Un medicament experimental dezvoltat de compania americană Biogen a redus semnificativ proteina tau din creierul pacienților cu Alzheimer în stadiu incipient și a încetinit declinul cognitiv, arată datele complete ale unui studiu clinic de fază 2, prezentate la Conferința Internațională a Asociației Alzheimer (AAIC) de la Londra. Rezultatele au fost făcute publice pe 14 iulie.
Compusul, numit diranersen, țintește direct producția proteinei tau, considerată unul dintre principalii factori din spatele degenerării neuronale specifice bolii Alzheimer.
Ce este diranersen și cum acționează
Diranersen este un oligonucleotid antisens, adică un fragment sintetic de material genetic conceput să blocheze producerea proteinei tau la nivelul ARN-ului mesager. Substanța a fost descoperită de compania Ionis Pharmaceuticals, iar Biogen a preluat licența exclusivă de dezvoltare în decembrie 2019.
Spre deosebire de alte tratamente aflate în dezvoltare, care vizează proteina tau deja eliberată în afara celulelor, diranersen acționează asupra producției proteinei chiar în interiorul neuronilor, reducând astfel atât forma intracelulară, cât și cea extracelulară a tau. Medicamentul se administrează prin injecție intratecală, direct în lichidul cefalorahidian.
Rezultatele studiului CELIA
Studiul, numit CELIA, a inclus 416 participanți cu vârste între 50 și 80 de ani, diagnosticați cu afectare cognitivă ușoară sau demență ușoară de tip Alzheimer, confirmată prin teste de imagistică sau analiza lichidului cefalorahidian. Aproape 70% dintre participanți purtau varianta genetică ApoE4, asociată cu un risc mai mare de boală.
La doza de 60 mg administrată o dată la 24 de săptămâni, cercetătorii au observat o încetinire de aproximativ 26% a declinului cognitiv, măsurat pe scala CDR-SB, față de grupul placebo. Pe alte teste cognitive folosite în studiu au fost înregistrate îmbunătățiri de până la 42-50%. Toate dozele testate au dus la reduceri de 50-65% ale proteinei tau totale din lichidul cefalorahidian, iar scanările PET au arătat scăderi ale proteinei tau în mai multe regiuni ale creierului.
Un aspect neașteptat: doza cea mai mică a produs cel mai puternic efect clinic, în timp ce dozele mai mari nu au adus beneficii suplimentare. Cercetătorii vorbesc despre identificarea unei „doze optime”, mai degrabă decât despre un eșec al studiului, întrucât obiectivul inițial – o relație clară între doză și răspuns – nu a fost confirmat statistic.
