Student la Cluj și fiu de preot, tânărul Mircea Dobre este turnat la Siguranța NKVD, în ꞌ47, că poartă discuții dușmănoase la adresa regimului comunist. Are noroc chior – lucrând la secretariatul Facultății de Drept, agenții poliției politice vin la el, fără să știe cine e, și-i solicită adresele mai multor studenți ce urmau să fie arestați, primul nume pe listă fiind chiar al lui. Nu întocmai surprins, întrucât bănuia că un ”prieten” îi purta sâmbetele, Mircea Dobre pasează responsabilitatea unui coleg din secretariat și părăsește în grabă clădirea, anunțându-i și pe ceilalți studenți căutați de autorități.
De notat că încă din ꞌ46 tânărul avea legături cu studenți care așteptau un moment propice pentru retragerea în munți – lațul comuniștilor se strângea din ce în ce mai letal în timp ce oponenții sperau într-o conjunctură externă favorabilă. Forțat de împrejurări, cu agenții Siguranței pe urme, Mircea Dobre e nevoit să intre în clandestinitate și se retrage de unul singur în Țara Lăpușului, găsindu-și adăpost la țărani inimoși din satele împrăștiate în Munții Țibleșului.
În ꞌ48, Mircea Dobre se află în biserica din satul Boiereni și ascultă cu atenție cuvântarea episcopului Iuliu Hossu, venit la sfințirea bisericii. Relatează episodul în prețiosul său volum de memorii: ”Jertfe pe munți. Din rezistența armată anticomunistă din Munții Țibleșului – Maramureș și Țara Lăpușului”, Editura Evdokimos, 2016:
”În anul 1948, când mă aflam la biserică, satul Boiereni a fost vizitat de ÎPS episcop greco-catolic Hossu, venit la sfințirea bisericii, iar în predică s-a spus că, peste puțin timp, asupra greco-catolicilor vor veni vremuri grele, vom fi arestați și biserica va trece forțat la ortodocși, fapt ce s-a întâmplat. Răscoala greco-catolicilor ce nu voiau să treacă la ortodoxie s-au declanșat când au venit autoritățile să-l aresteze pe preot. Credincioșii i-au aruncat în râu pe o parte din cei veniți la arestarea preotului, situație cu consecințe foarte grele mai târziu. Supliciul a fost foarte greu pentru cei aruncați în apă, căci a trebuit să-și facă semnul crucii și să-și ceară iertare. Preot în sat era Oniga Tănase”.
Ulterior incidentelor de mai sus, recent înființata Securitate a descins în forță, cu mașini și efective sporite, să-l aresteze pe preot, însă acesta fugise și se ascundea prin alte sate, la credincioși de încredere.
În ꞌ49, tânărul Mircea Dobre îl întâlnește pe preotul Oniga Tănase și se retrag în apropierea comunei Suciul de Sus, pe valea Periacului, unde se alătură mai multor tineri fugiți din armată, înarmați și hotărâți să se organizeze pentru a lupta până la moarte împotriva comunismului. De altfel, aceasta va și fi soarta celor mai mulți adolescenți din gruparea de partizani ce urma să fie condusă chiar de Mircea Dobre.
În prezentul articol îl vom comemora pe unul dintre acești băieți luminoși, și anume pe misteriosul ”Costică”, primul dintre cei care aveau să moară. Trebuie spus că adevărata identitate a lui Costică era o enigmă chiar și pentru partizani și e foarte probabil ca așa să rămână și pentru noi. Știm doar ceea ce ne relatează Mircea Dobre: printre tinerii de pe valea Periacului și-a făcut apariția și un adolescent de aceeași vârstă (puțin trecut de 20 de ani), care s-a recomandat simplu, ”Costică”, fără să-și spună celălalt nume, era tăcut, arătos, săritor și de toată isprava, însă nimeni nu știa de unde a venit și care îi era locul de baștină.
Ceilalți partizani au avut destulă încredere în el, însă de cele mai multe ori Costică alegea să acționeze pe cont propriu, dispărea perioade îndelungate și avea viața sa paralelă despre care nu prea vorbea, ceea ce îi îngrijora și-i frământa teribil pe camarazii de luptă – în acele vremuri tulburi, nu prea puteai avea încredere totală în cineva, cu atât mai puțin într-un tânăr abia cunoscut și care venea de niciunde, băieții temându-se că, dacă ar fi fost capturat de Securitate în escapadele sale, Costică i-ar fi putut turna sub tortură, pentru a-și negocia viața și libertatea, aducându-i pe securiști la bordeiul din munți. Să reținem însă că aceleași argumente este foarte posibil să le fi avut și Costică – necunoscând pe nimeni și temându-se că Securitatea putea lovi oricând, era cel mai potrivit să nu intre în detalii privind identitatea sa, aceste informații putând deveni letale atât pentru el cât și pentru familia sa.
