Am găsit zilele trecute această mărturie dată acum mai bine de două decenii pentru revista ,,Memoria’’. Este scrisă de o nucșoareancă din familia Jubleanu, cea care a avut enorm de suferit în urma participării la mișcarea de rezistenţă anticomunistă de la poalele Făgărașilor, versantul sudic. Prima a căzut mama, Maria, strigând - ,,Trage, Titule, să scape băieţii! ‘’ Titu a fost interogat și torturat sistematic ani și ani până să fie executat în 1959 alături de camarazii săi. Băiatul cel mare, Constantin, a pierit cu arma în mână la Râpele cu Brazi, preferând moartea decât să fie prins de viu. Surorile Verona și Matilda au încăput pe mâna torţionarilor Securităţii, care s-au întrecut pe ei în a le smulge mărturii despre partizani. Singur fratele cel mic de doar doi ani nu a intrat în acest malaxor satanic. Dar cu siguranţă că a avut și el de suferit ca adolescent, ca adult apoi, fiu de ,,bandiţi’’. Mărturia Veronei, în propoziţii scurte, simple, sacadate, se citește cu lacrimi în ochi. Când treci dincolo de cuvinte, nu poţi rămâne decât cu imaginile cumplite, care au populat coșmarurile de noapte și de zi ale bieţilor oameni. Varlam Şalamov spunea undeva în povestirile sale că gulagul nu a făcut eroi, ci martiri. Eu cred însă că acești oameni martirizaţi de brutele securiste sunt și eroi…
Mă numesc Popescu Verona, fostă Jubleanu, și în 1949 părintii mei erau plecati cum știe toată lumea; și pe noi ne schingiuia să spunem de ei, să spunem unde sunț. Erau plecati în pădure, partizani, si nu veneau acasă să știm noi unde... Dar, ne mai întâlneam pe colo, pe dincolo, și m-a luat la Câmpulung. Eram 5-6 femei arestate, toate pentru așa ceva.
Eram gravidă în luna 7-a. Și bietul copil se zbătea de ziceai că... Eram cu preoteasa părintelui Drăgoi si dormeam lângă dânsa. ,,Verona, ce s-a zbătut, copilul tau azi-noapte", zice, ,,îl simteam". Ne băgam una într-alta de frig. Era pe la sfârsitul lui noiembrie si dormeam, era o pătură pusă peste scânduri. Nu era saltea, nu era nimica. Asa dormeam. Am stat nu știu cât am stat, vreo trei săptămâni, dacă nu patru, acolo.
A venit un unchi al meu cu pachet să-mi aducă; să-mi aducă pachet că știa că eram asa cum eram; nu stiu câte kg, că erau putine. O bucată de brânză, din toate câte ceva, s-au completat kg, si ea a vrut să-mi mai puna,avea si mere,sa-mi puna si mie un mar, doua. Si daca la cantar n-a mai permis, a taiat un mar in doua si mi-a dat o jumatate de mar; si noi eram cam sase. Ce să împarti dintr-o jumătate de măr?
Si câte și câte am indurat, dar după ce am venit acasă, în decembrie am născut si copilul în martie a murit. L-am născut debil și... bătăi. Cine tinea cont că sunt gravidă? Ne lua la Securitate, mă lua si mă bătea, ne dădea drumul înapoi acasă și ne punea termen, până în cutare timp să te duci să dovedești de ei. Era Securitatea la Domnesti, mă lua și mă tinea câte 2-3 zile acolo. Să spun de ei, să spun de ei, eu ce era să spun? Ca mi-era groază, crezui că-i prinde și-i omoară și tot i-a omorât. Degeaba i-am ocolit. Şi i-am ocrotit. Tot morti au fost.
