„Torturile erau bine dozate și încetau în momentul în care deținutul era pe punctul de a muri. Ele erau variate: bătaie, înfometare, obligația de a sta într-o poziție fixă 17 ore pe zi – picioarele întinse orizontal, mâinile pe genunchi și bustul la 90 de grade – la cea mai mică mișcare supraveghetorul intervenind cu bâta; erau forțați să bea urină, să mănânce mizeriile din tineta unde își făceau necesitățile; siliți să bea apă cu multă sare și lăsați apoi să se usuce de sete, și multe altele, inventate de mintea bolnavă a torționarilor. Cei care cedau erau obligați să-și facă demascarea, adică să spună tot ce nu au declarat la anchetă, să-i trădeze pe deținuții care i-au ajutat în închisoare sau pe gardienii care au avut o comportare omenoasă. De asemenea, pentru că distrugerea să fie completă, în fața tuturor celor din celulă, fiecare trebuia să batjocorească amintirea a ceea ce era mai important pentru el. Spre exemplu, cineva își iubea foarte mult mama sau soția. În fața tuturor, trebuia să le defaime, sa facă afirmațiile cele mai obscene și absurde la adresa lor. Orice era luminos și bun în conștiința celui torturat trebuia să fie defăimat și umplut de noroi.
Studenții teologi și cei evlavioși – bandiții mistici, cum erau numiți – erau forțați să apostazieze, să se lepede de Dumnezeu, hulind tot ceea ce ține de credința creștină. De Crăciun sau de Paști, pe melodiile colindelor sau a Prohodului, erau obligați să cânte texte cu obscenități și insulte de nedescris la adresa Mântuitorului și a Maicii Sale. Totodată erau siliți să facă procesiuni blasfemiatoare, să săvârșească „liturghii” cu mizeriile din tineta de necesități și apoi să se „împărtășească” cu ele. Unii erau „botezați” prin afundarea în hârdăul cu fecale. Cred că acestea sunt suficiente ca să ne dăm seama de satanismul reeducării.
După ce deținutul își făcea „demascarea”, ca să dovedească că s-a reeducat, trebuia, la rândul său, să devină torționar și să convingă pe altul, să se lepede de tot putregaiul burghez și să adopte ideologia comunistă. Se ajungea astfel, sub teroare, la o adevărată spălare a creierului. Cei torturați, nemaiputând suporta chinurile continue, neavând nici posibilitatea sinuciderii, fiind supravegheați îndeaproape, cedau și se transformau în niște roboți cu inima împietrită, devenind din victime, călăi.
