Andes vs Puumala vs Dobrava. Trei variante de hantavirus, în clar

Termenul „hantavirus", folosit de presa internațională în ultimele zile pentru a descrie focarul de pe MV Hondius, este, de fapt, o etichetă pentru un întreg gen de viruși cu peste 40 de specii cunoscute. Dintre acestea, mai puțin de zece infectează omul. Dintre cele care infectează omul, doar șapte produc, în mod regulat, boală severă. Și fiecare dintre aceste șapte are propriul rezervor animal, propria geografie, propriul tablou clinic și propria mortalitate.

Trei variante domină raportările europene și nord-americane: Andes (Patagonia), Puumala (Europa de Nord) și Dobrava (Europa de Est și Sud-Est, inclusiv România). Cazul Hondius implică Andes - varianta cea mai rară pe acest continent, dar și cea mai periculoasă. Acest articol explică, fără jargon, ce le diferențiază și de ce contează diferența.

Tabloul comparativ

Iată un tablou de bază pentru a înțelege diferențele:

Andes - varianta de pe Hondius

Varianta Andes a fost identificată pentru prima dată în 1995 într-un focar din provincia argentiniană Río Negro. Numele provine de la lanțul munților Anzilor, sub poalele cărora se află aria sa naturală de distribuție. Rezervorul natural unic este colilargo - un șoricel mic, foarte obișnuit în Anzii sudici, în zonele de păduri temperate de fag și nothofagus.

Boala produsă de Andes este sindromul pulmonar hantaviral (HPS - Hantavirus Pulmonary Syndrome). Spre deosebire de variantele europene care afectează predominant rinichii, Andes afectează plămânii. Tabloul clinic este dramatic și rapid: după o fază prodromală de 4-7 zile (febră, dureri musculare, oboseală), pacientul intră într-o fază pulmonară-cardiacă caracterizată prin acumulare brutală de lichid în plămâni, hipotensiune, șoc și insuficiență respiratorie. În lipsa terapiei intensive cu suport ventilator și uneori ECMO (oxigenare extracorporală), mortalitatea este de circa 40%.

O particularitate care face Andes neobișnuit între hantaviruși: transmiterea om-la-om documentată. Această trăsătură a fost observată pentru prima dată într-un focar din 1996 în orașul El Bolsón, Argentina, și apoi confirmată în multiple focare ulterioare în Patagonia. Mecanismul exact nu este complet elucidat, dar se presupune că implică contact prelungit și apropiat cu un pacient simptomatic - probabil prin secreții respiratorii. Este, totuși, o transmitere foarte limitată: nu Covid, nu varicelă. În condiții clinice obișnuite, contactul casual nu transmite virusul.

Puumala - varianta dominantă în Europa

Puumala este, statistic, varianta cea mai răspândită de hantavirus în Europa. Numele vine de la satul finlandez Puumala, unde a fost izolată pentru prima dată în 1980. Rezervorul natural este șoarecele de pădure (Myodes glareolus), distribuit în pădurile de fag, stejar și mestecăn din Norvegia până în Polonia, Ucraina și nordul României.

Boala produsă, nephropathia epidemica, este versiunea blândă a sindromului hemoragic cu sindrom renal (HFRS). Pacientul tipic dezvoltă febră bruscă, dureri lombare puternice (în zona rinichilor), uneori greață și vomă. În forma blândă, recuperarea este completă în 2-3 săptămâni cu tratament suportiv (hidratare, monitorizare). Doar 5-10% din cazuri necesită spitalizare prelungită sau dializă temporară. Mortalitatea este sub 1%.

Cifrele europene anuale variază considerabil în funcție de ciclurile populațiilor de șoareci, care sunt influențate de fructificarea masivă a fagilor (mast years). În anii cu fructificare masivă, populația de Myodes glareolus explodează, și cazurile umane cresc proporțional. Anul 2007 și anul 2010 au fost ani-record în Germania, cu peste 1.700 și respectiv 2.000 de cazuri. Anul 2012 a fost un alt vârf: 2.824 de cazuri.

