În anul 1974 era să-o pierd pe mama. Rămăsese însărcinată și, pentru că a considerat că nu poate să păstreze copilul, din motive legate de sărăcie și sănătate (anemie), a făcut un avort. Tata nu a fost de acord, („lasă-l, vedem noi ce facem!”) dar ea nu l-a ascultat. S-a dus la o moașă (asistentă medicală, care făcea avorturi clandestine la domiciliu) și, în schimbul unei sume de bani, i-a introdus în uter o sondă cu apă fiartă și dero. Apoi a trimis-o acasă. Pe drum, mamei i s-a făcut rău. Hemoragie puternică. A început să vomite cu spume și clăbuci, apoi a căzut. Oamenii de pe stradă au chemat Salvarea, iar mama a ajuns la spital, inconștientă. Doctorii au chemat procuratura și, când și-a revenit un pic în simțiri, au luat-o la interogatoriu. „Dacă nu spui cine ți-a făcut avortul, te lăsam să mori în chinuri!”
Atunci a strigat tata: „N-o mai loviți! O să spună!”
Între timp, a fost anunțat și tata. Era verde la față, de disperare și sperietură. Plângea. Tremura din toate încheieturile. O soră medicală, mai miloasă, i-a spus: „Omule! Nevastă-ta e încăpățânată. Fă-o să spună cine a ajuta-o la avort, că ăștia o lasă să moară! Deja are infecție mare, dă în septicemie și n-o să mai putem face nimic pentru ea. Gândește-te că aveți o fetiță de patru ani! Dacă nu spune, te duci și-i cumperi coșciug.”
Tata a intrat în salonul unde zăcea mama. Era legată cu mâinile de pat și se zbătea în urlete și dureri. Cearșafurile pline de sânge. Un securist îi trăgea palme: „Spui? Futu-ți Dumnezeii mă-tii, dă curvă! Cin` ți-a făcut avortu` , fă, nenorocito? Spui, sau te lăsăm să crăpi în chinuri?”
Mama plângea. Atunci a strigat tata: „N-o mai loviți! O să spună!”
Și s-a apropiat de ea. „Zi-le tot, te implor! Gândește-te la Dani! Ce ne facem fără tine? E așa mică și neajutorată. Să știi că a vomitat aseară.”
Când mama a auzit numele meu, odată s-a oprit și, cu ultimile puteri, a vorbit. A spus tot. Tot!
„Era albă ca varul, avea buzele vinete și sparte de la palmele securistului, care o lovea cu un ghiul din aur…”, mi-a spus tata mai târziu.
Pe ultima sută de metri, medicii i-au făcut chiuretajul, dar i-au zis lui tata că are șanse minime de supraviețuire, și să nu se aștepte la minuni.
A primit o pedeapsă cu executare la locul de muncă
Între timp, i-au făcut și transfuzii, și tot tata i-a dat sânge. Pe mine m-a dus la țară, la bunica maternă, și timp de o lună sau două m-am chinuit și eu să trăiesc fără mama.
Când, în sfârșit, s-a întors de la spital, n-am mai cunoscut-o. Era schimbată total. Slabă-moartă, fără culoare, nu, nu era ea! Unde e mămica mea? Și m-am ferit…
A întins brațele spre mine, și atunci am văzut grozăvia: la încheieturile ambelor mâini avea niște tăieturi movalii. „Mama, tu ești?”, am scâncit cu lacrimi în ochi…
„Eu sunt, puiculiță! Mămica ta. Nu mă mai cunoști?”
„Și ce-ai pățit la mâini?”, am întrebat-o în timp ce ea mă strângea cu disperare la piept, iar eu îi pipăiam cicatricile cu degetul arătător.
„Ei, nimic! Am avut un accident. M-a lovit un camion…”
Și zâmbea așa, repede, și surâsul ei îmi dovedea că femeia slabă din fața mea era chiar mama.
Mai târziu, când am crescut, mi-a povestit că prin tăieturile alea i-au băgat perfuzii.
