Supranumită „sfinxul suedez”, Greta Garbo a fost simbolul femeii seducătoare căreia nici un bărbat nu-i putea rezista. Greta Garbo, pe numele real Greta Lovissa Gustafsson, fata săracă din Stockholm, descoperită de un regizor suedez și prezentată unui prieten, ajunge la Hollywood, unde nu cunoaște pe nimeni.
Avea 20 de ani când a sosit în America, vorbea o engleză stâlcită cu accent suedez, râdea cu naturalețe, răspundea cu franchețe reporterilor despre flirturile ei, alarmând studiourile de film unde avea contract; și vrăjea instantaneu toți bărbații. Ingenua, cocheta, seducătoarea și timida cu ochi albaștri devine în puțin timp femeia-vampir a Hollywoodului.
John Gilbert, născut „John Pringle”, căsătorit de două ori, cu părul ca smoala, ochi mari și mustață până corbului, avea deja faimă și renumele de „amantul perfect al ecranului”. Venea dintr-o familie de actori. La 31 de ani, avea un palmares bogat în roluri de succes în filmele: “Marele Bardelys”, “Femeia centaurului”, “Boema”, “Cel care primește palmele,” “Văduva veselă”, “Parada cea mare”.
Îndrăznețul, pasionalul, cuceritorul cu un magnetism incontestabil a fost distribuit în filme ca partener ideal alături de frumoasa suedeză rece, ce promitea a fi o divă a ecranului. Era nevoie de o poveste de suflet care să vrăjească mințile și să cucerească inimile publicului, ia succesul filmului să umple conturile protagoniștilor și să le crească faima.
Rece ca gheața în exterior, arzătoare ca jăratecul în interior
Pe platourile de filmare, „dau liber fricii mele, așa cum a clădit-o natura, și jocul capătă pecetea unei pagini de viață”, spunea Garbo. „În «Carnea diabolică», jucam alături de Gilbert o scenă de dragoste, în care stăteam îngenunchiată înaintea unui cămin. Mi-am cufundat privirea înaintea lui, muzica de fond care îmi însoțea gestul se contopea cu tumultul din sufletul meu. În ochii partenerului am observat o flacără mai presus de posibilitățile noastre de percepție, în care s-a mistuit ultima legătură cu lumea dimprejur. Pluteam într-un vis atât de sublim încât jocul meu dobândi o naturalețe pe care n-o știam”, povestea ea.
Greta Gorbo intepretează o femeie adulteră, iar Gilbert – pe amantul ei. Simpatia lor e reciprocă, de la prima întâlnire. Scenele de dragoste se derulau cu atâta intensitate încât tehnicienii se simțeau în plus pe acolo.
„Atunci când am turnat alături de dânsa – spunea Gilbert într-un interviu – mi-am dat seama cu câtă intensitate știe să joace. Era rece ca gheața și arzătoare ca jăratecul în rolurile intepretate. În timpul unei scene, stăteam amândoi în genunchi. Când Greta a ridicat spre mine capul am surprins în ochii ei o privire grațioasă, caldă, care m-a emoționat până în adâncul ființei mele.”
La ridicarea cortinei, pe scena lumii se derula magnific povestea amanților secolului care începuse pe platourile de filmare. Pasiunea lor sentimentală hrănește ziarele timpului.
O ziaristă notorie prin indiscrețiile sale, care a nimerit întâmplător pe platoul de filmare, scria: „Am obținut de la ei cele mai bune scene de dragoste din întreaga mea carieră, fiindcă ei sunt doi actori care au lucrat într-o permanentă beatitudine amoroasă.”
Greta îl vizita pe Gilbert în Beverly Hills. Se iubeau, se adorau, nu le păsa de restul lumii. El o alinta Fleka („fată”, în suedeză).
Declarații de dragoste, propunere de căsătorie și o mireasă fugară
„Eram pe jumătate amorezat, sau poate de tot, atunci când am zărit-o, și, totuși, nu știu nici azi nimic despre dânsa… Societatea nu-i e prea plăcută; ea preferă liniștea. Afară în ploaie și furtună, rătăcind pe coline, iată bucuria ei. Iubește înotul, călăria, plimbarea cu automobilul. Rămâne femeia seducătoare, iar bărbații s-ar arunca în foc pentru ea, doar pentru o singură privire de dragoste, o singură vorbă de amor. Astfel de femei nu vor fi niciodată înțelese de către bărbați. S-ar putea ca nici ea să nu fie în stare să se înțeleagă. Ea manifestă mereu o reținere, o rezervă, chiar și în dragoste”, declara într-un interviu pentru o revistă Jonn Gilbert. Adevărat. Greta era nordica europeană perfectă. Venea din țara fiordurilor, cu ceață multă, cu oameni cu imaginație bogată, fascinați de anotimpuri și vise, care trăiesc între două lumi.
