Știință

Calea Lactee a înghițit o galaxie acum 11,8 miliarde de ani

Calea Lactee a absorbit o galaxie pitică acum 11,8 miliarde de ani, arată un studiu din Nature Astronomy bazat pe observații Hubble.

de Marian Tomita · · Asistat de AI ·

Panoramă a Căii Lactee: banda luminoasă a galaxiei, străbătută de nori de praf întunecat, pe un cer plin de stele
Panoramă a Căii Lactee: banda luminoasă a galaxiei, străbătută de nori de praf întunecat, pe un cer plin de stele

Calea Lactee a absorbit o galaxie pitică în urmă cu aproximativ 11,8 miliarde de ani, la doar două miliarde de ani după Big Bang. Concluzia aparține unei echipe de astronomi condusă de Davide Massari, de la Institutul Național de Astrofizică (INAF) din Bologna. Studiul a apărut în revista Nature Astronomy, iar Reuters îl descrie drept cea mai veche fuziune galactică cunoscută a galaxiei noastre.

Evenimentul arată că galaxia noastră a crescut în două feluri: prin stelele născute în interiorul ei și prin înglobarea unor galaxii mai mici, prinse în câmpul ei gravitațional. Informațiile au fost relatate în România de Digi24, după Agerpres.

Cum au reconstituit astronomii evenimentul

Echipa a studiat 39 de roiuri globulare, adică grupuri foarte dense de stele, fiecare cu sute de mii de astre. Cercetătorii au folosit observații ale telescopului spațial Hubble pentru a stabili vârsta și compoziția chimică a fiecărui roi. Relatările Reuters menționează și datele misiunii Gaia, folosite pentru traiectoriile stelelor.

Metoda se numește secvențiere vârstă-metalicitate și compară vârsta unui roi cu cantitatea de elemente grele din stelele lui. Analiza a scos la iveală trei grupuri. Primul s-a format chiar în galaxia noastră timpurie, iar al doilea a sosit odată cu galaxia pitică Gaia-Sausage-Enceladus. Al treilea grup este mai vechi decât cel adus de Gaia-Sausage-Enceladus, dar mai tânăr decât roiurile născute în galaxia însăși, potrivit publicației ThePrint.

Ce se știe despre galaxia pitică LKH

Galaxia absorbită a primit numele Low-energy-Kraken-Heracles, abreviat LKH. Denumirea îi onorează pe autorii a trei studii anterioare, care ridicaseră ipoteza unei astfel de ciocniri în perioada timpurie a galaxiei noastre.

Astronomii estimează că LKH avea stele cu o masă de aproximativ 500 de milioane de ori mai mare decât a Soarelui. Era cam un sfert din dimensiunea pe care o avea atunci Calea Lactee. Potrivit comunicatului Nature Astronomy, masa ei stelară era apropiată de cea a galaxiei Gaia-Sausage-Enceladus, iar cea mai mare parte a materialului a ajuns în regiunile interioare ale galaxiei noastre.

Descoperirea mută cu aproximativ 1,8 miliarde de ani mai devreme istoria cunoscută a creșterii Căii Lactee. Mult timp, specialiștii au dezbătut dacă începuturile galaxiei au fost alimentate doar de stele născute pe loc sau și de o coliziune cu o altă galaxie. Noul studiu înclină spre a doua variantă și arată că LKH a adus stele, gaz interstelar și materie întunecată.

Massari a descris rezultatul drept „descoperirea fără echivoc” a primei fuziuni prin care a trecut galaxia în copilăria ei.

Stele liniștite, gaz exploziv

Massari a explicat că, pentru stele, evenimentul a fost destul de pașnic, fără ciocniri între ele. Gazul s-a comportat altfel: ciocnirea dintre gazul din LKH și cel al galaxiei gazdă a declanșat, cel mai probabil, nașterea a numeroase stele noi.

Cercetătorul spune că multe stele născute în LKH se află și acum în regiunile interioare ale galaxiei, unele dintre ele în roiuri stelare. Praful interstelar din zonă face însă dificilă identificarea lor una câte una.

O istorie făcută din mai multe absorbții

LKH nu a fost singura galaxie mică înghițită de galaxia noastră. Gaia-Sausage-Enceladus a fost absorbită la aproximativ 1,8 miliarde de ani după LKH. În ultimii aproximativ 6 miliarde de ani, galaxia noastră a încorporat și galaxia pitică Sagittarius.

Potrivit lui Massari, fiecare dintre aceste absorbții a influențat lanțul de evenimente care a dus la apariția Sistemului Solar și, în cele din urmă, a Pământului. De aceea, reconstituirea trecutului galaxiei ajută la răspunsul la întrebarea de unde venim.

Rezultatele se adaugă unui val mai larg de observații despre universul timpuriu. Telescopul James Webb a descoperit o stea cu gaură neagră în centru, iar astronomii studiază de ani de zile proto-roiurile de galaxii, structuri care arată cum se adunau galaxiile în epocile îndepărtate.

Vârstele și masele din studiu rămân estimări ale echipei, iar identificarea stelelor individuale din regiunea centrală rămâne dificilă. Sursele informațiilor sunt Reuters (prin Agerpres și Digi24), comunicatul Nature Astronomy și ThePrint.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.