Proiectul noii Legi a salarizării stabilește o valoare de referință de 4.100 de lei, valabilă de la 1 decembrie 2026 și pentru anul 2027, dar grilele nu sunt construite identic pentru toate familiile ocupaționale. În unele cazuri, salariul de bază rezultă direct din înmulțirea coeficientului cu valoarea de referință, în altele, anexele proiectului stabilesc sumele direct, în funcție de funcție, grad și vechime, potrivit unei analize Adevărul, bazate pe forma proiectului publicată în iulie 2026.
Diferențe mari de salariu în funcție de locul de muncă
Un exemplu de calcul apare la grilele pentru sistemul public de pensii. Pentru funcția de consilier, consilier juridic, expert sau inspector cu grad profesional superior, coeficientul este de 2,80 pentru personalul din aparatul central al Casei Naționale de Pensii Publice și de 2,15 pentru aceeași categorie de funcții din casele teritoriale. La valoarea de referință de 4.100 de lei, rezultă salarii de bază de 11.480 de lei, respectiv 8.815 lei brut, o diferență de aproape 2.665 de lei, apropiată de cea calculată și de Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii.
Dacă se aplică succesiv toate procentele de gradație folosite în proiect, cele două valori ajung la aproximativ 14.295 lei, respectiv 10.976 lei, o diferență finală de peste 3.300 de lei brut pe lună. Calculele reprezintă doar aplicarea matematică a coeficientului și a gradațiilor — salariul efectiv depinde de încadrarea concretă a fiecărui angajat.
Bibliotecari, profesori și rectori, pe grile diferite
Pentru un bibliotecar cu studii superioare, grad I, proiectul din 17 iulie indică un salariu de bază de 8.815 lei brut, față de 7.503 lei în varianta anterioară. După aplicarea tuturor majorărilor de gradație, suma ajunge la aproximativ 10.976 de lei, o creștere de peste 2.100 de lei față de baza inițială.
În învățământul superior, grilele sunt prezentate direct pe tranșe de vechime. Un profesor universitar cu peste 25 de ani vechime ar avea un salariu de 16.400 de lei brut, corespunzător unui coeficient de 4,00, în timp ce pentru vechime între 20 și 25 de ani suma indicată este de 14.432 de lei, iar pentru 15-20 de ani, 12.546 de lei. Pentru conferențiari, valorile variază între 8.651 de lei, la 3-5 ani vechime, și 12.792 de lei, la peste 25 de ani. Lectorii și șefii de lucrări ar avea între 8.118 și 9.758 de lei, iar asistenții universitari, între 8.200 și 8.774 de lei, în funcție de vechime.



