Un grup de cercetători europeni a demonstrat că țesutul adipos de sub piele poate transporta semnale radio pentru dispozitive medicale purtabile și implantabile, fără antene voluminoase sau baterii care necesită schimbare frecventă. Tehnica, numită comunicare intracorporală prin țesut adipos (fat-intrabody communication, Fat-IBC), a fost testată atât pe modele sintetice ale corpului uman, cât și pe subiecți umani.
Cercetarea vine din efortul de mai mulți ani al unui grup de la Universitatea Uppsala, din Suedia, în colaborare cu institute din Italia și Olanda. Ideea centrală este simplă: stratul de grăsime de sub piele conduce undele electromagnetice de frecvență mică mult mai bine decât pielea sau mușchiul, ceea ce îl face un canal natural pentru transmiterea datelor.
Cum funcționează comunicarea prin grăsime
Semnalele radio obișnuite se atenuează puternic atunci când traversează corpul uman, din cauza pierderilor electrice mari din piele și mușchi. Țesutul adipos are însă o conductivitate electrică scăzută, ceea ce înseamnă că microundele se propagă prin el cu pierderi mult mai mici, asemenea unui ghid de undă natural.
Cercetătorii au proiectat antene flexibile, care se mulează pe piele - similare, ca principiu, cu soluțiile descrise în pielea electronică pentru roboți - capabile să transmită și să recepționeze semnale direct prin acest strat de grăsime. Într-un studiu publicat pe 2 iunie 2026 în revista Scientific Reports, echipa a validat performanța sistemului atât pe fantome de torace, modele sintetice care imită proprietățile electrice ale țesutului uman, cât și pe subiecți umani reali, confirmând că legătura rămâne stabilă chiar și în timpul mișcării.
Viteze de transfer în creștere constantă
Primele experimente din 2017 au arătat că țesutul adipos poate transporta pachete de date cu o rată de recepție de aproximativ 96%, pe un canal de 10 centimetri lungime. De atunci, viteza de transfer a crescut considerabil.
Într-un studiu publicat în 2024 în IEEE Transactions on Biomedical Engineering, aceeași echipă a demonstrat o rată de transmisie de 92 de megabiți pe secundă, folosind componente ieftine, disponibile comercial, de tip WLAN. Mai recent, teza de doctorat a cercetătorului Johan Engstrand, susținută în martie 2026 la Universitatea Uppsala, a raportat rate de până la 120 de megabiți pe secundă în experimente pe fantome, adică de peste o sută de ori mai mult decât se raportase anterior.
De ce contează pentru dispozitivele medicale
Dispozitivele medicale implantabile sau purtabile, de la senzori cardiaci precum cei descriși la detectarea bolilor de inimă din ECG până la electrozii neurali, au nevoie de o legătură fără fir eficientă pentru a trimite date către exterior, fără a consuma prea multă energie și fără a necesita intervenții chirurgicale repetate pentru schimbarea bateriilor. Comunicarea prin țesutul adipos ar putea rezolva acest compromis, oferind un canal de transmisie cu pierderi reduse, chiar în interiorul corpului.
Una dintre aplicațiile vizate de echipa suedeză este interfața creier-computer, un domeniu în care progresele privind redarea vorbirii la persoanele paralizate arată deja potențialul acestor tehnologii. Cantitatea uriașă de date generată de electrozii neurali depășește însă capacitatea legăturilor fără fir actuale, iar conexiunile prin cablu cresc riscul de infecție. Teza lui Engstrand explorează exact acest scenariu: folosirea grăsimii subcutanate ca mediu pentru transmiterea în timp real a datelor neuronale necomprimate, între implanturi cerebrale și membre robotice.
Securitate și confidențialitate
Pentru că semnalul este confinat în mare parte în interiorul corpului, cercetătorii susțin că această metodă ar putea fi și mai greu de interceptat din exterior decât undele radio obișnuite, emise liber în aer. Un studiu din 2023, realizat de aceeași echipă, a analizat totuși posibilitatea unor scurgeri de semnal la suprafața pielii, un aspect important pentru protejarea datelor medicale ale pacienților care ar purta astfel de implanturi.
Tehnologia se află încă în faza de cercetare de laborator, iar drumul până la dispozitive medicale comerciale bazate pe comunicarea prin țesut adipos presupune, în continuare, teste de siguranță și studii clinice suplimentare.
