Ceasornicarii, cizmarii, sifonarii, electricienii, cei care repară frigiderele, televizoarele şi aspiratoarele, instrumentele muzicale sau păpușile, meserii din care oamenii au câştigat, pe vremuri, o bucată de pâine pentru familiile lor, sunt pe cale de dispariție. Ba unii dintre ei nu mai sunt deloc.
Tic-tac-tic-tac!
Ceasornicăriile au dispărut și ele, ca tramvaiul cu cai din București. Totuși, câteva tot se mai găsesc prin cartierele vechi ale orașului. Cele care au rămas miros a muzeu și a anii 30. Timpul le va mătura, probabil și pe acestea. În locul dughenei, unde meșterul stătea altădată aplecat ore în şir deasupra unui complicat mecanism, cu o lupă la ochi, vor apărea bănci, case de pariuri sportive, farmacii sau „şaurmării”. Au mai mare căutare.
Pe strada Parâng, din sectorul 1, descopăr, totuși, o minune de ceasornicărie. Vremea picură altfel aici. Un mic atelier, bătrân ca şi cartierul, are uşa închisă, dar parcă e viu, mai respiră încă, speră să-i ciocăne cineva la geam. Orologii de toate dimensiunile şi din toate epocile posibile sunt aranjate ca nişte medalii pe pereţi. Vine şi ceasornicarul, încet, ticăit. Aștepta în grădină, să vină poștașul cu pensia.
Omul repară ceasuri din 1932! Avea 14 ani când lucra ca ucenic. Ar mai repara el şi acum, dar nu-i mai bate nimeni la poartă. „Lumea nu mai e ca altădată, zice, clipind doi ochi albaştri, nespus de trişti. Meseria mea nici nu cred că mai există. O să moară odată cu mine, cu noi, cei care am făcut asta o viaţă întreagă. Azi mai sunt ucenici ceasornicari? Şcoli? La ce ar trebui? Acum omul aruncă ceasul la gunoi şi-şi ia altul. E o altă lume. Pe vremea mea totul era altfel.”
„Meseria mea e artă. Dar e pe ducă. Cine mai învaţă azi să dea cu ciocanul într-un pantof? ”
La cinci minute de Piaţa Chibrit, răsare dintre nişte case bătrâne, un atelier de cizmărie şi reparaţii. Dugheana e botezată cu fală: Eumar Art lux SRL. Proprietarul afacerii, nea Eugen, e înăuntru. Pileşte profesionist, şi cu chef de muncă, un flec. Sbârr, sbârr sbârrrr, sar în sus bucăți de cauciuc și, în micul atelier, cât o cutie mai mare de cizme, aerul pe care îl respirăm e îmbibat cu aromă de tei și de ciubotă veche. Lângă noi, o maşină de cusut Singer, de la 1880, aşteaptă să fie pusă la treabă.
