ucrainenii ne fură banii.

S-a sinucis un puști de 12 ani? Bolojan e de vină!

S-a scumpit benzina? Nicușor a băut-o! Împreună cu Mirabela, evident!

A murit o tânără asistentă medicală? E de la vaccin!

A plouat trei zile? Diana Buzoianu e vinovată! Jos cu ea!

Referitor la Realitatea TV, aka Marș TV, decizia Consiliul Național al Audiovizualului de a interveni nu apare într-un vid. Există un istoric de sancțiuni, amenzi repetate și încălcări ale regulilor. Conform legislației audiovizuale, neplata acestor sancțiuni într-un termen clar poate duce la retragerea licenței – o măsură legală, nu una arbitrară.

A vorbi despre „cenzură” în acest context înseamnă a ignora deliberat cadrul legal.


Nu răzbunare, ci regulă

Dacă un cetățean obișnuit nu își plătește datoriile către stat, consecințele sunt imediate – popriri, executări, aruncări în stradă.

De ce ar funcționa altfel în cazul unor instituții media? A pretinde tratament preferențial sub umbrela „voinței poporului” este, în sine, o formă de sfidare. Un tupeu fantastic. Care popor? Delirați!


Libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de a instiga

Un argument frecvent invocat de ei este cel al libertății de exprimare. Dar acest principiu fundamental nu include dreptul de a incita la ură sau de a răspândi informații toxice pentru societate.

Când discursul devine o armă împotriva coeziunii sociale, când se cultivă ostilitatea față de parteneri externi sau între grupuri interne, nu mai vorbim despre opinie, ci despre un mecanism de destabilizare.


Simboluri deturnate și identitate compromisă

Un efect mai subtil, dar profund, al acestor mesaje este degradarea simbolurilor colective. Drapelul, tradițiile, credința sau istoria ajung să fie confiscate și reinterpretate într-o cheie agresivă.

Dacă te îmbraci cu o ie cumpărată de la tarabă, cusută la mașină de chinezi sau indieni, te scălămbăi cu mâinile-n șolduri, gesticulezi ca o bolnavă de sindromul Tourette și urli „turu doi înapoi și Georgescu Președinte”, până răgușești, nu înseamnă că îți iubești patria! 🙂 Iar dacă ții în mână două icoane de hârtie, nu-ți face iluzia că ești o adevărată femeie creștină!

Tu ești ceea ce faci! Și ceea ce scoți pe gură. Atât!


Portretul unei contradicții

În spatele acestor curente se conturează adesea un tipar: discurs patriotard dublat de comportamente contradictorii. Se proclamă iubirea de țară, dar spațiul public este tratat cu nepăsare. Se condamnă corupția, dar numai verbal. 😉 Se invocă moralitatea, dar limbajul și atitudinile trădează contrariul.

Această ruptură între vorbe și fapte alimentează un climat de neîncredere și cinism.


Poporul nu este o tabără

Ideea centrală rămâne una simplă: poporul nu este o facțiune. Nu este proprietatea unui lider, a unei ideologii sau a unui canal media.

Putem avea convingeri diferite, simpatii politice divergente sau chiar antipatii puternice. Dar acestea nu justifică transformarea adversarului în dușman. Nu justifică ura.

O „televiziune a poporului” ar trebui să reflecte diversitatea lui, nu să o reducă la un cor uniform de persoane instabile psihic și emoțional. În momentul în care promovează dezbinarea, ea încetează să mai fie a poporului și devine, inevitabil, a conflictului.


Kanieț filma!

Închiderea unor posturi sancționate nu este sfârșitul libertății, ci, paradoxal, o încercare de a o proteja. Pentru că o societate democratică nu poate supraviețui atunci când minciuna, manipularea și ura sunt lăsate să se prezinte drept adevăr și patriotism.

DFM 8 aprilie 2026

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.