Economistii-sefi ai marilor banci comerciale vorbesc zilele acestea despre necesitatea schimbarii modelului de dezvoltare a Romaniei. Concluziile sunt unanime. Romania trebuie sa treaca de la un model bazat pe consum, la unul bazat pe investitii. Pentru ca asta sa se intample, recomandarile sunt clare: „sa se investeasca mai mult in produse si servicii cu valoarea adaugata mare, sa se investeasca in cresterea productivitatii, sa fie creati actori economici regionali”.
Insa, pentru a produce consecinte, astfel de recomandari nu au cum sa fie impersonale. Cheia realizarii lor este asumarea si implementarea lor de catre mediul de afaceri, de catre companiile romanesti, de antreprenori si actionari. Pana la urma, succesul sau esecul tranzitiei economiei romanesti in mainile lor sta. Modificarea tabloului macroeconomic nu poate fi realizata fara o schimbare de abordare la nivel microeconomic.
Fara o schimbare de viziune.
Pentru asta am pledat in alocutiunea sustinuta la Conferinta “Reconfigurarea modelului de crestere economica a Romaniei in context European si global” organizata de Asociatia Analistilor Financiar-Bancari.
“Sa recunoastem ca guvernanta, din pacate, nu este o tema atat de interesanta cum este evolutia inflatiei, a datoriei externe sau a cheltuielilor bugetare. As spune ca ideea guvernantei apare mai ales ca subiecte de cancan, cine a fost numit, de ce a fost numit, unde a sunat telefonul si asa mai departe, cand mizele de fapt sunt cu mult mai mari. Si mizele sunt cu mult mai mari, pentru ca, daca ne uitam ce se intampla la ora actuala in lume, cred ca radacinile tuturor reasezarilor rezida, in ultima instanta, intr -o explicatie relativ simpla, dar cu ramificatii complexe: lupta pentru resurse. Asta in conditiile in care, nu-i asa, este preconizata o accelerarea a cresterii economice, a dezvoltarii societatii umane.
Accesul si optimizarea resurselor vor fi din ce in ce mai importante. Si, cand spun “resurse”, poate ca va ganditi in primul rand la resurse minerale. Dar nu e vorba doar despre resurse minerale. Este vorba de capital, de tehnologie, de pamant locuibil si, nu in ultima instanta, despre resursa umana. In conditiile in care toata tarile relevante isi doresc sa acapereze cat mai mult din aceste resurse, miza modului in care companiile si tarile sunt conduse devine foarte, foarte ridicata.
Una din cele mai mari firme de headhunting din lume, Spencer Stewart, a facut un sondaj la nivel global in randul a 2.400 de directori si membri de consilii de administratie. Obiectivul a fost identificarea principalelor probleme care-i preocupa pe acestia si ce asteptari au in procesul lor de colaborare. Eu as spune ca verdictul sintetizat al acestei analize este “singuratatea executivilor”. Cu alte cuvinte, ei simt ca sunt lasati sa se descurce singuri in lupta cu un mediu de afaceri pe care, nota bene, 78 % dintre cei intervievati il percep ca fiind unul impredictibil. Dar, in conditiile in care 78 % dintre ei il percep ca un mediu impredictibil, doar 22 % dintre executivi spun ca simt sprijinul boardului. Aceasta este evaluarea la nivel global.
Daca ne uitam la Romania si peste problemele globale suprapunem si problemele locale, cred ca provocarea pentru boardurile romanesti, pentru executivii din Romania, este cel putin dubla. Se discuta foarte mult despre faptul ca Romania nu are o viziune la nivel macro, nu are un plan de tara, ca cei care ne conduc nu au o viziune pe termen lung, ci doar pe termen scurt.
Insa, intrebarea pe care cred ca ar trebui sa ne-o putem in egala masura este: dar exista o viziune la nivel micro? Si sigur, nu vreau sa spun aici ca nicio companie din Romania nu are niste conducatori cu viziune. Important este sa ne intrebam: majoritatea companiilor din Romania au conducatori cu viziune? Pentru ca, pana la urma, daca ne uitam la ceea ce se va intampla cu aceste companii in viitor, daca ne uitam la faptul ca atat de putine companii din Romania au capacitatea de a se scala, de a creste, de a avea o anvergura regionala, intrebarea cred ca este legitima.
