„Când taci, ei rescriu istoria” Florea a murit în ianuarie, în beciul Securității. Oficial,„stop cardiac”. Neoficial, bătut cu ciomagul în rinichi

Când taci ei, rescriu istoria. Dosarul Rușinii. Ce-au făcut din noi! Un om. O moară. Și statul care a vrut să-l zdrobească.

Fumureni, județul Vâlcea. Iarna lui 1949.

În mijlocul satului, Ionel Florea își reparase moara veche cu banii strânși peste ani. O moară cu pietre, trasă de apă, veche de două generații. Nu era bogat, dar era respectat.

Învățase oamenii cum să țină rânduiala, avea carte, era mândru că nu a cerut nimic de la statul nou,roșu.

Asta avea să-l coste totul.

Când au venit să-i ceară porumbul „pentru cotă”, a spus: „Nu mai am, nu mai am nici pentru copiii mei”. Nu a înjurat, nu a ridicat tonul. Doar a spus: „Ajunge. Gata cu minciuna.”

A doua zi, miliția i-a ridicat moara. La propriu. Au spart-o, au luat pietrele de moară și le-au dus la CAP, unde s-au spart în două zile. El a fost urcat într-o dubă cu geamuri negre și dus la Craiova.

Nimeni nu a mai știut nimic de el vreme de două luni. Soția lui, Elena, a bătut la toate porțile.

I s-a spus: „Tovarășa, n-are rost. Bărbatul matale n-a înțeles că moara e a poporului.”

A murit în ianuarie, în beciul Securității. Oficial,„stop cardiac”. Neoficial, bătut cu ciomagul în rinichi. L-au adus înapoi în sat într-un sicriu sigilat. Copiii n-au avut voie să-l vadă. Un milițian a stat la groapă, „să nu se întâmple vreo agitație”.

După aceea, casa i-a fost declarată „locuință de stat”.

Elena a fost mutată la marginea satului, cu cei doi băieți. A lucrat pe brânci la CAP, pe câte 30 de lei pe lună, iar băiatul cel mare, George, a fost refuzat la liceu „pentru origine nesănătoasă”.