Prețul grâului sau al porumbului cultivat în România nu se formează la fermă și nici la piață, ci pe bursele internaționale. Este ideea de la care pornește „Cinci hectare / Five Hectares”, expoziția deschisă pe 24 septembrie 2026 la FABER Timișoara, care urmărește industria agroalimentară de la câmp până la pâinea de pe masă.
„Prețurile cerealelor nu se stabilesc în România. Se stabilesc la Chicago sau la Paris. Se stabilesc și la Constanța”, a spus sociologul Norbert Petrovici la deschiderea expoziției. Proiectul este a patra ediție a programului Design Signals, dezvoltat de FABER și curatoriat de Martina Muzi, și poate fi vizitat gratuit până pe 15 noiembrie.
Nouă din zece ferme lucrează pe sub cinci hectare
Titlul expoziției vine dintr-un prag statistic. Potrivit datelor prezentate de organizatori, România are aproximativ 2,82 milioane de exploatații agricole. Circa 90% dintre ele au sub cinci hectare și lucrează doar 22,9% din suprafața agricolă, în timp ce 1% dintre ferme lucrează 53,1% din teren.
L-am întrebat pe Norbert Petrovici ce ar face dacă ar avea cinci hectare de pământ. „Aș face cel mai probabil ce face toată lumea în acest moment, aș arenda”, mi-a răspuns. El explică faptul că România are, pe de o parte, foarte mulți proprietari mici și, pe de altă parte, exploatații agricole foarte mari, care o plasează, potrivit lui, pe locul cinci în Uniunea Europeană.
O particularitate este că arenda se plătește de cele mai multe ori în natură, în boabe și semințe, nu în bani. Diferențele de valoare se văd și pe piața funciară: hectarul de teren arabil a depășit 43.000 de lei în 2024, iar prețul arendei diferă puternic de la un județ la altul.
Riscul rămâne la fermier
Norbert Petrovici este cercetător și conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai, specializat în economie politică și econometrie. Echipa lui a făcut cercetare de teren la cele mai mari ferme și firme agricole din țară, cu accent pe Banat. „Agricultura, chiar dacă se întâmplă local, de fapt modul în care funcționează este profund global și continental”, a spus el.
Sociologul explică faptul că prețul descoperit pe bursele de mărfuri, prin contracte care cumpără în avans producția unei zone, trece prin mulți intermediari până ajunge la fermier. Riscurile sunt numeroase: seceta, grindina, ploile, transportul sau prețul gazului, esențial pentru îngrășăminte. Cei mai puțin capabili să și le asume sunt tocmai fermierii.
„Lipsește un strat de politică industrială națională, care să faciliteze absorbția diferitelor tipuri de riscuri pe care le au producătorii”, mi-a declarat Petrovici. În opinia lui, politica actuală, care încurajează tinerii să revină în agricultură, nu este suficientă pentru a susține un sistem agroindustrial.
Vindem grâne, cumpărăm făină
Deși cercetarea a privit întreg sectorul agroalimentar, expoziția se concentrează pe cereale, unul dintre cele mai importante produse exportate de România. „În momentul de față, în România, noi producem mai multe grâne decât consumăm intern. Ăsta este motivul pentru care se exportă”, a explicat Oana Simionescu, directoarea FABER.
