Călin Georgescu, considerat surpriza alegerilor prezidențiale din acest an, continuă să atragă atenția nu doar prin pozițiile sale controversate, ci și prin declarații care sfidează realitatea. Discursurile sale se bazează pe o combinație de teorii conspiraționiste, afirmații lipsite de dovezi și viziuni antieuropeană și pro-rusă.
5G și „căștile cu fir”
Un exemplu notabil este convingerea sa că tehnologia 5G este „extrem de periculoasă”. Deși consideră acest progres tehnologic o amenințare, Georgescu admite că folosește telefonul mobil „foarte puțin”, apărat fiind de „căștile cu fir”. Declarația sa contrastează cu propriile acțiuni, ridicând întrebări despre coerența pozițiilor sale.
Extratereștrii și piramidele egiptene
Una dintre cele mai extravagante afirmații ale lui Georgescu este legată de întâlniri cu extratereștri și interpretarea neconvențională a piramidelor egiptene. Potrivit acestuia, piramidele sunt „centre de energie extraordinar de puternice” care „nu au fost încă folosite pentru scopul lor real”. Mai mult, el consideră că acestea sunt aproape invizibile pentru cei care „nu știu să le vadă”.
Omul pe Lună? „Sigur nu a fost așa”
Georgescu neagă, de asemenea, aselenizarea din 1969, declarând cu fermitate: „Eu nu cred. Sunt sigur că n-a fost așa”. Această poziție îl plasează în rândul susținătorilor teoriei conspirației care contestă una dintre cele mai mari realizări ale umanității.