Mama a fost judecată și a primit o pedeapsă cu executare la locul de muncă, pedeapsă pe care a făcut-o, fără să scoată un sunet sau să se plângă.
Aceasta este doar o întâmplare traumatizantă, din miile de întâmplări dramatice prin care au trecut unele femei din România. Multe n-au avut norocul mamei mele…
Lipsa de educație, de cultură, de informații, ignoranța, lipsa de medicamente care ar fi putut opri o sarcină nedorită, apoi legea care interzicea avortul, au transformat femeia, ocrotitoarea și născătoarea de viață, într-o criminală.
…
Mărturii care dor
Politica demografică a regimului Ceaușescu a avut la bază Decretul nr. 770 din 1 octombrie 1966, care interzicea întreruperea de sarcină și care viza creșterea accelerată a populației. Prin acest act normativ, Ceaușescu a pus bazele a ceea ce avea să constituie unul dintre cele mai represive și dure regimuri pronataliste din istorie. Faptul că nu s-au luat în considerare efectele pe termen mediu sau lung a condus la considerarea acestuia ca un mod abuziv prin care statul totalitar leza libertatea persoanei.
Unul dintre efectele negative l-a constituit apariția a numeroase centre de instituționalizare a copiilor cu probleme și care, prin indiferența regimului, au devenit adevărate lagăre de exterminare, în care regimul comunist căuta să ascundă și să suprime indivizii considerați o povară socială.
„Totul s-a întâmplat în 1987. Aveam 18 ani și deja doi copii. Stăteam cu părinții. Eu nu lucram, doar soțul, iar copiii aveau sub trei ani. Când am aflat că sunt iar gravidă, mi-am zis că mor și nu mai fac al treilea copil. Mi-am provocat singură avortul. În momentele alea de disperare și sărăcie, eram în stare de orice. M-am sondat cu o soluție de apă fiartă cu sare și spirt. Femeile foloseau: pelin, frunză de mușcată, mușețel, bețe de chibrituri, orice. Erau unele care avortau și la cinci luni. Eu mi-am provocat avortul la patru luni. Am avut dureri groaznice, iar a doua zi a ieșit copilul, dar fără placentă. Se lipise de coloană. Când faci avortul la spital, cel puțin nu vezi copilul. Dar eu mi-am văzut băiatul, deja format, cu ochi, gură, nas… Nu mă înduram să-l arunc sau să-l îngrop. Dacă aș fi avut putere, l-aș fi băgat la loc…”
”Erai obligată să faci patru copii- și poate nu voiai, poate nu vedeai perspectiva copilului. Și atunci apelai la toate mijloacele posibile. Avorturile le făcea moașa- femei din sate care știau să tragă. Îți împingeau burta în jos, îți prindeau uterul prin interior și-ți rupeau copilul din placenta lui. ”
„Se mai făcea (avortul, n.r.) cu sonda: ți-o băgai în uter și-ți pompai acolo spirt amestecat cu ser fiziologic (adică apă fiartă, că nu aveai acces la ser).”
„Dacă aveai complicații, mergeai de urgență la spital (sau mureai casă n.r.) și veneau politrucii care analizau cazul. Doctorii erau obligați să-i anunțe, ca să nu le meargă rău.”
„Anticoncepționalele nu se găseau, prezervative nu se găseau. S-au găsit altele. Dar nu mereu. Și era bătaie pe ele. Erau niște săpunele pe foiță, câte 20 la un pliculeț, chinezești- Maxim sau Butterfly.”
„Avort își provoca fiecare femeie. Dar nu era voie! Trebuia să faci patru copii, până la 40 de ani, sau mai mult de 40. Era interzis să faci avort. Era lege, era un Decret dat de Ceaușescu. Pe cine prindea că face avort, îl închidea- făcea închisoare. Și doctorii, și femeile… Dacă ajungeai la spital, te dădeau pe mână Procuraturii”
