De ce?
Partea II
- Protecția copilului între propagandă și abandon instituțional
Una dintre cele mai mari contradicții ale regimului Ceaușescu era diferența dintre propaganda oficială despre „grija față de copii” și realitatea din instituțiile statului. România comunistă se prezenta ca o societate care proteja familia și copilăria, însă în spatele sloganurilor exista adesea un sistem marcat de neglijență, violență și dezumanizare.
În orașul meu natal, Bușteni, funcționa la acea vreme orfelinatul „9 Mai”.
Copiii abandonați sau rămași fără părinți trăiau acolo în condiții greu de imaginat astăzi. Erau tunși zero, ca niște deținuți, ținuți deseori flămânzi și supuși unui regim brutal de disciplină. Bătăile, abuzurile și umilințele făceau parte din rutina cotidiană. Hrana era insuficientă și de slabă calitate, iar afecțiunea umană aproape inexistentă.
Privind retrospectiv, acel loc semăna mai degrabă cu o instituție concentraționară decât cu un centru de protecție pentru copii.
Statul care obliga femeile să nască nu era pregătit — și poate nici interesat — să ofere apoi condiții demne copiilor abandonați sau vulnerabili.
Mai târziu aveam să aflu că, în mod paradoxal, copiii din astfel de orfelinate erau considerați aproape „norocoși” comparativ cu cei internați în centrele pentru persoane cu dizabilități. Acolo, suferința atingea niveluri greu de descris: copii legați de paturi, subnutriți, lipsiți de îngrijire medicală și tratați ca niște ființe fără valoare socială.
După Revoluția din 1989, imaginile și reportajele realizate de jurnaliștii străini sau români au șocat lumea întreagă și au arătat dimensiunea reală a tragediei ascunse timp de decenii în spatele propagandei comuniste.
Aceste instituții nu reprezentau simple accidente administrative, ci efectele directe ale unei politici în care individul conta mai puțin decât obiectivele ideologice ale statului.
Regimul încuraja natalitatea forțată, dar nu investea în bunăstarea copiilor deja născuți. Într-o economie aflată în criză profundă, copiii abandonați deveneau victimele perfecte: fără voce, fără apărare și invizibili pentru societate.
Situația devenise dramatică încă din anii de după cutremurul din 1977, când penuria alimentară s-a accentuat. În unele maternități, bebelușii erau hrăniți cu ceai în loc de lapte, din cauza lipsei produselor de bază. Am aflat această realitate de la o persoană din familie care lucra atunci în Ministerul Sănătății. Povestea pe care am auzit-o spune mult despre mecanismul psihologic și moral al regimului.
Ministrul Sănătății de la acea vreme, ajuns la capătul răbdării din cauza situației dramatice din spitale și maternități, s-a dus personal la Nicolae Ceaușescu pentru a cere soluții privind lipsa laptelui destinat nou-născuților.
Întâlnirea a durat mai puțin de un minut. Ceaușescu l-ar fi întrerupt și l-ar fi dat afară spunând: „Ai răpit un minut din viața unui om care se naște o dată la 5000 de ani.”
Indiferent de forma exactă în care această replică a circulat, ea exprimă fidel atmosfera epocii: cultul personalității dus la extrem și ruptura profundă dintre conducerea statului și realitatea trăită de oameni.
În timp ce populația se confrunta cu lipsuri elementare, liderul era înconjurat de o aură aproape mistică, iar suferința concretă a cetățenilor devenea un detaliu secundar.
Aceasta este o dimensiune esențială atunci când vorbim despre nostalgia comunistă. Nu putem evalua o societate doar prin amintiri selective despre locuri de muncă garantate sau chirii mici.
O societate trebuie judecată și după modul în care își tratează copiii cei mai vulnerabili. Iar aici, regimul Ceaușescu a lăsat în urmă una dintre cele mai dureroase moșteniri sociale din istoria recentă a României.
Va urma!
Citiți și AICI!
Răzvan Gabriel Mateescu 3 iunie 2026
Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog,
poți să-mi oferi un mic cadou, aici:
RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001
BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina
Doar dacă vrei!
Toate contribuțiile sunt voluntare și reprezintă donații personale fără obligație contractuală. Nu există beneficii sau produse garantate.
Mulțumesc!
