Societate

Razie masivă a polițiștilor de la Protecția Animalelor, la Osica de Sus. Scopul principal: identificarea și combaterea comerțului ilegal de animale.

de Dana Mateescu ·

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și Secția de Poliție Rurală 2 Osica de Sus, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt, au organizat o razie duminică, 6 octombrie, în comuna Osica de Sus.

Acțiunea a avut loc în contextul târgului săptămânal și a vizat respectarea Legii 205/2004 privind protecția animalelor, precum și a Ordonanței de Urgență 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân. Scopul principal a fost identificarea și combaterea comerțului ilegal de animale.

În urma controalelor, autoritățile au aplicat zece sancțiuni contravenționale, însumând 22.000 de lei, pentru nereguli constatate conform Hotărârii de Guvern 984/2005 și Ordonanței 155/2001. Poliția a reiterat că intervențiile chirurgicale necurative pe animale și folosirea animalelor vii în dresaj sau pentru a controla agresivitatea sunt considerate infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de până la 3 ani sau cu amendă.

De asemenea, folosirea animalelor sălbatice în spectacole de circ și alte acte de cruzime față de animale pot fi sancționate cu închisoare de până la 7 ani.

Astfel de acțiuni vor continua, având ca obiectiv informarea deținătorilor de animale și prevenirea maltratării și abandonului acestora.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.