Publicitatea, cancanurile despre viața actorilor din presa vremii o îngrozeau pe Greta Garbo. „Pot să afirm că nu voi fi niciodată logodnica domnului Gilbert – spune într-un interviu – John e un bărbat adorabil, țin mult la el, dar nu va exista nicio nuntă; nici de diamantele despre care se zvonește nu va fi vorba.”
John o cere pe Greta de mai multe ori în căsătorie. Visa o nuntă cu deznodământ cinematografic, plănuia scenariul organizării nunții, cu toate detaliile bine puse la punct, înainte și după petrecere, la care ar fi râvnit orice femeie: o lună de miere în Pacificul de Sud la bordul unui iaht sau oriunde, în alt loc exotic.
Actrița se confesează într-o scrisoare unei prietene din Suedia: „Presupun că ai citit din ziare tot felul de povești despre mine cu un actor. Să știi că eu nu mă mărit. Ei sunt nebuni după știri senzaționale și au năvălit asupra mea”.
Garbo refuza căsătoria apoi dispărea, își revenea, urca în mașină ca să se îndrepte spre oficiul de căsătorii, i se făcea frică, și – în ultimul moment – iar se ascundea, pe unde apuca, în toaleta unui hotel din apropiere sau într-o benzinărie. Nu-și putea învinge frica de căsătorie și indecizia. Și Gilbert cheltuia din nou pentru alt plan de căsătorie, în altă parte, fără să o întrebe, în ideea că o va convinge și va ajunge pe același buletin cu el.
Mireasa fugară îi punea la încercare nervii lui Gilbert. Actorul se refugiază în mâncare, bea enorm, conduce mașina sub influența alcoolului, ajunge în arestul poliției. După o vreme, renunțând la tentativele de mariaj, declară presei: „…sincer să fiu, nu vreau să mă însor cu o suedeză nebună, ca să cultiv grâu, să facem copii, la mai multe leghe de mulțimea civilizată”.
Era spre sfârșitul romanului lor de dragoste în viața de toate zilele, pentru că în filme rămân o vreme parteneri și la fel de “îndrăgostiți”. Prin ziare apărea deseori vestea că s-au căsătorit pe undeva în secret. Ruptura dintre cei doi este inevitabilă. Rămân prieteni o vreme.
Oboselile, enervările, anemia severă, scenele de gelozie ale lui Gilbert pe platoul de filmare determină îmbolnăvirea actriței, în timpul filmărilor pentru “Anna Karenina”. De când îl juca pe Vronski, John își concediase toți servitorii pentru a-i înlocui cu ruși. Apoi, se prezintă înarmat în hotelul unde locuia Greta, afirmând că vrea să o ucidă. Cei de la recepție o avertizează, ea-i roagă să-i comunice că nu e acasă pentru a se ascunde în dulap.
Amanții perfecți în film se urau în viață. Urmează câteva filme unde Greta Garbo joacă fără Gilbert. Sătul de capriciile ei, actorul se angajează într-o aventură cu urmări matrimoniale. Era al treilea mariaj care nu ține.
Publicul continua să vadă în cei doi protagoniști perechea ideală pe ecran. Totuși, epoca filmului mut trece, iar când apare filmul vorbit începe adevăratul sfârșit al carierei lui Gilbert, care nu poate rosti replica. Vocea sa de tenor este atinsă de laringită, ia lecții de dicție, se vorbea chiar despre o tentativă de sinucidere. E incapabil să joace. Actorul moare la 9 ianuarie 1936, la Beverly Hills în urma unui atac de cord, epuizat de alcool, amărăciune, singurătate. Avea doar 40 de ani.
Greta Garbo a făcut carieră în filmul mut, apoi și-a continuat drumul în filmul vorbit, punctând anual câte o idilă cu oamenii celebrii ai timpului: regizorul Rouben Mamoulian, dirijorul Leopold Stokowski sau actorul George Brent. Însă niciunul n-a înflăcărat în inima sa iubirea adevărată. Erau doar idile publicitare.
A murit singură, la 84 de ani, pe 15 aprilie 1990. Și-a urmat drumul conform unei replici a reginei Cristina, care fusese sfătuită să se căsătorească pentru a da tronul urmașilor: „Nu! Eu voi muri celibatară!”. S-a ținut de cuvânt.
Autor articol, Monica Andrei, critic de teatru
Foto: Greta Garbo: lifetimetv.co.uk
