Curiozități

Cum afli vârsta unui copac fără să-l tai: metode și limite

Un copac viu nu-și arată vârsta fără să fie tăiat, dar două metode, circumferința și carotajul, dau estimări utile. Ambele au limite pe care merită să le cunoști.

de Redacția Semnal · · Asistat de AI

Secțiune transversală a unui par de lemn gri, cu inele concentrice, crăpături și licheni portocalii pe suprafață. (Foto: Castorly Stock / Pexels)
Secțiune transversală a unui par de lemn gri, cu inele concentrice, crăpături și licheni portocalii pe suprafață. (Foto: Castorly Stock / Pexels)

Vârsta unui copac în picioare se estimează din circumferința trunchiului sau dintr-o carotă subțire de lemn, extrasă fără să doboare arborele. Prima metodă e la îndemâna oricui și dă un rezultat orientativ. A doua cere unealtă specializată și dă un rezultat mult mai precis, dar tot nu garantat.

Inelele anuale: ce numără, de fapt, specialiștii

În zonele cu anotimpuri bine marcate, copacii adaugă de regulă în fiecare an un strat nou de lemn sub scoarță. Lemnul format primăvara e mai deschis și mai poros, cel de la sfârșitul sezonului e mai închis și mai dens. Împreună alcătuiesc un inel anual, iar numărarea lor indică vârsta arborelui, cu condiția ca secvența să fie verificată.

Pe un trunchi tăiat, numărătoarea e mai simplă. Pe un copac viu, tăierea nu e o opțiune, așa că silvicultorii folosesc burghiul Pressler, o sfredelitoare tubulară goală pe dinăuntru. Aceasta intră radial până spre centrul trunchiului și scoate o carotă de lemn cu diametrul de câțiva milimetri. Un arbore sănătos suportă de regulă carotarea, dar lemnul scos nu se reface. Arborele izolează rana și o poate acoperi la suprafață cu țesut nou, iar în interior rămâne o discontinuitate. Cât de repede și cât de bine se izolează rana depinde de specie, de mărimea ei și de starea copacului.

Burghiul nu e un instrument pentru curtea proprie. Perforarea unui copac din parc cere acordul administratorului, iar un amator poate infecta lemnul sau poate rata centrul trunchiului.

Dendrocronologia citește mai mult decât vârsta

Dendrocronologia e știința care datează lemnul pe baza inelelor. Ea compară modelul de inele late și înguste dintr-o carotă cu serii de referință construite din lemn de vârstă cunoscută. Lățimea inelelor depinde de precipitații, dar și de temperatură, de durata sezonului de vegetație, de sol, de concurența cu alți arbori, de boli sau de atacul dăunătorilor. Cercetătorii caută la fiecare sit și la fiecare specie o corelație locală, demonstrată statistic, iar secvența rezultată seamănă cu o amprentă.

Metoda se numește datare încrucișată și corectează erorile de numărătoare. Și în zonele temperate, un arbore poate să nu formeze un inel într-un an sau poate forma un inel fals, adică două în loc de unul. Comparația cu seria de referință scoate greșeala la iveală. Din același motiv, dendrocronologii datează lemnul din clădiri vechi și din bărci istorice, nu doar copaci în picioare.

Circumferința: regula de calcul pentru cine nu are burghiu

Metoda pentru amatori măsoară circumferința trunchiului la 1,3 metri de sol, înălțimea standard în silvicultură. Rezultatul se împarte la 3,14 pentru a obține diametrul. Dacă ghidul folosit dă coeficienții în ani pe inch, cum sunt tabelele uzuale de arboricultură, diametrul în centimetri se împarte mai întâi la 2,54. Diametrul se înmulțește apoi cu un factor de creștere specific speciei.

Factorii diferă mult. Pentru un stejar, ritmul mediu de creștere în diametru e mai lent decât al unui tei sau al unui salcâm, deci același diametru înseamnă vârste diferite. Ghidurile de arboricultură publică tabele cu acești coeficienți pe specii, iar rezultatul trebuie citit ca ordin de mărime, nu ca dată exactă.

  1. Se măsoară circumferința la 1,3 metri cu o ruletă flexibilă.
  2. Se împarte la 3,14 pentru a afla diametrul.
  3. Se identifică specia și se caută coeficientul ei într-un ghid de specialitate.
  4. Se înmulțește diametrul cu coeficientul.

De ce estimările rămân aproximative

Un copac din parc, cu mult soare și sol fertil, crește mai repede decât unul din pădure, la umbră. Doi arbori de aceeași specie și cu același diametru pot avea vârste foarte diferite. Formula pornește de la o medie, iar copacul real se abate de la ea.

Complicații apar și la arborii bătrâni. Mulți stejari și salcii vechi au trunchiul scorburos, adică gol în centru. Carota nu mai atinge lemnul din primii ani, iar specialiștii extrapolează numărul inelelor lipsă pe baza lățimii celor din apropierea cavității. Rezultatul e o estimare, nu o numărătoare.

Creșterea nu e nici uniformă în timp. Un arbore tăiat la nivelul solului și lăsat să dea lăstari din buturugă poate avea rădăcini mult mai vechi decât trunchiul vizibil. În tropice, inelele se formează acolo unde există o sezonalitate clară, de pildă alternanța dintre sezonul umed și cel uscat sau inundațiile periodice. La multe specii tropicale fără o asemenea alternanță, inelele sunt neclare, iar numărătoarea devine nesigură.

Cum se alege metoda potrivită

Pentru curiozitate, circumferința și un coeficient de specie sunt suficiente. Pentru un copac protejat sau declarat monument al naturii, specialiștii pot recurge la carotaj, cu avizele necesare, dar procedura nu se potrivește oricărui exemplar. La arborii foarte bătrâni, vulnerabili sau scorburoși se aleg adesea evaluări neinvazive ori estimări documentate pe baza măsurătorilor și a datelor istorice. Orice cifră rămâne o estimare cu marjă de eroare, iar un expert o va prezenta ca atare.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.