Dobrava-Belgrade - varianta din România

Dobrava-Belgrade virus (DOBV) a fost identificat pentru prima dată într-un focar în satul Dobrava, în nordul Sloveniei, în 1992. A fost ulterior diferențiat în trei genotipuri: Kurkino (care circulă în Rusia, vest de Don, asociat cu manifestări mai blânde), Saaremaa (circulă în zone agricole din Estonia și Slovacia) și Dobrava-Belgrade clasic (Balcani, sud-est european, cea mai severă formă).

În România, varianta dominantă este Dobrava-Belgrade clasic, transmisă predominant de șoarecele de câmp gulerat (Apodemus flavicollis). Sindromul clinic produs este forma severă a HFRS: febră înaltă, dureri lombare intense, scădere dramatică a producției de urină, manifestări hemoragice (peteșii, sângerări nazale, sângerări digestive), uneori șoc. Mortalitatea în forma severă este 5-12%, semnificativ peste varianta Puumala.

Distribuția cazurilor în România - cele 8 județe sub supraveghere INSP, toate în jumătatea estică - corespunde aproximativ cu distribuția Apodemus flavicollis, care este abundent în pădurile mixte din Moldova istorică și Dobrogea de Nord.

De ce Hondius e îngrijorător chiar și cu mortalitate mai mică

Pe MV Hondius, varianta confirmată este Andes - cea mai severă, cu mortalitatea cea mai mare. Asta explică de ce un focar de doar opt cazuri suspectate generează acțiuni internaționale coordonate, contact tracing pentru pasagerii unui zbor comercial, evacuări medicale spre Olanda. Numerele absolute sunt mici, dar fiecare caz are o probabilitate disproporționat de mare să fie fatal.

Mai îngrijorător este profilul transmiterii. În cele opt cazuri identificate până acum:

• Cazurile 1 și 2 (cuplul olandez) probabil au fost infectate în Patagonia, înainte de îmbarcare
• Cazurile 3, 4, 5 (britanic, german, suspect) au dezvoltat simptome la 3-4 săptămâni de la îmbarcare
• Cazul 6 (elvețian) s-a întors deja acasă și a dezvoltat simptome după aceea
• Cazurile 7 și 8 sunt suspecte, în testare

Distanța temporală între cazuri sugerează posibilă transmitere om-la-om limitată în spațiul închis al navei, exact mecanismul cel mai rar dar documentat al variantei Andes. Aceasta este una dintre întrebările centrale ale anchetei OMS în desfășurare. Dacă se confirmă, va fi unul dintre puținele evenimente moderne de transmitere Andes între oameni necunoscuți (nu între membri ai aceleiași gospodării).

Pentru cititorul român: implicațiile concrete

Andes virus nu există în Europa în mod natural. Nu există rezervor animal pentru această variantă pe continent. Cu excepția cazurilor importate (cum este pasagerul elvețian), Andes nu poate stabili circulație autohtonă. Riscul direct pentru cetățenii români este, deci, neglijabil.

Pentru variantele care există în România - Puumala în pădurile transilvănene și Dobrava-Belgrade în Moldova și Dobrogea -, riscul rămâne, statistic, scăzut: 3-7 cazuri raportate anual. Dar înțelegerea diferenței între ele are utilitate practică:

• Dacă lucrați în păduri din Maramureș sau Carpați, expunerea probabilă este Puumala - boală blândă, recuperare completă
• Dacă lucrați în zone agricole din Moldova sau Dobrogea, expunerea probabilă este Dobrava - boală mai severă, urmărire medicală mai atentă necesară
• Dacă călătoriți în Patagonia, riscul de Andes virus există în zonele montane cu cabane sau hanuri - și este motiv de prevenție concretă (ne aerisirea cabanelor, echipament adecvat)

Cunoașterea acestor distincții este utilă - nu pentru a alimenta frica, ci pentru a calibra răspunsul medical adecvat când și dacă apar simptome. Hantavirusul, în orice variantă, este suficient de rar încât medicii din primă linie să nu îl includă în algoritmul standard de diagnostic. Pacientul informat - care menționează contextul rural sau călătoriile recente - face diferența.

Acesta este al nouălea articol din dosarul Cazul Hondius. Pentru cronologia completă, consultați pagina rubricii PULS · Cazul Hondius.