România… Depresia reprezintă în prezent una dintre cele mai frecvente afecțiuni psihice din lume, dar și în România. Statisticile arată că aceasta maladie este pe punctul de a surclasa bolile cardiovasculare sau cancerul. Cu noile surprize pe care ni le va oferi, în curând statul român, să fiți siguri că vom deveni, ușor, dar sigur, cu toții depresivi..
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Dezechilibrul biochimic și tristețea
La noi în țară sunt înregistrați peste două milioane de pacienți depresivi. În afară de aceștia mai există mulți care nu știu că sunt bolnavi și duc suferința pe picioare ani de zile, fără niciun tratament. Deci numărul real al lor este mult mai mare.
Potrivit unui raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, aproximativ 5% din populatia Romaniei sufera de o forma de tulburare depresiva (diagnosticata, aflata sub tratament), iar pe plan mondial, depresia afecteaza 322 de milioane de persoane.
Unii devin alcoolici și le mai rămân prea puține șanse de vindecare. Depresia este o problemă psihiatrică serioasă, cu implicații majore asupra minții pacientului. Cauzele depresiei se manifestă sub forma unei vulnerabilități genetice care determină persoana respectivă să sufere, la un moment dat în viață, un episod depresiv. Această vulnerabilitate pricinuiește apariția unui dezechilibru biochimic la nivelul sinapsei, care are ca efect tristețea. Sunt persoane care au trăit evenimente nefericite (un deces în familie, eșecuri profesionale sau sentimentale), la care nu apare un episod depresiv. Boala are de obicei o evoluție în episoade, care pot dura între șase luni și un an și jumătate. În mod spontan, există și remisiuni.
Depresivii se gândesc mereu la moarte
Depresia este o boală a întregului corp. Ea afectează trupul, sistemul nervos, dispoziția, gândurile și comportamentul, ritmul în care cineva doarme sau mănâncă. Depresivii sunt retrași și se ascund de societate. Ei pierd interesul în lucrurile din jurul lor și devin incapabili de a experimenta plăcerea. Sunt veșnic obosiți, au tulburări de somn, schimbări în apetit, dureri de cap, de spate, probleme digestive, neliniște, iritabilitate, anxietate. Pentru ei totul e sterp, fără valoare și timpul pare să treacă foarte încet. Sunt extrem de triști și chiar disperați, mulți dintre ei gândindu-se ceas de ceas la moarte. Mijloacele de prevenire nu sunt întotdeauna eficiente. Toate măsurile de igienă mentală, concretizate prin reducerea stresului, reducerea impactului evenimentelor negative din viața individului, sunt acțiuni care diminuează riscul apariției unui episod depresiv. Referitor la acest aspect de prevenire, există un mit, conform căruia depresia este o problemă de voință a individului.
E nevoie de tratament!
În general, oamenii care au în familie sau în anturajul lor o persoană depresivă au o atitudine ușor rece față de aceasta. Toți îi reproșează adesea că nu face destule eforturi ca să-și depașească starea și că nu are voință. „Ești, tânără, frumoasă, pune mâna și fă-ți o familie, luptă, dă-o încolo de tristețe, viața e frumoasă, o să fie bine!, etc…
Vorbele, chiar dacă vin din suflet, nu pot ține locul unui ajutor de specialitate adecvat. Depresia, prin ea însăși, determină o reducere a disponibilului de voință și atunci pacientul nu are cum să se mobilizeze. Sub presiunea celor din jur, individul face eforturi supraomenești să-și învingă inhibițiile, apatia, dar reușește să se afunde și mai mult în starea de rău. Sintagma „totul ține de tine și de voința ta” nu este valabilă în cazul depresiei. E nevoie urgentă de tratament!
„O să-mi pun ștreangu’ de gât!”
Specialiștii sunt de părere că oamenii cu vârsta cuprinsă între 25-35 de ani, dar și cei între 50-70 de ani, sunt mai predispuși la depresie. Se pare că în aceste perioade vulnerabilitatea este mai mare. Această slăbiciune pe care o are depresivul îl va însoți toată viața, pentru că așa s-a născut el. Depinde de conjunctură, de factorii de risc și de evenimentele negative care duc la manifestarea acestei vulnerabilități. Unii dintre ei nici măcar nu știu ce înseamnă această boală. Știu doar că viața nu mai înseamnă nimic și că nu mai au pentru ce trăi. Se refugiază în alcool, se îndepărtează de societate și de normalitate. De cele mai multe ori îi amenință pe cei din anturajul lor că se vor sinucide. „O să-mi pun ștreangul de gât!”
Nu sunt crezuți, toată lumea speră că e o glumă sinistră. Din păcate, la un moment dat, chiar o și fac…
Dana Fodor Mateescu
