Expoziția Picasso en visite aduce la Timișoara 69 de lucrări semnate de Pablo Picasso, din colecția Musée Picasso din Antibes. Organizată de Fundația Art Encounters, ea poate fi vizitată până pe 17 ianuarie 2027 și este prima expoziție găzduită în noul sediu al fundației, de pe bulevardul Take Ionescu.
Lucrările, care cuprind picturi, desene, gravuri, litografii și ceramică, sunt expuse pentru prima dată în România. Curatorul expoziției este Jean-Louis Andral, directorul muzeului din Antibes.



Toamna în care Picasso a lucrat la castelul Grimaldi
Expoziția pornește de la un episod precis din biografia artistului. În 1946, la scurt timp după încheierea războiului, Picasso a ajuns la Antibes, pe coasta franceză a Mediteranei. Castelul Grimaldi, ridicat pe vechea acropolă a orașului grec Antipolis, găzduia atunci muzeul de istorie și arheologie al zonei.
Potrivit textelor din expoziție, întâlnirea dintre Picasso și custodele muzeului, Romuald Dor de la Souchère, a fost intermediată în august 1946 de sculptorul și fotograful Michel Sima. Artistul a primit apoi un spațiu de lucru doar al lui, în castel.
Deschiderea de la Timișoara, din 17 septembrie, a coincis cu împlinirea a 80 de ani de la ziua în care Picasso a intrat pentru prima dată în castel, pe 17 septembrie 1946.
Lucrările realizate acolo nu au mai plecat la Paris. Picasso a lăsat muzeului 23 de picturi și 44 de desene, iar în 1948 a adăugat 78 de lucrări în ceramică, realizate la atelierul Madoura din Vallauris. În 1966, clădirea a devenit Musée Picasso, primul muzeu din lume dedicat artistului.
Ioana Bartha, mediatoare Art Encounters, a explicat vizitatorilor, în timpul turului ghidat, cum a ajuns castelul să poarte numele pictorului:
Ce se vede în expoziție
Traseul este organizat pe teme: mitologia și animalele imaginare, atelierul ca loc de experiment, muzele și figurile feminine, portretele, naturile moarte și motivele mediteraneene. Mediatoarea a subliniat că multe lucrări sunt inspirate direct de șederea la Antibes, de la peisajele cu marea albastră până la scenele din viața pescarilor.
Un motiv recurent sunt aricii de mare, pe care artistul îi desenează în mai multe lucrări. În aceeași perioadă începe relația lui Picasso cu pictorița Françoise Gilot, iar mediatoarea a pus pe seama acestei perioade caracterul optimist al multor lucrări.
Faunul este o altă figură care revine constant. Picasso a pornit de la el încă din 1936 și l-a reluat pe tot parcursul șederii la castel, în pictură și în ceramică. Alături stă Minotaurul, apărut în opera sa în 1928, un motiv legat de tema taurului și a coridei.
Ceramica, atelierul și fotografiile lui Michel Sima
Două spații ale expoziției sunt dedicate ceramicii. Panourile explicative arată că Picasso a decorat sute de farfurii cu păsări, scene mitologice, coride și naturi moarte. De cele mai multe ori, desenul urmează forma obiectului, iar fundul oval al unei farfurii devine o arenă.
Printre piesele expuse se află ulcioare decorate cu figuri feminine și un vas de tip bourrache, o formă tradițională de ceramică din sudul Franței, gravat și pictat cu motive vegetale.
Tema atelierului străbate întreaga expoziție. Vizitatorii pot vedea primele planșe din Suita Vollard, comandată de negustorul de artă Ambroise Vollard, iar într-o sală separată rulează filmul documentar „Vizită la Picasso”, regizat de Paul Haesaerts în 1949.
Fotografiile alb-negru ale lui Michel Sima, care l-a documentat pe Picasso la Antibes în 1946, completează traseul. Una dintre cele mai cunoscute îl arată pe artist cu o bufniță în mână, pasăre care apare des și în lucrările lui.
Câteva dintre lucrările și fotografiile din expoziție se văd în galeria de mai jos. Pe celelalte vă lăsăm să le redescoperiți vizitând expoziția.










