Așa cum vă povesteam, bunicii la un moment dat, după ce au avut un loc de muncă stabil, au reusit să-si inchirieze un apartament. (la Paris)
În cei aproape opt ani cât au muncit în Franta au stat în mai multe locații, dar povestea de azi se referă la zona Montmartre.
In acea perioada, acolo, au gasit un apartament spatios si cu o chirie pe care si-o permiteau. Aveau in apropiere si o grădiniță pentru tata, era si biserica Sacre Coeur, ceea ce îi mai astâmpăra bunicii sufletul, când intra sa se inchine la icoana Maicii Domnului.
Tot in zonă era Moulin Rouge. Bunicii ii ziceau La Moara-n vânt, dupa numele unei case din Curtici care avea pictata pe peretele stradal o moara in vânt asemanatoare. (Apropo de aceasta casă – era casa bogatului proprietar de pământuri, Busuioc, tatăl lui Iorgovan, feciorul indragostit de padureanca, din nuvela lui Slavici.)
Într-o duminică după-amiază, bunicul ferchezuit nevoie mare îi zice bunicii ca el merge până la moara-n vânt, că are ceva treabă.
Bunica neștiind ce se întămpla acolo, aprobă plecarea soțului ei, zicând că și ea are de lucru, că vine o femeie sa o cormezască. Cormezatul era un gen de coafat cu ajutorul unui ondulator, numit cormezău.
Toate bune si frumoase.
Vine femeia la cormezat. Era o unguroaica frumoasă, cunoscută si ca iubitoare de bărbați. Dar bunica nu purta grija bârfelor și dacă prin coafat mai caștiga un ban, nu o interesa ce face femeia respectivă și nici viața ei. La un moment dat, aceasta o întreaba:
– Da baci Gheorghe inghe mărs la iel, așe fercheș?
– La moara-n vânt, o zăs că are ceva treabă.
– Ș-apu dumneta l-ai lăsat să margă acolo? Da nu ai auzâtă ce-i acolo?
– Da ce-i așe mare bai, că doară și alți oamini mărg, zice bunica.
– Apu acolo, nana Ielină, muierile joacă ghezbrăcache și să crăcesc în fața oaminilor, fără nici o rușine. Și coastă tare mulț peinzî circuțu aista.
– No tolvai doamnie! Apu io n-am șchiut asta. Mulțămăsc dară că m-ai spus!
Târziu, când s-a intors bunicul, Elena noastra avea bagajul facut si hotărăta i-a spus:
– Apu așe om iești tu Gheorghe? Tu meri sa vezi cracii-vacii? Apu om insurat iesti tu, sau bichier? Noi am vinit aicea sa adunăm oarece bani să ne facem casă, să aibă pruncii noșchi o viață oleacă mai bună și tu îi țâpi pă muieri crăciche si pă țircus! In ăsta caz io mă duc acasă in România!
– Iarta-mă Ielinuță dragă, da io ț-am zâs unghe mărg. Tu n-ai zâs că nu ieșchi ghe acord. Am vrut și io să nu mor prost si să nu fi văzut așe o comeghie. Și nu che năcăji că altă dată nu mai mărg si n-am strâcat ghin banii pântru casă, că o plăchit șăfu nost c-o fost zâua lui.
Ghespachetează tu muiere cufărul și pune hanile la loc și să ne împăcăm, ca-ți făgădesc că așe ceva io nu mai fac în vecie!
Și s-au împacat.
Autor: Elena Bonta
