Acul unei busole nu arată spre Polul Nord geografic. Se aliniază cu câmpul magnetic al Pământului, iar acesta are propriul pol, aflat în Arctica și mutat de-a lungul deceniilor. Diferența dintre cele două direcții decide, în ceață deasupra pădurii, dacă drumețul ajunge la cabană sau coboară pe altă vale.
Ce face de fapt acul busolei
Acul e un magnet mic, liber să se rotească. El urmează direcția locală a liniilor câmpului magnetic terestru, produs de mișcarea fierului lichid din nucleul exterior al planetei. Capătul marcat, de obicei roșu, indică spre nordul magnetic.
Acest câmp nu e uniform și nici stabil. Polul magnetic nu coincide cu axa de rotație a Pământului, iar poziția lui se schimbă pe parcursul deceniilor. Direcția acului într-un loc anume nu pleacă drept spre poziția polului, ci urmează forma curbă a liniilor câmpului. Cercetătorii publică periodic modele ale câmpului, pentru că o hartă veche nu mai spune adevărul despre ac.
Nordul magnetic și nordul geografic sunt două direcții diferite
Nordul geografic e punctul prin care trece axa de rotație a planetei și spre care converg meridianele. Nordul magnetic e locul în care liniile câmpului intră vertical în Pământ. Un drumeț din România vede acul abătut față de meridian cu câteva grade.
Unghiul dintre cele două direcții se numește declinație magnetică. Are semn: est, când nordul magnetic cade la dreapta nordului geografic, și vest, când cade la stânga. Valoarea depinde de locul în care te afli și de anul în care citești harta. Pentru România ea a fost în ultimele decenii de câteva grade spre est, dar cifra exactă se verifică în marginea hărții sau într-un calculator oficial al declinației.
Cum corectezi declinația când lucrezi cu harta
Hărțile turistice se orientează, de regulă, după nordul geografic. Un azimut luat de pe hartă nu se poate urmări direct cu busola, fiindcă acul indică altceva. La declinație estică, azimutul magnetic se obține scăzând valoarea din azimutul de pe hartă. La declinație vestică, valoarea se adaugă.




