O expoziție dedicată lui Carol Popp de Szathmári și Alexandru Satmary dezvăluie legături artistice, pasiuni comune și povești fascinante despre călătorie, natură și istoria artei românești.
Palatul Suțu din București găzduiește, începând cu 25 noiembrie 2026, o expoziție care aduce în atenția publicului două personalități importante ale culturii vizuale românești: Carol Popp de Szathmári și fiul său, Alexandru Satmary. Intitulată „Carol Popp de Szathmári și Alexandru Satmary. Dialoguri artistice între tată și fiu”, manifestarea organizată de Muzeul Municipiului București propune o incursiune în universul celor doi creatori, urmărind afinitățile, preocupările și experiențele care le-au apropiat parcursurile artistice.
Selecția reunește lucrări aflate în patrimoniul Muzeului Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck, parte a Muzeului Municipiului București. Istoria acestor opere este legată și de Ortansa Satmary, soția lui Alexandru Satmary și sora Ceciliei Cuțescu Storck, prin intermediul căreia acestea au intrat în colecția muzeului.
Carol Popp de Szathmári, un spirit artistic deschis mai multor forme de expresie
Născut în 1812, Carol Popp de Szathmári s-a remarcat printr-o activitate artistică remarcabil de variată. Pictor, desenator, acuarelist, litograf și fotograf, acesta a explorat numeroase tehnici, lăsând în urmă o creație valoroasă pentru documentarea societății și a peisajului secolului al XIX-lea. Pasiunea pentru fotografie i-a asigurat un loc aparte în istoria imaginii, fiind considerat unul dintre pionierii fotojurnalismului de război.
Călătoriile au constituit o componentă esențială a activității sale. Cu o atenție deosebită pentru detalii, artistul a consemnat prin desen și pictură chipuri, monumente, peisaje și scene din viața cotidiană, transformând experiențele directe în mărturii vizuale ale epocii.
O altă latură a talentului său poate fi descoperită prin intermediul acuarelelor, tehnică pe care a abordat-o cu sensibilitate și siguranță. Unul dintre peisajele prezentate în expoziție ilustrează această preocupare și capacitatea artistului de a reda atmosfera unui loc prin mijloace cromatice discrete. Paleta restrânsă, construită din nuanțe armonios alăturate, surprinde liniștea unei întinderi de apă și vegetația din jur, într-un cadru care evocă sfârșitul toamnei. Lucrarea demonstrează atenția acordată naturii și abilitatea de a reda caracterul unui peisaj fără a apela la contraste cromatice puternice.
Alexandru Satmary și fascinația pentru peisajul românesc
Fiul său, Alexandru Satmary (1870-1933), a urmat propriul drum în lumea artelor, devenind o prezență apreciată în mediul artistic românesc de la începutul secolului XX. Pregătirea dobândită la Școala de Belle-Arte din București a fost completată de o curiozitate intelectuală și practică încurajată încă din familie. Dincolo de pictură, preocupările sale au cuprins restaurarea, expertiza artistică, tehnica, scenografia și sportul.
Numele lui Alexandru Satmary este asociat în mod special cu peisajele și cu afirmarea Balcicului ca destinație artistică. Descoperirea potențialului acestui loc, în 1913, a contribuit la transformarea sa într-unul dintre spațiile emblematice pentru pictorii români ai perioadei interbelice.
Un atelier care a păstrat vie legătura dintre generații
O legătură simbolică între cei doi artiști este reprezentată de atelierul din locuința familiei de pe strada Biserica Enei. Alexandru Satmary a lucrat în același spațiu în care tatăl său își desfășurase activitatea artistică. Dincolo de continuitatea unui loc și a unei profesii, această împrejurare sugerează transmiterea unei anumite concepții despre creație: aceea că arta se dezvoltă prin observație, experiență directă și dorința permanentă de a descoperi lucruri noi.
Interesul pentru călătorii, peisaje și lumea orientală, preocupările tehnice și scenografice, precum și relațiile cu mediul regal sunt câteva dintre elementele care apropie biografiile celor doi. Expoziția urmărește tocmai aceste corespondențe, fără a pierde din vedere individualitatea fiecăruia.
De la Constantinopol la Balcic, două destinații cu semnificație regală
Orientul a exercitat o atracție deosebită asupra lui Carol Popp de Szathmári. După experiențele europene din Franța și Italia, artistul și-a îndreptat atenția către acest spațiu, iar călătoriile la Constantinopol din 1860 și 1864, în compania domnitorului Alexandru Ioan Cuza, au reprezentat momente importante ale activității sale.
La o generație distanță, Alexandru Satmary avea să descopere farmecul Balcicului și să contribuie la popularizarea acestuia în rândul artiștilor. Parcursurile celor doi se întâlnesc și prin apropierea de familia regală română. Carol Popp de Szathmári a fost implicat în identificarea locului unde urma să fie construit viitorul castel de la Sinaia, în timp ce Alexandru Satmary i-a făcut cunoscut Balcicul Reginei Maria. Suverana avea să fie profund atașată de acest ținut și să își amenajeze aici propria reședință.
Prin reunirea acestor povești și repere biografice, expoziția propune mai mult decât o prezentare a unor lucrări de patrimoniu. Este o invitație la înțelegerea felului în care pasiunea pentru artă, explorare și cunoaștere poate deveni o moștenire transmisă între generații. Curiozitatea, experiența directă și disponibilitatea pentru experiment se conturează drept valori comune care au dat personalitate creației celor doi artiști.
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 25 noiembrie 2026, începând cu ora 17:00, la Palatul Suțu. Publicul este invitat să viziteze această incursiune în istoria artei românești până la 28 februarie 2027.
Curator: drd. Ana Maria Arsinca, muzeograf, Muzeul Municipiului București.
Locul desfășurării: Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București, Bd. I.C. Brătianu nr. 2, București.
Perioada: 25 noiembrie 2026 - 28 februarie 2027.
O întâlnire cu două destine artistice, o poveste despre moștenire culturală și o ocazie de a redescoperi personalități care au contribuit la patrimoniul artistic românesc.