Jocul Călușarilor, cunoscut pentru performanțele sale și iubit pretutindeni în România, a fost, până în perioadele începutului de secol XX, un dans terapeutic. Meritele lui au fost ilustrate în Descriptio Moldavie de către domnitorul Dimitrie Cantemir. Muzica sincopată a acompaniamentului, efectele „magice” ale plantelor sfinte, folosite ca și forță psihomorală și fizică a dansatorilor respectivi ai Călușului, au contribuit la efectele pozitive atribuite vindecărilor sau ameliorării unor stări patologice, neurologice sau astenizante, la fete tinere, la copii și chiar la bătrâni.
Un obicei păgân
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Călușul este un obicei păgân ce datează de milenii în teritoriile locuite de români. Tainele lui, caracterul războinic al dansului, abundența actelor virile, legarea și îngroparea la tumuli funerari precum și executarea jocului, numai la lumina soarelui, plasează acest obicei în complexul cultural indo-european. Călușul milenar supraviețuiește și astăzi, chiar dacă, uneori, este invadat de kitsch.
Comunele unde această tradiție se păstrează aproape nealterată de mii de ani sunt: Osica, Vâlcele, Izvoarele, Radomirești, Drăgănești, Dobrun, Optași, Curțișoara și Greci, din Județul Olt. Dincolo de orice rău, în cele două săptămâni, cât se joacă acest Căluș magic, oamenii se simt, inexplicabil, cuprinși de o tainică forță. Comportamentul moral al călușarilor, deprins sub jurământ, a întărit încrederea țărănimii și stima cu care erau așteptați în perioada solstițiului de vară, în jur de 20 iunie. Data corespundea cu momentul biologic în care corpul are nevoie de refacere, la sfârșitul primăverii.
Mutul, cel mai important personaj
În Epoca Bronzului și în Epoca Fierului, când comunitățile ce trăiau pe aceste meleaguri se ocupau, în principal, cu creșterea animalelor, era venerată o divinitate cabalină. Dansul călușarilor, atestat în nordul și sudul Dunării numai la români, aromâni și meglenoromâni, are la origini un străvechi dans solar, războinic. La vechii indieni se obișnuia sacrificarea unui cal. El era ales și supus unor ritualuri de purificare, după care, trăia timp de un an, supravegheat de 400 de oameni. La sfârșitul acestei perioade, calul era sufocat, iar regelui renăscut cu această ocazie i se făcea o baie purificatoare.
Călușul cuprinde trei secvențe ceremoniale: Legatul, Jocul și Spargerea Călușului. Obiceiul se practică în sâmbăta Rusaliilor sau în dimineața duminicii de Rusalii (a opta după Paști). „Legatul” reprezintă nașterea simbolică a Călușului. În acea zi, înainte de răsăritul soarelui, membrii cetei de călușari, curați sufletește și trupește, îmbrăcați obișnuit sau purtând pe ei hainele specifice și având asupra lor recuzita rituală, merg împreună cu lăutarii la o movilă, care este, de regulă, un tumul funerar, la o apă, într-un loc ascuns dintr-o pădure sau din câmpie.
Cel mai important personaj este Mutul, care aduce cu el falusul unui cal- obiect cioplit în lemn, masca zoomorfă, haine peticite și o armă primitivă, băț sau paloș tot de lemn. Mutul reprezintă zeul protector al cailor. Bărbatul care joacă acest rol nu este ales, ci se impune prin calitățile sale excepționale: joacă în mâini, execută tot felul de giumbușlucuri și acrobații. El este temut și respectat. În timpul dansului poate să facă tot ceea ce dorește. Singurul lucru interzis este vorbitul.
În vremurile de demult, cei ce încălcau această lege erau pedepsiți cu moartea.
Vătaful aduce costumul de călușar, bățul, căpățâni de usturoi, fire de pelin, piele de iepure, un lemn răsucit sau cioplit într-o formă stranie, ață de cusut pielea și de măsurat călușarii. Vătaful este conducătorul cetei de călușari și joacă toată viața lui acest rol. El trebuie să cunoască toate comenzile și dansurile călușarilor, să dea dovadă de forță, vitalitate, virtuozitate și mai ales de moralitate. Vătaful execută cu sfințenie actele rituale, doboară călușarii și vindecă bolnavii. Stegarul aduce hainele și bățul, o prăjină de 4-5 m, o năframă albă, panglici și ață roșie pentru steag.
„Jur că voi sluji Călușul în credință, cinste, supunere, și-n frica lui Dumnezeu!”
