Călin Georgescu, candidatul independent clasat pe primul loc în turul I al alegerilor prezidențiale, continuă să genereze controverse prin declarațiile sale.
Într-un episod recent al podcastului „Realități cu Niculescu”, Georgescu a susținut că băuturile carbogazoase, precum Fanta și Pepsi, ar conține nanocipuri, comparând efectul consumului lor cu utilizarea unui laptop. „Conțin peste 38 de ingrediente. Deci cum poți să bei ceva cu 38 de ingrediente? Este imposibil, […] tot ce înseamnă nanocipuri intră în tine ca într-un laptop.” – Călin Georgescu.
Afirmațiile candidatului au fost vizionate de peste 147.000 de utilizatori pe YouTube, marcând o audiență semnificativă pentru un astfel de mesaj. Comentariile sale fac parte dintr-un șir mai larg de poziții conspiraționiste, antiștiințifice și antioccidentale, care au atras atenția publicului și, mai ales, a presei internaționale.