Putem face educația pentru siguranță și sănătate mai eficientă și mai echitabilă.
De fiecare dată când vedem la știri accidente grave sau statistici dramatice, ne reamintim cât de mult contează educația. Și nu educația din declarații, ci aceea vizibilă în situații reale, când e nevoie de reacții rapide și informate. Cu toții, adulți și copii deopotrivă, ne dorim să știm cum să acționăm în cazul unui cutremur sau când există risc de epidemie. Ne dorim să fim în siguranță pe drumurile publice și să avem rutine sănătoase în viața de zi de zi.

Programul SMART pentru siguranță și sănătate este gratuit și vine în sprijinul școlilor/diriginților cu un format simplu și interactiv care poate fi activat în câteva minute în orice școală. Fără să fie nevoie de zeci de ore de training pentru profesori, putem crea un cadru în care elevii să poată dobândi cunoștințe de bază, în parteneriat cu un departament specializat. Alături de ceea ce cunosc din familie sau din medii informale, este important ca elevii să primească în școală informații și mesaje validate și aplicabile. Atât cei dintr-o școală gimnazială cu 150 de elevi dintr-o zonă izolată, cât și cei dintr-un liceu cu 1500 de elevi dintr-un oraș aglomerat.
Cum funcționează?
Fiecare lecție SMART pune la dispoziție un slide informativ construit de Departamentul de
Sănătate Publică și un chestionar dedicat lecției, preinstalat pe platforma Teleskop. Profesorul diriginte poate ghida un dialog de 30-40 minute pe baza slide-ului și a rezultatelor chestionarului, încurajând implicarea elevilor în discuție și reflecția. Obiectivele programului sunt 1) informarea asupra protocoalelor de reacție rapidă și 2) conștientizarea situațiilor de risc și a rutinelor sănătoase.
Primele două lecții SMART:
- Siguranța în trafic (importanța purtării centurii de siguranță, modele de reacții în situații de risc);
- Protocolul FAST pentru AVC (recunoașterea semnelor, notarea momentului apariției, apelul la 112)
Cui se adresează SMART
Programul poate fi folosit în regim de resurse deschise (gratuit) de școli gimnaziale și licee (clasele 5-12) din România. SMART este de asemenea deschis pentru gimnaziile și liceele doritoare (clasele 5-12) din Republica Moldova, cu aceeași metodologie. În elaborarea materialelor sunt urmate recomandările pentru orele de Consiliere și Orientare, iar școlile pot testa una sau mai multe lecții.
Directorii se pot înscrie pentru a consulta protocolul de colaborare și metodologia.
Lumea în care elevii vor trăi este o lume în care (din multe motive) incertitudinea este mai mare decât înainte, iar o școală are capacitatea de a le oferi sprijin pentru această realitate. Pe lângă efectele imediate de informare și conștientizare, pe termen mediu și lung un astfel de demers poate întări încrederea comunităților în educație și în instituții, crescând gradul de coeziune în societate.
Cum funcționează?
Un director își poate înscrie școala aici, un prim deadline 31 martie 2025.
Resursele gratuite puse la dispoziția școlilor pot fi găsite pe blogul Teleskop.
- Prezentările în format PDF pentru primele 2 lecții
- Metodologie și idei de utilizare la Dirigenție / Școala Altfel
Contact
Monica Mocanu · co-fondator Teleskop
Oana Blaga · lector universitar UBB, Departamentul de Sănătate Publică
Contact: [email protected]
Telefon: +40 740 042 224
Website: https://teleskop.ro