Termometrul arată 0°C, dar în ceață deasă pare mai frig decât la -5°C pe un deal senin. Diferența nu e imaginație: corpul nu măsoară temperatura aerului, ci cât de repede pierde căldură. Asta se numește temperatura resimțită și depinde de vânt, de apă și de haine, nu doar de grade.
Corpul măsoară pierderea de căldură, nu gradele
Pielea are în jur de 33°C, iar corpul produce căldură fără oprire. O cedează aerului prin contact, prin mișcarea aerului, prin evaporarea apei de pe piele și prin radiație. Cu cât cedarea e mai rapidă, cu atât frigul se simte mai tare.
Termometrul spune ceva despre aer. Senzația spune ceva despre bilanțul corpului. De aici pornesc toate miturile de mai jos.
Vaporii de apă din aer schimbă puțin lucrurile. Contează apa lichidă: ceața deasă, burnița, zăpada umedă. Apa conduce căldura de peste 20 de ori mai bine decât aerul, iar picăturile de pe haine și de pe piele scot căldura din corp mult mai repede.
Hainele ude pierd și izolarea. Aerul prins între fibre, care ținea de cald, e înlocuit cu apă. Într-o dimineață cu ceață din Câmpia Română, la 1°C, un palton îmbibat de umezeală protejează mai prost decât unul uscat la -4°C.
Frigul uscat are propria lui problemă: pielea pierde apă, buzele crapă, ochii se usucă. Aerul rece și uscat poate lua căldură și prin evaporarea apei de pe piele și din căile respiratorii, dar efectul e mai mic decât cel al hainelor ude.
Mitul 2: vântul coboară temperatura aerului
Vântul nu răcește aerul cu niciun grad. El mătură stratul subțire de aer încălzit de corp, de lângă piele, și îl înlocuiește mereu cu aer rece. Pierderea de căldură crește, deși termometrul rămâne neschimbat.
Calculul se numește indicele de răcire eoliană. Versiunea nord-americană din 2001 se aplică sub 10°C și la vânt de peste 4,8 km/h. La -10°C și 30 km/h, valoarea ajunge aproape de -20°C.
Un obiect fără sursă de căldură, cum e o țeavă goală sau o mașină parcată de mult timp, nu coboară sub temperatura aerului din cauza vântului. Ajunge doar mai repede la ea. Crivățul, vântul rece din nord-est care bate iarna în Moldova și în Câmpia Română, accelerează răcirea oricărui corp mai cald decât aerul: oameni, animale, un motor abia oprit sau o clădire încălzită.
Mitul 3: pierzi cea mai mare parte a căldurii pe cap
Capul reprezintă aproximativ 9% din suprafața corpului. Cedează căldură cam în aceeași proporție ca restul pielii descoperite. Cifra de 40%, repetată în manualele de supraviețuire, nu rezistă măsurătorilor.
Căciula contează totuși, fiindcă iarna capul e adesea singura zonă lăsată la vedere. Orice porțiune expusă, mâinile și gâtul incluse, cedează căldură mai repede decât una acoperită.
Mitul 4: hainele groase și bumbacul sunt alegerea sigură
Căldura unui articol vestimentar vine din aerul imobil dintre fibre, nu din grosimea materialului. Un pulover strâns sub o geacă îngustă comprimă aerul și pierde din eficiență. Un strat mai subțire, dar așezat larg, ține mai bine.
Din acest motiv îmbrăcămintea pe straturi funcționează. Stratul de bază duce transpirația departe de piele, cel de mijloc, din lână sau fleece, prinde aerul, iar cel exterior oprește vântul și apa. Bumbacul se descurcă prost: reține umezeala și se usucă greu, deci răcește corpul exact când omul transpiră la urcare.
Mitul 5: alcoolul încălzește
O băutură alcoolică dilată vasele de sânge de la suprafața pielii, iar senzația de căldură e reală. Sângele cald ajunge însă mai aproape de piele și corpul îl răcește mai repede în aer liber. Efectul net e o pierdere mai mare de căldură.
Frisoanele puternice, confuzia și vorbirea încâlcită sunt semne de hipotermie. Ele cer ajutor medical de urgență, la 112.
Vara, umiditatea aerului joacă invers
La căldură, regula se schimbă. Transpirația răcește corpul doar dacă se evaporă, iar aerul foarte umed încetinește evaporarea. La 32°C, o zi de pe litoral sau din București se simte mai grea decât una cu aer uscat.
Aici umiditatea aerului contează direct, spre deosebire de iarnă, când contează apa de pe haine. Pentru vară există indicele de căldură, care combină temperatura cu umiditatea relativă și pornește de la condiții de referință precum umbra și vântul slab.
Ce arată cifra din prognoză
Valoarea resimțită din aplicațiile meteo vine dintr-o formulă, iar aplicațiile nu folosesc aceeași metodologie. Indicele nord-american de răcire eoliană pornește, de pildă, de la o persoană care merge și de la piele expusă. Aceeași zi poate primi deci valori diferite în două aplicații.
Formula nu cunoaște hainele tale, soarele sau burnița care s-a așezat pe jachetă. Înainte de ieșire, vântul și precipitațiile merită citite alături de grade. La -2°C cu ploaie înghețată, o geacă impermeabilă face mai mult decât încă un pulover.
