Amintiri din Epoca de Aur

Experimentul Pitești: crucificat pe hârdăul plin cu fecale

Experimentul Pitești Sursa articolului PODUL.ro (Mulțumesc, Răzvan Gheorghe!) De la Dana Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri. Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! → „Experimentul Pitești, răstignirea unei generații. Cum a fost crucificat Hristos Piteșteanul pe hâ

de Dana Mateescu ·

Experimentul Pitești: crucificat pe hârdăul plin cu fecale
Experimentul Pitești: crucificat pe hârdăul plin cu fecale

Experimentul Pitești

Sursa articolului PODUL.ro (Mulțumesc, Răzvan Gheorghe!)

„Experimentul Pitești, răstignirea unei generații. Cum a fost crucificat Hristos Piteșteanul pe hârdăul plin cu fecale, în Ierusalimul din Camera 4-spital. Golgota elitei studențimii românești.

Răstignirea lui pe hârdăul plin cu excremente

În 1951, cu prilejul Duminicii Floriilor, Securitatea genocidară și reeducații ei, coordonați de informatorul rezident Eugen Țurcanu, au săvârșit, în penitenciarul Pitești, o serie de torturi abominabile și blasfemii de neînchipuit, punând în scenă o orgie scârbavnică – intrarea lui Iisus Piteșteanul în Ierusalimul din cumplita Cameră 4-spital și, finalmente, în urma unor demențe ce exced orice umanitate și imaginație, răstignirea lui pe hârdăul plin cu excremente. Toate acestea după bătăi și umilințe de o brutalitate înfiorătoare, atent supravegheate de securiști, așa cum s-a petrecut în permanență de-a lungul întregului Experiment Pitești, operațiune care a vizat zdrobirea și mutilarea elitelor studențimii românești. 

În toiul barbariei, reeducații Securității au decis ca deținutul politic Mihai Buracu să fie asinul pe care Iisus-”banditul” a intrat călare în Ierusalimul piteștean. De notat că gardienii de la Pitești își oferă întreaga susținere reeducaților, cărora le aduc bâte, pentru a-i rupe în bătaie pe studenții anticomuniști, dar și o cunună de spini pe care chiar acești degenerați cu epoleți o împletesc pentru calvarul cristului deținut. 

Vă prezentăm îngrozitoarea și totodată luminoasa mărturie a fostului deținut politic Mihai Buracu, preluată din volumul său de memorialistică, Tăblițele de săpun de la Itșetip. Mărturii și poezii din detenție”:

„Am șters cu palmele și genunchii balele scuipate pe chipul și înaintea celui pregătit pentru jertfă”

„Am fost sortit să fiu asinul pe care în Duminica Floriilor din 1951, Iisus Piteșteanul a intrat călare în Ierusalimul din camera 4 Spital. Am luat astfel parte, în 4 labe, la un dezmăț și o orgie scârbavnică, la o liturghisire neagră în care șobolanii au chițăit osanale în cinstea mai marelui lor, proslăvindu-i pofta de sânge și de suflete tinere, nevinovate. Nu mai știu dacă, îngenuncheat fiind pentru a fi asinul Domnului, am sărutat falusul de săpun de la gâtul sacerdotului dement, dar știu că am șters cu palmele și genunchii balele scuipate pe chipul și înaintea celui pregătit pentru jertfă.

N-au lipsit nici spinii aduși de gardieni, nici bâtele care au înlocuit ramurile înverzite de salcie și n-a lipsit nici judecata lui Ponțiu Pillat din Pitești, care l-a osândit la răstignirea în batjocură pe hârdăul cu excremente. Și toate acestea pe fondul înjurăturilor și cântecelor obscene. Cu scârbă mare s-a urlat: ‹Să se răstignească!› Fiecare ne-am dorit însă propria răstignire, intrarea în neființă cu orice preț, chiar acela, suprem, de pierdere a mântuirii sufletului.

Am trecut, iată, și pe la Judecata de Apoi a comunismului, căci <judecata> a fost prin sentințe de o cruzime fără limite și <de apoi> a fost pentru mulți dintre cei care și-au înfruntat cu curajul tinereții dușmanii, punându-și în talerele orbului judecător propria viață. Nu știm unde suntem noi pe această scară a înălțării la Domnul sau a prăbușirii în iad, noi cei trecuți atunci prin cumpăna celor mai neînduplecate cazne.

Sunt târât lângă tinetă și mă leapădă ca pe o zdreanță

Căci morți am fost și am murit și mai mult, osândiți am fost și ne-am aruncat în brațele osândei veșnice, fără nici o putință, fără nici o așchie de speranță că vom putea redeveni oameni în lumea aceasta și mântuiți în cea viitoare. Ne-au copleșit avalanșele de ghionturi și lovituri. Nu ne-au lăsat nici gura de nădejde că vom ieși totuși la un liman, chiar dacă acela ar fi al unui întuneric orb din cale afară. Urâciunea nu are chip și nu poate depune mărturie prin neasemuirea cu ceea ce am fost sau ar fi trebuit să fim… (…)

Putrezesc, mă putregăiesc în zdrențele și în neputințele mele. După ce pălmuitorii și pumnarii m-au lăsat obosiți de atâta trudă, rămân lat, întins pe pardoseala pe care tocmai am frecat-o cu o sârguință totală. Sunt târât lângă tinetă și mă leapădă ca pe o zdreanță.

De-aș crăpa odată! Îmi pipăi trupul din care mustește sângele. Îmi ling rănile trupului, dar și ale sufletului. Am multe de lins, dar timpul nu mă zorește. Linsul rănilor a devenit un ritual. Face parte din liturghia neagră a fiecărei zile. Îmi dau seama că afară e primăvară, e vreme frumoasă și pe fereastră intră razele binecuvântate ale soarelui. Pătrund în bezna iadului ce-l îndurăm, trimise parcă anume să ne sporească chinurile”. ”

Sursa articolului PODUL.ro (Mulțumesc, Răzvan Gheorghe!)

Foto 1: Răzvan Mateescu, Mănăstirea Chiajna.

Foto2: Fostul deținut politic Mihai Buracu. Sursa: Memorialul Închisoarea Pitești

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.