Sonda europeană ExoMars Trace Gas Orbiter (TGO) a detectat clorură de hidrogen deasupra unor fisuri din regiunea vulcanului Alba Mons de pe Marte, un indiciu posibil de vulcanism latent în interiorul planetei. Rezultatele au apărut pe 4 noiembrie 2026 în revista Science Advances, iar Agenția Spațială Europeană (ESA) le-a prezentat în aceeași zi.
Studiul este condus de Alexander Trokhimovskiy, de la Institutul de Cercetări Spațiale al Academiei de Științe a Rusiei. Coautor principal este geologul planetar Daniel Mège, de la Centrul de Cercetări Spațiale al Academiei Poloneze de Științe și de la Universitatea din Berna.
Un gaz care apare în momentul nepotrivit
TGO a raportat prima dată clorură de hidrogen în atmosfera marțiană în 2021. Pe Pământ, gazul se numără printre componentele obișnuite ale emisiilor vulcanice, așa că oamenii de știință s-au întrebat dacă același lucru se întâmplă și pe Marte.
Pe Marte, concentrația gazului variază cu anotimpurile. Atinge maximul iarna, în emisfera nordică, și aproape dispare vara. Tiparul este legat, în mare parte, de ciclurile prafului și ale apei din atmosferă.
Echipa a observat însă o excepție. La începutul verii nordice, spectrometrele în infraroșu ale instrumentului Atmospheric Chemistry Suite au măsurat vârfuri de clorură de hidrogen mereu în același loc și în același sezon: deasupra unor fisuri de pe flancurile vulcanului Alba Mons. Colegii lui Mège, specialiști în atmosfera marțiană, nu reușeau să explice aceste valori prin modele chimice, a povestit cercetătorul pentru AFP.
Fisuri proaspete și un posibil sistem magmatic
Camera CaSSIS a aceleiași sonde a arătat în zonă fisuri proaspete și înguste, unele lungi de sute de metri, însoțite de schimbări de culoare ale solului. Cercetătorii consideră că petele pot proveni din depozite lăsate de gazele care ies din interiorul planetei, ca în jurul fumarolelor de pe Pământ.
Explicația propusă are legătură cu gheața. Iarna, când temperaturile coboară până la aproximativ -120 °C, gheața ar bloca fisurile. La începutul verii, gheața sublimează, iar gazul care urcă din adânc ajunge în atmosferă.
Echipa leagă aceste emisii de o cameră magmatică inactivă, aflată sub suprafață. Mège a explicat pentru AFP că, pe Pământ, raportul dintre gazele unui vulcan se inversează în perioadele de repaus: sulful, dominant la un vulcan activ, cedează locul clorurii de hidrogen. În plus, meteoriții marțieni căzuți pe Terra arată că magma marțiană conține de aproximativ patru ori mai multă clorură decât cea terestră.
Ce se știa despre vulcanii marțieni
Marte găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, dar nivelul lor de activitate rămâne necunoscut, arată ESA. Imaginile de pe orbită sugerează că unii vulcani au fost activi în ultimele câteva milioane de ani, iar seismometrele au înregistrat cutremure marțiene. Nu a fost însă observată nicio erupție și niciun nou curs de lavă.
Estimările privind trecutul diferă. Mège a spus pentru AFP că vulcanismul marțian a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și că rata erupțiilor a scăzut mult în ultimele 2 miliarde de ani. Cele mai recente erupții datate au, potrivit lui, câteva zeci de milioane de ani.
Live Science notează că și landerul NASA InSight a indicat, prin observații seismice și modelare, prezența magmei, într-o interpretare apărută mai devreme în acest an. Alte cercetări recente despre Marte, precum meteoritul marțian găsit în Sahara, vechi de 4,1 miliarde de ani, completează imaginea unei planete încă insuficient înțeleasă.
Ce înseamnă pentru căutarea vieții
Suprafața lui Marte este ostilă vieții terestre, din cauza frigului și a radiațiilor. Sub scoarță, situația ar putea fi diferită. Potrivit lui Mège, un sistem magmatic declanșează o circulație hidrotermală, cu apă caldă și vapori care urcă prin fisuri. Într-un asemenea cadru ar fi apărut, se crede, viața pe Pământ.
Astfel de sisteme pot oferi temperaturi și presiuni stabile, independente de atmosferă, și pot proteja eventualii microbi de mediul ostil de la suprafață. Pe Pământ, ele rezistă mult timp: Semnal a relatat recent că sistemul hidrotermal de la Chicxulub a durat 8 milioane de ani. Scoarța marțiană și cea terestră au compoziție apropiată, iar pe Terra viața a apărut, spune Mège, în doar câteva milioane de ani.
Cercetătorul adaugă că ar avea sens să se caute viață marțiană chiar în fisurile de la Alba Mons. Magma nu este însă, în sine, un semn de viață, subliniază Live Science, iar National Geographic notează că dovezile noului studiu nu sunt definitive.
Ce urmează
Marea întrebare, spune Mège, este dacă viața a putut să se dezvolte și să se mențină până astăzi. Răspunsul va veni, a precizat el, odată cu timpul. Colin Wilson, cercetătorul ESA responsabil de misiunea TGO, consideră că rezultatul poate deveni cel mai mare succes al sondei până acum.
Pentru moment, concluzia prudentă a echipei este că Marte nu e geologic moartă în adâncuri, ci doar adormită, iar vulcanismul latent de sub Alba Mons rămâne de confirmat prin observații suplimentare.
Surse: comunicatul ESA din 4 noiembrie 2026, studiul din Science Advances (DOI 10.1126/sciadv.aeb9422), Știrile ProTV după AFP/Agerpres, Space.com, Live Science și National Geographic.
