Nu știu cine mi-a zis că nu mai simte sărbătorile ca-n copilărie, că nu mai înțelege nimic din iarnă și, în genere, din viața asta ciudată… Am uitat cine mi-a spus. Și, oricum, ce contează? Dar m-a pus pe gânduri. De ce zic oamenii că nu mai simt Crăciunul, Revelionul, iarna? De ce nu mai simt fericirea aceea din copilărie?
Eu îmi amintesc clar cum năvăleau peste mine sărbătorile când eram mică. Aveam șase ani și bucuria se ținea strâns de mânuță cu nebunia, când știam că mai sunt câteva zile și vine Moș Nicolae. Apoi se lăsa cu vacanța de iarnă, cu Crăciunul, urmat de un Revelion fantastic, cu prăjituri evreiești, cu nucă, mac, alune și miere ori plăcintă dobrogeană, toate făcute de mama.
Făceam pariuri cu ai mei: „Eu o să rezist toată noaptea, până dimineața la televizor…”
Aiurea. Pe la unu, mă lua tata pe sus și mă punea-n pat.
Zilele alea, din decembrie, turbam. Eram ca un Pekinez dezlănțuit. Nu se mai înțelegea nimeni cu mine, nu mâncam, nu dormeam, eram afară tot timpul, în zăpadă. Așteptam. Strada mea mirosea a lemn ars și a cărbune. Spre seară, aerul aromea a coajă proaspătă de portocală și asta mă scotea din minți, era fericirea supremă. Apoi, mama venind încet, pe jos, de la Gara de Nord unde lucra, cu două sau trei sacoșe în mâini, grele, mari, din care ieșeau obrajii înghețați ai portocalelor. Sori reci în miniatură. O îmbrățișam, mă descosea dacă am fost cuminte, firește că am fost, extraordinar, ce întrebări!, și fugeam iar în troiene, la prietenii de pe strada Petru Maior.
Eram udă fleașcă, ciorapii înghețaseră pe tălpi, mâinile îmi erau umflate și roșii, și fierbinți ca niște inimi. Doamne, că bine mai era!
Ardea focul în sobă, împodobeam bradul luat de tata din piața Matache, furam din bomboanele de pom, care aveau miezul alb și nu-mi plăcea, rodeam doar ciocolata, care le îmbrățișa. Ambalajul îl lăsam mereu să atârne gol ca un suflet…
Ce? Mă strigă cineva? Mă uitam pe geamul aburit, ștergeam cu palma. Era Sami, nepotul lui madam Goldman. Ieșeam dezbrăcată, în papuci, mama țipa la mine din bucătărie: „Daaaaaniiii, pune hăinuța pe tine!”
