Prin anii 90, am fost invitată la un Revelion. Un fel de obligație. N-aveam niciun chef, dar a trebuit să merg. Era undeva prin Dristor, un apartament de trei camere, cam chichinit, cu mobilă veche și pusă ca dracu`, te loveai la dește în orice moment. Atunci mi-am învinețit două unghiuțe care, ulterior, și-au dat duhul și mi-au căzut.
Am ajuns acolo pe la 11. Înăuntru, invitați mulți, colorați și beți-turtă. Oameni de toate genurile, înalți, pitici, grași, slabi, blonzi, șateni sau cu bube, din toate categoriile sociale: un bucătar, o poștăriță, un șomer cu nevastă-sa gravidă în 8 luni, o mamaie de la Craiova, o fostă profesoară de UTLM și un polițist de la o secție din apropiere, văr cu gazda. Ăsta a venit mai târziu, fusese de serviciu și era în uniformă. Ceea ce m-a traumatizat de la început a fost faptul că toți… erau desculți.
Arătau grotesc. Unora dintre masculi le puțeau picioarele infiorător. Duhorile făceau sex în grup, aia de ciorapi cu aia de sarmale și piftie, parfumurile dulci ale madamelor cu aroma prăjiturilor din cuptor și a murăturilor de pe mese (gazda era o maaaare și rafinată gospodină!). O minune! Să tot începi noul an în asemenea putoare.
Covorul fusese rulat și pedepsit să stea în picioare, pe hol. Un idiot!
Așadar, parchetul era liber, te puteai da ca pe gheață. Dar n-aveam voie! Trebuia să dansez, ca o invitată cumsecade ce mă aflam. Muierile asudate la subraț, înțolite în cele mai bune rochii, cu paiete, brizbrizuri, dantele sau catarame „dă la Milano”, țopăiau ca niște curci isterice, una la stânga, alta la dreapta, mișcau din șolduri și din buric, pocneau din degete și din tălpile enorme, cu platfus, unele cu monturi și degete încârligate, dar date frumos cu ojă, că o dată e Revelionu`!
-Danielo, nu dansezi și mata cu noi?, chirăiau ademenitoare la mine.
