Multe dintre jocurile populare românești se învață cu ochii și cu picioarele. Se privesc, se imită, se joacă din nou, iar melodia nu sună niciodată la fel, pentru că interpretul o recreează la fiecare cântare.
Pe 19 mai 1974 a fost filmat în Crăiești, sat din comuna Vârlezi, județul Galați, un astfel de joc, „Ciobănașul”. Imaginile se află în arhiva Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”. Muzica provine dintr-o înregistrare separată, din 25 august 1974, în care Ilie Arade cântă la vioară, iar Gheorghe Budei la acordeon, amândoi din satul Lupele, comuna Pechea. La acea dată aveau 37, respectiv 32 de ani.
După mai bine de cinci decenii, jocurile de sat au ajuns în locuri diferite. Unele se mai joacă la petreceri, altele au trecut în ansambluri și pe scenă, iar altele se păstrează mai ales în arhive.
Ciobănașul și lumea păstorilor
Numele vine din lumea păstorilor. Un material despre jocurile din zona Brăilei îl include, alături de „Oița”, printre jocurile inspirate din viața pastorală, iar o publicație a Centrului pentru Cultură și Arte din Neamț îl enumeră printre cele mai întâlnite jocuri de perechi din bătuta moldovenească. Un ghid al Centrului Cultural „Bucovina” din Suceava arată că, în tradiția populară, numele unui dans trece adesea asupra melodiei pe care se joacă, iar „Ciobănașul” este și numele jocului, și al cântecului.
Hora și sârba, încă prezente la nuntă
Hora este cel mai răspândit joc în cerc din România și se întâlnește în toate regiunile. Numărul dansatorilor nu este limitat, iar cine vrea poate intra în cerc, indiferent cât de bine știe să joace. Cuvântul desemnează și petrecerea de duminică din sat, la care nu se joacă neapărat horă.
Sârba urmează, la nunțile din sudul țării, imediat după horă, când lăutarii accelerează ritmul și trec la o melodie în triolete. Un site de documentare a dansurilor populare notează că multe dintre petrecerile de nuntă din România includ și astăzi jocuri tradiționale.
