Vineri, 31 iulie, Donald Trump a scris pe rețeaua sa că ce se întâmplă în Spania, cu zeci de mii de imigranți ilegali care invadează țara, s-a petrecut deja în Statele Unite sub administrația Biden și se va repeta. Sâmbătă, 1 august, de Ziua Tronului, i-a trimis lui Mohammed VI o telegramă în care elogia înțeleapta conducere a regelui, o numea pilon de stabilitate, reafirma recunoașterea suveranității marocane asupra Saharei Occidentale și promitea că tehnologia americană va rămâne aliata Marocului în următorii 250 de ani, în special în energie, inteligență artificială, minerale rare și apărare.
Douăzeci și patru de ore. Un aliat NATO acuzat că se prăbușește, un partener non-NATO felicitat pentru înțelepciune. Între cele două mesaje, la frontiera dintre ele, se scoteau cadavre din apă.
Ce au văzut camerele
Duminică, EL ESPAÑOL a publicat, citând surse din Statul Major al Gărzii Civile, că analiștii instituției au identificat agenți ai serviciului de informații marocan infiltrați printre migranții care au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie. Identificarea s-ar fi făcut prin sistemul de camere de la perimetrul frontierei, urmărind mișcările în timp real, iar primii au fost recunoscuți încă din primele ore ale zilei de joi.
Potrivit acelorași surse, agenții ar fi supravegheat intrarea în masă, culegând informații directe despre dispozitivul spaniol și despre modul în care reacționează forțele de ordine. Nu ar fi un episod izolat: aceeași operativă ar fi fost observată și în crize anterioare, la Ceuta și la Melilla.
În jurul acestei relatări s-au strâns alte elemente. Videoclipuri difuzate în timpul crizei arată jandarmi marocani transportând oameni cu camioane spre frontieră și deschizând porțile gardului. Cetățeni marocani au declarat pentru The New York Times că autoritățile i-au încurajat să treacă. Surse polițienești citate de presa spaniolă spun că unii tineri și-au abandonat locuri de muncă plătite cu echivalentul a 350 de euro ca să traverseze.
Mecanismul are un precedent documentat. În mai 2021, aceeași publicație descria rolul mkadam-ilor, funcționari de cartier folosiți de regim pentru supraveghere și informare, care duseseră vestea deschiderii frontierei și umpluseră autocarele. Atunci au trecut opt mii de oameni. Acum, autocare au fost din nou văzute la Castillejos.
Cifrele s-au mutat
Ministerul de Interne vorbește acum de aproximativ 50.000 de persoane intrate pe 30 și 31 iulie. Președintele orașului autonom, Juan Vivas, ridică cifra la 60.000. O bună parte s-au întors în Maroc.
Bilanțul morților a urcat de la nouă, în prima zi, la cel puțin 60 de înecați. E cea mai gravă pierdere de vieți la această frontieră din istoria recentă.
Regele
Sâmbătă, Casa Regală a comunicat că Felipe VI urmărește evenimentele cu mare îngrijorare și indignare și că statul trebuie să vegheze la securitatea celor două orașe și să evite ca aceste fapte, soldate cu pierderea tragică a zeci de vieți, să se repete. Monarhul a vorbit cu Sánchez, cu liderul PP Alberto Núñez Feijóo și cu președinții din Ceuta și Melilla.
EL ESPAÑOL o descrie drept cea mai explicită declarație a lui Felipe VI în fața unei amenințări la adresa integrității Spaniei de la discursul împotriva procesului catalan, din octombrie 2017. Mesajul nu numește Marocul. Nu numește nici guvernul, dar formula statul trebuie să vegheze nu are decât un destinatar.
Guvernul, împotriva propriilor servicii
Aici apare contradicția centrală a acestei crize.
Potrivit The Objective, care citează surse din inteligența militară și civilă, serviciile ar fi avertizat guvernul cu zile înainte despre probabilitatea unui val coincident cu Ziua Tronului, semnalând sosirea neobișnuită de autocare la Castillejos și treceri sporadice interpretate ca tatonări. Aceleași surse spun că avertismentele au fost ignorate sistematic. Întăririle trimise în primele ore ar fi fost circa treizeci de agenți și o ambarcațiune care s-a defectat câteva zile mai târziu.
Ministrul de Interne, Fernando Grande-Marlaska, susține contrariul: CNI nu a alertat guvernul. Și adaugă că Marocul este un partener absolut de încredere.
Sánchez, la rândul lui, a denunțat un atac la adresa integrității teritoriale a Spaniei, dar a evitat să critice direct Rabatul și a atribuit criza rețelelor de trafic de persoane. Un atac la integritatea teritorială comis de mafii este o construcție care nu stă în picioare: ori e una, ori e cealaltă.
Europa, împotriva Spaniei
Consiliul Justiție și Afaceri Interne se reunește marți, prin videoconferință, convocat de președinția irlandeză. Cererea a venit de la Sánchez și de la liderii altor douăzeci și două de state membre, dar nu cu aceeași intenție: aceștia din urmă cer Spaniei să restabilească controlul frontierei și leagă criza de efectul de chemare produs de regularizare. Sánchez i-a numit egoiști.
Sprijin a venit totuși: Comisia Europeană, vicecancelarul social-democrat german și Marea Britanie, care a oferit tot ajutorul.
Ce se verifică din ipoteză
Am formulat vineri o ipoteză de lucru: criza e marocană prin execuție și americană prin permisiune. Nu că Washingtonul ar fi dat un ordin, ci că a mutat, de trei ori în 2026, o variabilă care stătuse fixă patruzeci de ani, semnalând că nu apără poziția Madridului pe enclave. Am enunțat și criteriile care ar confirma-o sau ar infirma-o.
La patruzeci și opt de ore, scorul e parțial și trebuie spus ca atare.
S-a verificat caracterul organizat al trecerii, ceea ce era premisa întregii construcții. Iar telegrama de sâmbătă atinge, fără să o închidă, una dintre condiții: o reafirmare americană pe Sahara, în plină criză, dublată de o promisiune explicită pe apărare.
Nu s-a verificat nimic din ce ar fi decisiv: nicio cerere marocană formulată public, nicio menționare americană a Ceutei și Melillei ca dosar de negociat, nicio vizită la nivel de secretar de stat la Rabat, nicio escală navală anunțată. Coordonarea operațională rămâne nedovedită și nu trebuie pretinsă.
S-a infirmat parțial explicația oficială spaniolă. Nu prin argument, ci prin propriile servicii.
Rămâne de urmărit ce cere Rabatul în următoarele săptămâni. Presiunea fără cerere nu are sens; cererea, când vine, va spune retroactiv la ce a folosit presiunea. Iar dacă nu vine niciuna, atunci ipoteza mea a fost prea complicată, iar adevărul e mai simplu și mai urât: un stat care testează cât rezistă vecinul, fiindcă poate.