Acceptarea faptului că Occidentul este în război cu Rusia lui Putin este greu de introdus în agenda publică a oricui, decident politic sau lider, om de stat. Nu, nu e vorba despre războiul clasic, convențional, ci despre componenta hibridă a războiului, operațiunile informaționale dar și toată pleiada de constrângeri, tertipuri, instrumente sub radar și, în orice caz, sub pragul războiului direct, acțiuni anonime dar și acoperite, sabotaje, spionaj, acțiuni de influență și așa mai departe. Astfel s-a decantat principala țintă nouă a agresiunii Rusiei lui Putin în Occident, cu specific regional și individual, desenat pentru fiecare țară-țintă în parte, dar cu acțiune detaliată în fiecare domeniu, respectiv influențarea deciziei strategice în stat. De aici preocuparea pentru reziliență, de aici nevoia de a contracara aceste acțiuni agresive insidioase – făcute la nivelul societății și al cetățenilor, pe grupuri țintă – și de a obține și menține superioritatea cognitivă la nivelul propriei societăți, a spațiului informațional, cultural, de preferințe, valori și elemente identitare și de coeziune.
Fragmentare, diviziuni, inocularea pseudo-opțiunilor alternative
Doctrina Gherasimov a fost elaborată în urmă cu 10-15 ani și poartă numele după încă-actualul șef al Statului Major al Apărării al Federației Ruse. Ea are la bază următoarea strategie: au fost reunite toate principiile și valorile democratice, pe care populația și instituțiile occidentale le apără și le susțin, au fost toate considerate vulnerabilități ale societății occidentale și, pentru fiecare dintre ele, a fost construit un mecanism, instrumente și operațiuni care să valorifice aceste vulnerabilități.
Astfel, odată ce instrumentarul profita de asemenea valori fundamentale, orice variantă de contracarare urma să se lovească de opoziția naturală a populației occidentale din țara vizată care apăra masca valorizării acestor principii ale societății democratice de către agresor, creând dificultăți în identificarea instrumentelor potrivite pentru apărare și contracarare. Mai mult, dacă asemenea reacții nu aveau loc, pur și simplu societatea-țintă era schimbată și modelată în mod programatic după chipul și proiectul agresorului, urmând nu numai să nu se mai apere, ci să reacționeze și să facă ceea ce era planificat de către Rusia. În plus, s-a validat războiul nu contra unei armate, contra unui stat, ci contra societăților democratice în întregimea lor.
Așa au fost utilizate libertatea de expresie, libera circulație a ideilor și principiul juridic al contradictorialității în dezbaterile juridice, de a asculta și cealaltă parte. Așa au fost introduse în sistemele informaționale și spațiul public occidental dubiul, semnele de întrebare, chestionarea propriilor valori prin prisma modului în care erau protejate sau se construia prezervarea acestora, eventual prin contracararea agresiunilor ruse și încălcarea aparentă a altor valori din aceeași panoplie. Libertatea de a protesta și de a organiza adunări publice, libertatea de asociere au fost și ele țintă a eșafodajului căutării de instrumente ca și regulile de formare și funcționare a societății civile și a sistemului organizațiilor neguvernamentale.
Deci obiectivul principal a fost fragmentarea societății occidentale democratice pe baza atacării elementelor de identitate, de coeziune societală, apoi au fost vizate introducerea de narațiuni alternative și promovarea unei pseudo-culturi democratice alternative, de falie, fiind utilizat populismul și nivelul redus de cunoaștere al unor grupuri devenite ținte. Nu pentru a crea neapărat curente și a le utiliza la nivel real, politic, ci chiar numai pentru a crea disensiuni, proteste, contestări și subminarea elitelor societății occidentale.
Populismul a devenit atractiv, alături de ideile de extremă dreaptă sau stânga, conservatoare sau progresiste deopotrivă, pentru a fi utilizate în această întreprindere. Pentru că primul, populismul, crea falii pe teme dihotomice, fără nuanțe și soluții, rupând societatea, în timp ce abordările extremiste au fost utilizate pentru a portretiza drept caracteristică a democrației și sistemului democratic, în întregimea sa, exact aberațiile și variantele respinse de majorități covârșitoare în societate, cu scopul de a obține, pe fond subminarea și decredibilizarea sistemului și a societății în sine. Prin respingerea și repulsia chiar creată la nivele largi ale populației față de aceste idei extreme, reacții care se extindeau și se amplificau prin tehnici informaționale, a fost construit valul de contestare la nivelul societății care a permis apariția și circulația unor idei care favorizau agresorul și obiectivul său de alterare a deciziei.
Fragmentarea, divizarea, inocularea de idei alternative prescrise și dirijate în cadrul fibrei societății existente, mergea spre inocularea contestării sistemului prin intermediul contestării liderilor și a rupturii între cei aleși și conducători. Pe de altă parte, elita naturală a societății era demitizată, desacralizată, contestată și marginalizată și, respectiv, era utilizată în subminarea încrederii în conducători. Desigur, aceste elemente de proiect agresiv și malign veneau pe un fond al situațiilor reale din societate, a dificultăților și al scăderii valorii și forței liderilor aleși.
Este vorba, în principal, despre calitatea partidelor politice, a liderilor politici, principiile de selecție și promovare, atragerea vârfurilor. Toate au dus la o formulă de cenușiu birocratic neangajant la nivelul conducerilor forțelor democratice, pe post de purtători de imagine și de cuvânt ai proiectelor alternative în alegeri și în afara lor, propuneri care nu mai emoționează și nu mai stârnesc pasiuni și atractivitate. Cele două fenomene combinate, subminarea elitelor și scăderea calității și pregătirii liderilor politici în democrații, au dus la ușurarea realizărilor ingerințelor Rusiei în campaniile electorale, în spațiul public și în decizia strategică a fiecărui stat democratic vizat.
Valorile democrației lucrând pentru contracararea ingerințelor în spațiul cognitiv- informațional
Intervențiile Rusiei sunt mult mai sofisticate, mai rafinate și mai elaborate, chiar dacă reclamă mult mai multe resurse, pe care Putin nu le prea are la dispoziție astăzi. De exemplu, o linie de intervenție a Rusiei este fragmentarea intereselor și așteptărilor publicului pentru multiplicarea nevoilor și a cerințelor grupurilor diferite vizate. Acesta este un obiectiv mult mai lesne de atins decât o operațiune informațională clasică, implicând actori externi sau conținuturi produse de inteligența artificială, și se realizează doar manipulând vizibilitatea și relevanța unei teme sau alteia din agendă, utilizând purtători de mesaj naturali și legitimi, fără legătură directă cu agresorul, care-și apără propriile poziții.
Astfel, prin fragmentare, divizare și amestecare a priorităților făcută prin vizibilitate și susținere la nivelul societății, prin amplificarea unor idei specifice ale unor grupuri în detrimentul altora, este obținut un haos total la nivelul priorităților evocate și promovate public pentru a forța decidenții spre direcții nerelevante sau marginale, afectând principiul prioritizării în decizie. Exemplul cel mai clar al fragmentării îl putem vedea peste Ocean. Moartea bi-partizanismului, marginalizarea moderaților, promovarea în prim plan a abordărilor extreme și conflictuale, a populismului și ritualului histrionic al blamării celuilalt face epocă și amenință să blocheze mecanismele democratice de decizie în momente cheie. Vezi amânarea deciziei de finanțare a Ucrainei.
