Patruzeci de case suspendate la 50 de metri între două râuri, în inima Cataloniei vulcanice
Castellfollit de la Roca nu e un sat. E o propoziție arhitecturală rostită într-un singur răsuflet. Câteva zeci de case așezate într-o linie dreaptă, pe o creastă de bazalt lată de cel mult cincizeci de metri, suspendată la cincizeci de metri deasupra a două râuri care se întâlnesc la bază. De vis-à-vis, privită din valea Fluvià, așezarea pare imposibilă: ca și cum cineva ar fi construit o stradă, a uitat să adauge terenul de sub ea și totuși casele au rămas în aer.
Castellfollit de la Roca văzut de vis-à-vis, cu biserica pe margine și coloanele de bazalt ale stâncii pe care stă. Fotografie: Alin Radu
Suntem în Catalonia, la o oră și jumătate de mers cu mașina de Barcelona, în Garrotxa — o regiune vulcanică veche, deloc activă acum, dar a cărei moștenire e peste tot în peisaj. Aproape 40 de conuri vulcanice, fluxuri de lavă solidificată acum aproximativ 200.000 de ani, și formațiunile de coloane bazaltice hexagonale care fac Castellfollit ce e: un oraș pe basalt.
Cum stă un sat pe o lamă de piatră
Stânca are o geologie specifică, numită cornișă bazaltică. Când un curent de lavă a înaintat pe valea dintre râurile Fluvià și Turonell, s-a răcit încet și a format coloane verticale perfecte, înalte de zeci de metri, una lângă alta ca tuburile de orgă. De atunci, apa a erodat tot restul — pământ, roci mai moi, sedimente — dar a lăsat lama bazaltică intactă, pentru că era cea mai dură formațiune din zonă.
Rezultatul e o falie verticală de cincizeci de metri, pe toată lungimea satului, cu peretele bazaltic cu structură de orgă pe ambele laturi. Oamenii au ajuns aici probabil prin secolul al XI-lea — locul era de netrecut, deci ușor de apărat. Au construit case pe stâncă, folosind pietrele vulcanice la bază. Multe dintre ele sunt, literal, ancorate în bazalt. Nu au fundații sub ele, au fundații în lateral.
Casele din Castellfollit literal pe buza prăpastiei — nu e metaforă arhitecturală, e realitate cadastrală. Fotografie: Alin Radu
O singură stradă, patru sute de oameni
Castellfollit are astăzi în jur de 1.000 de locuitori, dar doar 400 trăiesc în partea istorică, pe stânca propriu-zisă. Restul sunt în partea mai nouă a satului, construită pe teren solid. Satul vechi are o singură arteră principală — Carrer Major — care urcă prin mijlocul peninsulei de bazalt. De o parte și de alta, două rânduri de case, multe cu vechimi de 400-500 de ani, cu pereți construiți din blocuri de bazalt negru.
La capătul sudic al crestei stă biserica Sant Salvador, din secolul al XIII-lea. Astăzi nu mai funcționează ca biserică — a fost dezafectată în secolul al XIX-lea și transformată în muzeu. De pe terasa din fața ei ai cea mai spectaculoasă vedere posibilă: două râuri la 50 de metri mai jos, munții Pirinei la orizont, și, în zilele senine, satul Argelaguer pe celălalt versant.
Perspectivă verticală asupra satului: șirul de case pe lama de bazalt de 50 de metri, cu apa râului Fluvià jos. Fotografie: Alin Radu
De ce nu s-a prăbușit
Întrebarea pe care ți-o pune toată lumea: nu e periculos? Nu se poate prăbuși? Răspunsul scurt: până acum nu s-a prăbușit nimic esențial în 800 de ani, dar există monitorizare constantă. Coloanele de bazalt sunt printre cele mai stabile formațiuni geologice din Europa — suportă presiune verticală imensă fără să cedeze. Problema ar fi doar eroziunea bazei, dar râurile Fluvià și Turonell, deși sapă constant, sapă încet — vorbim de milimetri pe deceniu.
A existat o singură surpriză serioasă în istoria recentă: în 1982, o porțiune de stâncă de la capătul nordic al satului a cedat, afectând două case. Nu au fost victime, casele fuseseră deja golite pentru restaurări. De atunci, autoritățile regionale din Girona monitorizează geologic stânca anual. În 2018 s-a făcut o intervenție discretă de stabilizare — lucrări de consolidare a fisurilor identificate, invizibile pentru turist, esențiale pentru stabilitatea de ansamblu.
Șirul îngust al satului privit în lungul crestei, cu biserica Sant Salvador la capătul din sud. Fotografie: Alin Radu
Ce vezi și ce să faci
Vizita durează două-trei ore, inclusiv timpul de uimire. Parcarea este la intrarea în sat, lângă biserica nouă (Sant Salvador d'Horta, din secolul al XIX-lea, ca să nu se confunde cu cea veche de pe stâncă). Intri apoi pe Carrer Major pe jos — e zonă strict pietonală, și oricum ar fi greu să manevrezi o mașină pe o stradă atât de îngustă.
Punctul obligatoriu e terasa din fața bisericii vechi, la capătul sudic. Îți recomand să mergi în timpul săptămânii, nu în weekend — Castellfollit face parte din asociația oficială „Los Pueblos más Bonitos de España" și, de atunci, weekendurile sunt aglomerate. Dacă ajungi marți-joi dimineața, poți fi singur pe terasă.
Dedesubtul stâncii, există un traseu de drumeție scurt (45 minute dus-întors) care te duce la baza cornișei bazaltice, de unde vezi coloanele verticale din unghiul care te face să înțelegi cum s-a format totul. Traseul începe de la podul care traversează râul Fluvià, la vest de sat.
Și la final, un detaliu catalan
Dacă mănânci în sat, caută patates emmascarades — cartofi fierți și zdrobiți, amestecați cu frunze verzi de acelga (sfeclă verde) și cu botifarra negra. E o mâncare tradițională din Garrotxa, aproape niciodată pe meniurile turistice, dar se găsește în restaurantele familiale din partea nouă a satului. Servit cu vin roșu de Empordà, într-o cameră cu pereți de bazalt de 40 cm grosime, e experiența care închide perfect vizita.