Membrii cetei se dezbracă în liniște și se spală sau se stropesc cu apă. Apoi mănâncă usturoi și pelin devenind imuni față de Iele (divinitățile feminine care dansează noaptea la lumina Lunii). După ce se îmbracă în hainele de călușari, dansatorii strigă în cor salutul: „Hălăi șa!” și încep să facă tot felul de gesturi, supravegheate atent de vătaf.
Urmează confecționarea efigiei divinității: ciocul Călușului, care este purtat de Mut sau de Vătaf. Ciocul este cioplit în formă de cap și gât de cal, îmbrăcat în piele de iepure, sub care se pun plante de leac. În timpul jocului este înfipt în pământ, în fața călușarilor. Steagul se confecționează dintr-o prăjină, în vârful căreia se leagă: o năframă albă ori roșie, câte o căpățână de usturoi, un fir de pelin și un spic de grâu, pentru fiecare membru al cetei. El se înfige pe parcursul ritualului într-un cerc trasat de Mut. Pentru a-și consfinți solidaritatea și unitatea mistică se face însemnarea înălțimii tuturor membrilor cetei pe prăjina steagului. Acesta se ridică, mai apoi, în poziție verticală și călușarii aleargă pe sub el. Este momentul în care membrii cetei trec din lumea profanului în lumea sacrului. Ei sunt atinși cu falusul Mutului. Tinerii ce se inițiază în acest dans trebuie să sară peste steag, bețe, sau peste ceilalți călușari și să execute toate dansurile ce urmează a fi jucate. Un important rol în „școlire” îl are nechezatul, ritual care trebuie să fie cât mai sinistru posibil. În fața Mutului, cel ce reprezintă divinitatea cabalină, se depune jurământul care sună cam așa: „Jur cu Zău, pe sufletele moșilor mei, pe caii și vitele mele, să respect Călușul și legea lui până la dezlegarea Steagului! Jur că voi sluji Călușul în credință, cinste, supunere, și-n frica lui Dumnezeu!…”
Pe durata constituirii cetei călușarii dorm și mănâncă împreună, pentru a nu fi loviți de Iele
Momentul funerar al divinității cabaline este „Spartul Călușului”, care se desfășoară la apusul soarelui, pe locul unde s-a făcut „Legatul”. Unul dintre călușari este doborât, steagul este culcat la pământ și se sare, pentru ultima oară, peste cal. Apoi, Vătaful desface în liniște steagul și rupe prăjina, în atâtea bucăți câți călușari sunt. Bucățile sunt aruncate în apă sau îngropate împreună cu masca și paloșul Mutului. Ciocul se înhumează. Locul este ales de Vătaf, acolo unde nu se sapă, nu se ară și nu se trece cu carul. Toți cei prezenți încep să jelească. Se împarte apoi usturoiul, care fusese legat de steag, iar ceremonialul se încheie cu fuga rituală. După ce trece un an, Ciocul se deshumează și, dacă pielea ce acoperă Ciocul este putrezită, se pune alta nouă, iar la trei ani se confecționează un alt Cioc. Cei aleși de Vătaf pentru acest Căluș sunt excelenți dansatori. Numele lor de botez sunt înlocuite, la această ocazie, cu nume de cal, cum ar fi: Călucean, Căluț, Călișor, etc. Niciodată un călușar nu trebuie să se deplaseze singur în sat sau în afara satului. Pe durata constituirii cetei, călușarii dorm și mănâncă împreună, pentru a nu fi loviți de Iele. În acest mod se împiedică pericolul impurificării sacrului, prin atingerea de femei.
Femeile sterpe atinse cu falusul Mutului devin fertile
Se spune că bătătura gospodarilor care îi primește va fi protejată de rele. Vitele care vor mânca drobul de sare, în jurul căruia s-a dansat, vor fi sănătoase și fertile. Copiii luați în brațe de călușari, în dans, vor crește sănătoși. Bătrânii bolnavi, peste care s-a sărit în joc, se vor însănătoși. Sminteala celor „legați” de iele se va sfârși. Influența malefică a zânelor rele va fi alungată (scena răzoiului prin care Rusaliile sunt alungate cu sabia).
Alungarea bolilor se face prin împărțirea plantelor de leac (usturoi, pelin, grâu) pe care călușarii le poartă la brâu. Mutul le ține în traistă, iar altele sunt legate de vârful steagului. Se spune că atingerea femeilor sterpe cu falusul de lemn al Mutului le va face fertile, iar răpirea unei fete, de către călușari, la sfârșitul dansului, va aduce măritișul acesteia în anul următor.
Răzvan Mateescu, surse: Stan V. Cristea – „Tradiția Călușului în Jud. Teleorman”/ Editura Aius, Craiova; Nineta Crainici – „Bioenergoterapia în tradiția milenară a poporului român, Editura Miracol
Foto, preluare Youtube
