Polițiștii din județul Olt au intervenit duminică, 24 august 2025, pentru a opri un concurs ilegal de cai organizat în comuna Brastavățu. La fața locului au fost mobilizați și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Potrivit IPJ Olt, acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor de la Biroul pentru Protecția Animalelor, Poliția Orașului Corabia și secțiile rurale din zonă. Evenimentul, la care participau mai mulți crescători de animale, presupunea atât probe de viteză, cât și de frumusețe cabalină.
În urma verificărilor, oamenii legii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.500 de lei. Proprietarii amendați nu au putut prezenta documente sanitar-veterinare pentru identificarea și înregistrarea cailor, așa cum prevede legislația.